Cauta

Șoc în Sănătate! Scad veniturile personalului medical!

Personalul medical din spitalele Covid va avea salarii mai mici

Modificarea legii salarizării și a Regulamentului de sporuri de către Guvern va avea drept consecință o scădere a veniturilor personalului medical, avertizează sindicatele din Sănătate. Totodată,  actele normative introduc discriminări în rândul personalului medical, iar creșterile salariale se vor face doar pentru asistentele de la Ambulanță.

Sindicatele din Sănătate au cerut retragerea proiectelor de acte normative și discutarea lor înainte de a le face publice cu federațiile reprezentative din sectorul sanitar, așa cum prevede legea. Acestea susțin că actele normative creează premisele unor scăderi de venituri pentru salariații din sănătate, în special ale celor din spitalele Covid. Mai mult, din formularea actului normativ se va ajunge la situația în care personalul medical din spitalele non-Covid să aibă salarii mai mari decât ale celor din spitalele Covid. Sindicaliștii mai atrag atenția că noua legislație strică grila de salarizare, care era oricum inechitabilă, extrăgând personalul medical de la UPU, SMURD și ATI de la creșteri salariale, care vor fi acordate doar pentru asistenții medicali de la Ambulanță. ”Analizând cele două proiecte de acte normative primite în urmă cu câteva ore Federația Solidaritatea Sanitară a constatat că intențiile Guvernului sunt mai curând de a scădea veniturilor unor lucrători din sănătate decât de a le crește, iar puținele drepturi salariale introduse au un caracter profund discriminatoriu. Astfel, Guvernul intenționează să prevadă în mod expres acordarea sporului pentru combaterea epidemiilor doar pentru personalul medical și auxiliar sanitar care lucrează în unitățile prevăzute în OMS nr. 555/2020. Asta ar însemna că lucrătorii din restul unităților sanitare care lucrează cu pacienți COVID-19 sau suspecți ar pierde dreptul la acest spor”, se arată într-un comunicat al Federației Solidaritatea Sanitară.

Cum se reduc salariile

Sindicaliștii din Sănătate explică faptul că, în noua legislație propusă de Guvern, sporul se va stabili prin decizie unilaterală, eliminându-se obligația legală de a-l stabili între minim și maxim cu reprezentanții organizațiile sindicale reprezentative la nivel de sector, în procent unic de 60%. ”Asta ar însemna că personalul medical și auxiliar sanitar care lucrează cu pacienți COVID-19 sau suspecți, din unitățile sanitare care sunt prevăzute în OMS nr. 555/2020 (Covid) și au acordat acest spor peste nivelul minim vor înregistra o pierdere a veniturilor salariale. Guvernul a fost de acord să introducă sporul de până în 30% și pe perioada stării de alertă, însă, dorește să facă acest lucru doar pentru anumite categorii de salariați din spitalele publice care nu sunt prevăzute în OMS 555/2020. Asta ar însemna că salariații din spitalele care sunt prevăzute în OMS nr. 555/2020 nu ar avea dreptul la acest spor. Doar o parte din salariații din spitalele care sunt prevăzute în OMS nr. 555/2020 ar avea dreptul la acest spor (comparativ cu situația salariaților din alte tipuri de unități) și doar începând cu 1 decembrie 2020. Asta ar însemna că eforturile depuse de lucrătorii din sănătate pe perioada stării de alertă de până la această dată nu contează”, se mai precizează în comunicatul Federației Solidaritatea Sanitară.

Scandal pe sporuri

Creșterea salariilor de bază a fost aprobată de Guvern doar pentru asistentele medicale din serviciile de ambulanță. În consecință, susțin sindicaliștii, asistentele medicale care lucrează cu pacienți Covid-19, din rândul cărora se înregistrează cea mai mare rată a mortalității, nu ar beneficia de creșterea salariilor de bază. Mai mult, deoarece sporul de combaterea epidemiei nu poate fi cumulat cu alt spor pentru condiții de muncă, în timp ce sporul de până în 30% poate fi cumulat, Guvernul creează o diferențiere inversă, spun sindicaliștii din Sănătate. Astfel, prin efectul cumulării, personalul din spitalele non-Covid va putea avea sporurile mai mari decât personalul din spitalele Covid.

Ultimele stiri

  • Euroins a dat România în judecată! Suma în litigiu: peste 500 de milioane de euro! Ce acuze aduc bulgarii
  • Termen în dosarul 2 Mai, cu noua judecătoare. Vlad Pascu ar urma să fie prezent în sală
  • Luptă pe piaţa articolelor sportive, în România. Decathlon primeşte o concurenţă puternică din Marea Britanie
  • Femeie în scaun cu rotile, batjocorită în Craiova Olguței Vasilescu. Un șofer de autobuz i-a închis în nas ușile și a refuzat să coboare rampa de acces!
  • Globalizarea muncii în România. Indienii din corporaţii, plătiţi prost, dar nici nu-şi dau interesul. Angajaţii români, exasperaţi!
  • Comunicat de presă PRAKTIKER REAL ESTATE ROMÂNIA SRL
  • Încă un cutremur în România. Ce magnitudine a avut seismul și în ce zonă s-a produs
  • Legea care le restricţionează copiilor accesul la telefoanele mobile. Cât timp vor avea la „ecrane”, în funcţie de vârstă
  • Gabriela Firea: 1 miliard de euro fonduri europene nerambursabile atrase în București
  • Ipoteză șocantă a spionilor ruși, în legătură cu tentativa de asasinare a premierului Slovaciei.
  • Exit mobile version