Cauta

Șoc! Investitorii străini din afara UE, interziși în România

Șoc! Investitorii străini din afara UE, interziși în România - Ziarul National

România rămâne la mâna investitorilor din Uniunea Europeană

Oamenii de afaceri din afara Uniunii Europene, care vor să facă investiții directe în România de cel puțin 2 milioane de euro, trebuie să obțină o autorizație de la o comisie înființată în subordinea primului ministru. Firmele străine vor fi examinate de către SRI, SIE și Administrația Prezidențială, care vor decide dacă investițiile acestora pot afecta securitatea națională sau ordinea publică.

Uniunea Europeană a mai făcut un pas în limitarea drepturilor și independenței de decizie a țărilor membre. România a fost obligată să adopte o legislație care să permită aplicarea Regulamentului nr. 452/2019, prin care orice investiție străină directă din afara UE trebuie cercetată, anchetată și supusă autorizării doar dacă îndeplinește toate cerințele sau, mai brutal spus, dacă nu afectează interesele marilor puteri din Uniunea Europeană. În actuala prăbușire economică dezastruoasă a României o astfel de măsură nu face decât să limiteze până la dispariție posibilitățile de redresare.

Formularea oficială este că investiția respectivă nu trebuie să fie de natură să afecteze securitatea națională sau ordinea publică, în această exprimare generică putând fi inclus absolut orice. Potrivit proiectului de ordonanță de urgență al Guvernului, Comisia pentru examinarea investițiilor străine directe (CEISD) se va constitui pe lângă Guvernul României, prin decizie a prim-ministrului. Pe baza avizului conform emis de către CEISD, autorizarea investiției străine directe se acordă prin decizie a Prim-Ministrului. În cazul emiterii unui aviz de către CEISD sau de către CSAT prin care se propune autorizarea condiționată, interzicerea sau anularea autorizării unei investiții străine directe pe teritoriul României, acestea se realizează prin hotărâre de Guvern.

Dreptul de proprietate nu este absolut

Pentru situația anulării autorizării investiției străine directe se prevede interzicerea sau limitarea exercitării drepturilor de proprietate sau de vot ale investitorului străin în entitatea economică și posibilitatea CEISD de a dispune organizarea vânzării acesteia într-o licitație publică, printr-un comerciant de titluri de valoare sau printr-o persoană autorizată să furnizeze servicii de investiții în România. ”Aceste prevederi constituie o derogare de la art. 53 din Constituție, în privința posibilității adoptării acesteia în mod expres pentru apărarea securităţii naţionale și a ordinii publice, iar aceasta va trebui să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii. Reamintim aici că dreptul de proprietate nu este protejat în mod absolut nici în ordinea juridică a Uniunii Europene, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, restricțiile fiind permise, în condiții similare celor prevăzute de Constituția noastră”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

Fără magnați de presă din afara Uniunii

Străinii din afara UE care dețin o licență audiovizuală la nivel național sau local, realizează o publicație periodică având un tiraj mediu de cel puțin 5.000 de exemplare tipărite/zi în ultimul an calendaristic sau un portal web cu minimum 10.000 de accesări/lună înainte de realizarea investiției străine, vor fi și ei supuși examinării CEISD. Mai mult, în analiza investițiilor străine directe, va fi luat în considerare impactul potențial al investiției asupra infrastructurii din energie, transporturi, gospodărirea apelor, asistență medicală, IT&C, mass-media, prelucrarea sau stocarea datelor, domeniul aerospațial, apărarea, infrastructura electorală sau financiară și instalațiile sensibile, precum și accesul la terenuri și bunuri imobile de importanță critică pentru utilizarea acestei infrastructuri. Totodată, vor fi anchetate investițiile care au impact asupra serviciilor publice esenţiale, accesului la materii prime, securitate sanitară sau securitate alimentară, precum și asupra capacității de a influența în mod semnificativ opinia publică prin informații distribuite de mass-media.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Lukoil: retragerea discretă a lui Leonid Fedun după trei decenii în industrie
  • Ministerul Finanțelor, acuzat că a majorat inutil costurile datoriei publice
  • Vehiculele hibride și electrice revitalizează sectorul auto european
  • Cine va câștiga cursa robotaxi de un trilion de dolari?
  • Zona în care grindina cât oul de struţ a lovit puternic. Peste 95.000 de locuințe au rămas fără curent: „Furtuni severe sunt așteptate în continuare”
  • România și războiul, MApN-ul și drona
  • Zeci de mii de bugetari, amenințați că vor fi concediați înainte de Sărbători! Nu vor fi daţi direct afară, dar Guvernul a găsit altă variantă
  • Inspectorii ANAF denunță mascarada controalelor la marii contribuabili. Sunt făcute de ochii lumii
  • UPDATE Explozie puternică la un bloc din Buftea. Sunt patru victime / Risc de prăbușire
  • Exit mobile version