AcasăSOCIALStatul român, fanul hipermarketurilor. Producătorii autohtoni, scoși de pe piață

Statul român, fanul hipermarketurilor. Producătorii autohtoni, scoși de pe piață

traiTraiul în Marea Britanie a devenit și mai costisitor. Milioane de britanici sar peste mese din cauza creșterii prețurilor

Legislația din România permite hipermarketurilor să-și optimizeze profiturile băgându-i în sapă de lemn pe producătorii autohtoni, avertizează conducerea Federației Pro Agro. Încercarea producătorilor români de a schimba reglementările favorabile multinaționalelor se lovește însă de zidul lobby-ului extrem de puternic făcut în Parlament de reprezentanții marilor retaileri.

Politica comercială și contractuală agresivă a marilor lanțuri de magazine în relația cu producătorii și procesatorii români i-au adus pe aceștia din urmă în pragul falimentului generalizat. Practic, producătorii români au doar două variante: să-și lase marfa să se strice sau să primească mai puțin decât costul de producție de la hipermarketuri.

Ce face statul român? Blochează de un an în Parlament o lege care transpune Directiva europeană privind practicile comerciale incorecte. ”Producătorii români duc marfa în hipermarketuri și încasează mai puțin pe ea decât costul de producție, cu risturne, rabat, remiză și tot felul de alte invenții. Hipermarketul vine și optimizează costurile în așa fel încât evaziunea fiscală devine optimizare fiscală. Unele dintre aceste mari hipermarketuri sunt consiliate de către avocați specializați în fiscalitate sau finanțiști români, vedem foști parlamentari în board-ul acestor unități. Îi consiliază să poată să scoată TVA-ul din țară, să scoată profiturile din țară. Noi am cerut și cerem să se scoată aceste remize, restorne și toate practicile comerciale neloiale. Pentru un procesator din afara țării nu se întâmplă așa ceva, dar pentru tot ce există în țară se întâmplă”, ne-a declarat Ionel Arion, președintele Federației Pro Agro.

Vinzi cu 7 lei și încasezi 4,60 lei

Hipermarketurile sunt spații de expunere, ei nu bagă banii lor proprii în fondul de marfă, ne spune reprezentanții Pro Agro. De exemplu, o pungă de covrigi, cu un cost de producție de 5,50 lei, este vândută de producătorul român către hipermarket cu 7 lei.

”Ei nu plătesc marfa decât atunci când se vinde și doar atât cât se vinde. După care vin și spun că au mutat marfa de pe raftul cutare pe raftul cutare, de la depozitul cutare la depozitul cutare și îmi cer 1,50 lei și nu-mi facturează 1,50 lei. Mai spun că vor să facă reclamă luna asta la covrigii mei sau vor să facă reducere de 20%. Eu îi spun că sunt de acord cu 5%, dar ei impun 20%. Toți banii ăștia mi-i refacture ază mie. Iar legea din România dă voie hipermarketurilor să își facă autofacturare și, practic, când se ajunge la prețul cel mai mic, de 4,60 lei, atunci hipermarketul își face factură pe 4,60 lei pe cât a vândut. Și toate celelalte costuri nu mi le facturează, ci mi le calculează ca și remiză-risturnă. Iar eu îmi trec în contabilitate toate aceste remize și risturne ca și costuri. El scoate profitul pe optimizare fiscală, pe consultanță și așa mai departe, iar eu nu ajung să plătesc impozit pe profit pentru că am costuri mari, dar, de fapt, costurile lui mi le transferă mie. Asta permite legislația din România”, ne-a precizat Ionel Arion, președintele Federației Pro Agro.

Unități de procesare noi, închise

Avem unități de procesare care stau închise pentru că nu au acces la finanțare și nici la piață, ne mai spun reprezentanții fermierilor. ”Există o piață pe care nu o mai putem câștiga în România pentru că nu mai avem șansa de a desface produsele. Aveam magazinele de cartier, dar marii retaileri au început să pătrundă și în această zonă, unde uzează de aceleași practici comerciale incorecte. Statul nu înțelege să vină să amendeze aceste practici comerciale neloiale, frauda alimentară și interpretează neaoș românesc o directivă a UE, care ar fi trebuit să apere procesatorul local. Cum își explică statul român că am atras bani europeni pe unități de procesare care astăzi stau închise, deși sunt la niște standarde foarte înalte? Ele nu-și pot permite să aducă materie primă și să proceseze pentru că nu au acces la piață și nu au siguranța desfacerii”, ne-a mai spus președintele Federației Pro Agro.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
961 afisari

4 COMENTARII

  1. Guvernul României și Președintele Iohannis trebuie sa fie judecați pentru înaltă tradare

  2. sincere aprecier dna Marcu ca nu ati intrat in jocul asta murdar cu razboiul care nu ne priveste . astea sint problemele reale ale oamenilor pe care smecheri care conduc le vor estompate de propaganda cu razboiul la fel ca si cu pandemia .

  3. Daca romanii nu mai intra in supermarket si merg in magazine de cartier si piete , daca se educa , vor falimenta!!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger