AcasăSOCIALSindicatul din Poșta Română acuză: Trecerea pensiilor pe card, un șantaj al...

Sindicatul din Poșta Română acuză: Trecerea pensiilor pe card, un șantaj al băncilor străine

Președintele Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România, Florin Gheorghiu, consideră că măsura aberantă propusă de ministrul Economiei, de transfer al distribuirii pensiilor de la Poșta Română la bănci, este, de fapt, un șantaj. Acesta consideră că statul român, fiind dator la băncile comerciale străine, care au cumpărat masiv titluri de stat, a fost constrâns, într-un fel sau altul, să-i îndrepte pe cetățenii beneficiari de pensii către acestea. În plus, mutarea pensiilor pe card ar însemna și destructurarea Poștei Române, susțin sindicaliștii.

În ultimii ani, s-a lucrat intens la distrugerea Companiei Naționale Poșta Română, iar semnalele de alarmă au fost trase din toate părțile. Tăierea a 45% din veniturile Poștei Române, prin mutarea distribuirii pensiilor către bănci, ar fi o lovitură fatală pentru companie. Intenția anunțată de ministrul Economiei, de a transfera la bănci activitatea de distribuire a pensiilor, prin trecerea acestora pe card, urmărește clar desființarea Poștei Române, arată președintele Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR), Florin Gheorghiu.

”Măsura de a-i da pe pensionari pe mâna băncilor are, cred, o explicație mai gravă. Statul român, fiind dator la băncile comerciale străine, care au cumpărat masiv titluri de stat, bănuiesc că a fost constrâns, într-un fel sau altul, să-i îndrepte pe cetățenii beneficiari de pensii către bănci, pentru ca acestea să nu vină să ceară răscumpărarea titlurilor de stat, pentru că atunci statul român ar intra în incapacitate de plată. Sigur este un șantaj al băncilor, care au văzut că statul român este îngenunchiat în momentul acesta și atunci au cerut ceva la schimb. Se dorește, astfel, ca toată populația României să devină captivă la bănci”, ne-a declarat Florin Gheorghiu, președintele SLPR.

Cheltuieli mai mari pentru pensionari

Comisioanele primite de Poșta Română pentru distribuirea pensiilor sunt oricum, în acest moment, sub valoarea prestațiilor realizate, susțin sindicaliștii. Potrivit acestora, statul român ar trebui să asigure protecție socială beneficiarilor acestor drepturi, iar când îi trimiți pe pensionari la bănci îi obligi, practic, să facă cheltuieli suplimentare, și nu vorbim numai de cheltuieli cu deplasarea, ci și cu comisioanele bancare.

”În ultima perioadă, actuala conducere managerială nu a mai adus contracte prin care să avem venituri. Mare parte din contractele în curs sunt făcute cu statul. Anul trecut au fost câteva contracte cu statul sporadice, cu ajutoarele de încălzire și pentru energie, însă distribuirea pensiilor reprezintă circa 45% din veniturile companiei. Pe de altă parte, măsura va afecta pensionarii, în special pe cei din mediul rural, dat fiind că aceștia vor fi nevoiți să cheltuiască sume importante pe transport până la bănci sau bancomate. Ca să nu mai vorbim de persoanele foarte vârstnice, care nu se pot deplasa. În plus, cei mai mulți dintre pensionari nu sunt familiarizați cu cardurile și este greu de presupus că vor putea să învețe, deschizându-se calea înșelătoriile, aceștia fiind nevoiți să apeleze la alte persoane pentru a-și scoate pensiile de pe carduri”, ne-a precizat președintele SLPR, Florin Gheorghiu.

Se pregătește vânzarea sediilor

Sindicaliștii semnalează și apariția unor modificări ale logo-ului Poștei Române, din care a dispărut inclusiv drapelul României. ”Au plătit 48.000 de euro unei firme care să schimbe logo-ul și sigla Poștei și au scos de pe siglă steagul României. Eu cred că încearcă să spargă Poșta Română în 5 societăți, pe modelul de la CFR. Se lucrează de pe un manual de distrugere a societăților cu capital de stat. Poșta Română are un patrimoniu foarte bogat, cu terenuri și clădiri în toate județele și în aproape toate localitățile. De aceea se încearcă reducerea numărului de subunități pe motivul fals că nu sunt rentabile. S-au introdus niște norme foarte mari, pe care nu poți să le atingi, ca să aibă pretext să spună că nu sunt rentabile. Eu știu că Poșta Română trebuie să fie rentabilă în ansamblul său”, a afirmat președintele SLPR, Florin Gheorghiu. Acesta avertizează că, în București, clădirea Poștei Române situată pe Bdul Dacia stă goală din luna martie a acestui an și crede că va fi prima clădire care va fi vândută.

”Precedentul va fi creat prin aprobarea hotărârii AGA privind schimbul de clădiri, când Poșta Română va ceda un sediu important aflat în interiorul Primăriei Arad în schimbul unui sediu insalubru și subdimensionat, care a aparținut unei firme de pompe funebre. Tot în viitoarea ședință AGA se pregătește închiderea unor oficii poștale”, ne-a mai spus Florin Gheorghiu, președintele SLPR.

Atac și la salariați

Conducerea Companiei Naționale Poșta Română a reușit să se eschiveze în fața sindicatelor pentru e evita negocierea noului contract colectiv de  muncă în termenul prevăzut de lege. Consecința? Sindicaliștii au fost nevoiți să notifice autoritățile privind declanșarea conflictului de muncă. Miza conducerii companiei de stat a fost însă mult mai mare. Fără protecția contractului colectiv de muncă, drumul către concedieri abuzive și tăierea drepturilor putea fi deschis.

”Pentru a amâna o întâlnire stabilită pentru negocieri, conducerea Poștei Române a invocat chiar și probleme cu Covidul”, ne spune președintele Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România, Florin Gheorghiu. Atacuri au avut loc și la adresa sindicatului din instituție, prin nereținerea cotizației pe statul de plată și prin refuzul de a se prelungi contractul de comodat pentru sediul pus la dispoziție.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
103 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

proger