Stagflația ne întoarce în anii 1970?

Anii 1970 au fost un deceniu dificil, afectat de două crize ale petrolului, tulburări valutare și creșterea șomajului. Combinația dintre inflația ridicată și o economie în stagnare a fost atât de neobișnuită încât a adus chiar și un nou termen: stagflația. 

Situația actuală, cu ratele mari ale inflației și riscurile considerabile pentru activitatea economică, trezește amintiri neplăcute.

Stagflația este, în general, declanșată de evenimente neașteptate sau „șocuri”, care reduc oferta agregată și cresc prețurile. Ambele crize ale petrolului din 1973 și 1979-1980 au fost exemple de șocuri de ofertă, care au afectat grav creșterea economică, în timp ce au împins inflația în sus. În Statele Unite, rata inflației a crescut la aproape 15% în martie 1980.

Redresarea după stagflația din anii 1970 a necesitat creșteri abrupte ale ratelor dobânzilor în marile economii avansate, care au jucat un rol proeminent în declanșarea unui șir de crize financiare în economiile de piețe emergente și în curs de dezvoltare.

Noi crize și creșteri de prețuri

Întreruperea aprovizionării se află și în spatele inflației ridicate actuale, prețurile mărfurilor și transportului au crescut.

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a declanșat noi crize și creșteri de prețuri – mai ales pentru energie, dar și pentru alimente. Prețurile mai mari ale energiei vor scădea veniturile reale, vor crește costurile de producție, vor înăspri condițiile financiare și vor constrânge politica macroeconomică, în special în țările importatoare de energie, se arată în ultimul raport al Băncii Mondiale privind perspectivele economice globale. Acest lucru crește riscul de stagflație, cu consecințe potențial dăunătoare pentru economiile cu venituri medii și mici deopotrivă.

Ca urmare a pagubelor cauzate de pandemie și război, nivelul venitului pe cap de locuitor în economiile în curs de dezvoltare va fi în acest an cu aproape 5% sub tendința pre-Covid.

“Războiul din Ucraina, blocajele din China și riscul de stagflație amenință creșterea economică. Sunt necesare schimbări în politica fiscală și monetară pentru a contracara alocarea greșită a capitalului, a declarat președintele Băncii Mondiale”, David Malpass.

„Economiile în curs de dezvoltare vor trebui să găsească un echilibru între necesitatea de a asigura sustenabilitatea fiscală și nevoia de a atenua efectele crizelor care se suprapun în prezent asupra celor mai săraci cetățeni ai lor”.

Piața muncii din unele economii avansate pare să aibă asemănări cu mediul în care a apărut în primul rând stagflația: când forța de muncă este deficitară, angajații vor salarii mari pentru a compensa creșterile abrupte ale prețurilor. Și acolo unde salariile cresc substanțial, există și riscul ca prețurile să crească și mai mult.

Dar există o diferență majoră între prezent și anii 1970: creșterile prețurilor la energie de astăzi sunt, în general, susceptibile să provoace mai puține daune economiei. Dolarul este mai puternic, iar bilanţurile marilor instituţii financiare sunt în general solide.

În acest context, rolul anticipațiilor inflaționiste și, prin urmare, al politicii monetare este crucial.

Cu toate acestea, istoria a arătat că așteptările inflaționiste pot deveni neancorate dacă băncile centrale sunt prea lente pentru a aborda scumpirile.

În timp ce așteptările inflaționiste pentru acest an și anul viitor au crescut puternic în ultimul timp, cele pe termen lung sunt încă aproape de 2%, ținta Băncii Centrale Europene. Rămâne de văzut dacă nu se abate de la drum.