AcasăSOCIALSingura șansă a românilor: Credite ipotecare pentru tratamente

Singura șansă a românilor: Credite ipotecare pentru tratamente

Împrumuturi la bănci pentru plata tratamentelor medicale

Pentru că spitalele publice au fost afectate aproape integral de Covid, singura șansă a bolnavilor o reprezintă clinicile private. Lipsa banilor nu este o problemă, băncile întrecându-se în a oferi credite ipotecare de până la 50.000 de euro pentru tratamentele medicale.

De la începutul pandemiei, accesul la sistemul public de sănătate din România a fost restricționat drastic, astfel că puțini mai au șansa de a beneficia de tratamente sau intervenții chirurgicale. Numărul deceselor non-Covid a explodat, aceasta fiind o dovadă clară a faptului că bolnavii sunt lăsați, efectiv, să moară. În programul de guvernare al PNL pentru următorii ani accentul se pune pe asigurările private de sănătate, pe motiv că din asigurările sociale de sănătate nu s-ar putea finanța sistemul. Și totuși, anul acesta, în afara bolnavilor Covid, prea puțini români au beneficiat de servicii medicale, chiar dacă și-au plătit asigurările. Ca să se salveze totuși, pacienții au apelat din plin la spitalele și clinicile private, ale căror cifre de afaceri au crescut neașteptat în ultimele luni. Și, pentru că la privat totul costă și nu puțin, piața s-a adaptat, apărând, astfel, creditele pentru pacienți. ”Sănătatea trebuie să fie întotdeauna pe primul loc. Ne dorim să ai atâta grijă de tine încât să nu fie niciodată nevoie să ne întâlnim pentru a-ți acorda acest credit. Sincer. Dar dacă, totuși, se întâmplă suntem pregătiți să îți oferim bani pentru îngrijirea medicală, inclusiv tratamente cu medicamente – pentru tine sau rudele tale de gradul I și II o sumă de până la 50.000 euro (sau echivalent lei) – pentru un credit garantat cu ipotecă imobiliară pe o durată de 20 de ani sau până la 10.000 de euro fără ipotecă imobiliară pe o durată de 10 ani”, se arată pe site-ul Spitalului privat Monza, din Capitală.

Rate între 200 și 1.500 de lei pe lună

La un credit pentru tratamente medicale de 10.000 de lei pacientul sau rudele acestuia va trebui să plătească o rată de 208,93 lei pe lună, timp de 5 ani, însă dobânda va fi variabilă. Pentru un credit cu ipotecă imobiliară în valoare de 200.000 lei, contractat pe o perioadă de 20 ani (240 rate lunare) cu dobândă variabilă pe toată perioada de creditare, rata lunară va fi de 1.536,29 de lei, valoarea totală de plătit fiind de 371.789 lei. În plus, la creditul fără ipotecă imobiliară vor mai fi plătite comisioane de 250 de lei, iar pentru creditul ipotecar, comisioane de circa 1.200 de lei. Printre documentele necesare pentru obținerea creditului se numără factura proforma/ factura fiscală/ deviz etc., emis(ă) de către unitatea medicală (original sau copie), având specificată valoarea serviciilor medicale ce urmează a fi finanțate și care să conțină toate datele necesare efectuării plății în contul instituției medicale, precum și actele de proprietate asupra imobilului care constituie garanția creditului în cazul celor garantate cu ipotecă (extras de Carte Funciară actualizat). ”Variația indicelui de referință, fluctuația veniturilor proprii, precum și modificarea cursului de schimb valutar pot să influențeze posibilitatea de a plăti ratele la credit sau suma totală de plată”, atrag atenția reprezentanții Spitalului privat Monza.

Persoanele de peste 65 de ani nu primesc credite

Vârsta maximă pentru rambursarea integrală a creditului trebuie să fie de 70 de ani, în condițiile în care împrumutul de maxim 30.000 de lei este achitat în 5 ani, conform condițiilor impuse de CEC Bank pentru creditele medicale. Pentru dovada veniturilor se acceptă venituri permamente din salarii, pensii, activități agricole, activități independente, chirii, dividende, contracte de colaborare, drepturi intelectuale și altele. Un alt tip de credit medical de la CEC Bank este cel de maxim 10.000 de lei, fără dobândă, care trebuie rambursat integral într-un an. Condiția este ca tratamentele medicale să se facă la una dintre unitățile medicale partenere ale băncii.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
515 afisari

2 COMENTARII

  1. Și asta nu e nimic, acum cu Vlad Voiculescu ministru, urmează distrugerea sistemului de sanatate de stat pentru sistemul privat sa isi facă loc. Si uite cum romanii vor muri pe capete din cauza lipsei banilor pentru a isi plăti sănătatea. Nu ne meritam decat soarta, cand suntem prosti si votam criminali si trădători

  2. Bravo !!!
    Asta merita cretinii care nu stiu si nici nu au stiut vreodata ce au votat !!!
    Ati vrut dreapta, crapati dracului pe trotuare, la azile sau in casele pe care, inca, le mai aveti, fara asistenta medicala !!!
    Si asa sinteti prea multi !!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger