AcasăSOCIALSindicatele s-au săturat de interdicții! Se pregătesc proteste în masă

Sindicatele s-au săturat de interdicții! Se pregătesc proteste în masă

Gata cu restricțiile. Sindicaliștii ies în stradă cu orice risc

Sindicaliștii de la CNS Cartel Alfa amenință că vor renunța să mai respecte restricțiile impuse de legea stării de alertă și că vor ieși masiv la proteste chiar în fața Palatului Victoria. Aceștia spun că vor trece la măsuri radicale și își vor schimba total discursul și comportamentul.

Cele peste 30 de zile de proteste ale Confederației Cartel Alfa nu au avut niciun efect asupra guvernanților, care nu s-au sinchisit nici măcar să inițieze un dialog cu sindicaliștii. Din data de 24 februarie, după o evaluare a mișcărilor sindicale, Cartel Alfa va schimba total strategia de luptă. ”Atâta timp cât Guvernul nu respectă legea, noi de ce s-o respectăm? Dacă cel care trebuie să fie garantul aplicării legii nu aplică legea, atunci cu atât mai mult îți spui întrebarea de ce noi trebuie să aplicăm o lege, asta este problema. Începem să constatăm că nu există o deschidere spre dialog a Guvernului și vom schimba și noi discursul și tipul de comportament. Adică nu o să mai încercăm să construim, ci o să cerem <<jos Guvernul!>>. Și, mai mult, vom ieși masiv la proteste, fără să mai respectăm restricțiile și interdicțiile lor. Vom încerca să rezolvăm problemele mai radical. Pentru că în momentul în care nu răspund la dialog nu avem ce să facem. Oricum am constat că nu prea mai are rost să protestăm la ministere, pentru că ce era de competența lor s-a cam terminat, așa că o să mergem direct în Piața Victoriei. Practic, acest tip de politică a lor arată o totală indiferență față de oameni”, ne-a declarat Bogdan Hossu, președintele Confederației Naționale Sindicale Cartel Alfa.

Austeritatea condamnă cetățenii la sărăcie

Liderul Cartel Alfa a anunțat că va continua acțiunile în stradă, arătând că un buget de austeritate va prelungi criza economică și îi va condamna pe cetățeni la sărăcie. Proiectul de buget elaborat de Guvern arată că ajustarea fiscală se realizează prin tăieri de cheltuieli. Nu prin creșterea veniturilor, așa cum ar fi normal, deși știm că România are deficiențe majore la colectarea veniturilor la buget. La proporția veniturilor în PIB, de numai 31% în România, avem cu o diferență (în minus) de 15 puncte procentuale față de media UE, și aproape 10 puncte procentuale față de media Europei Centrale și de Est! Singura măsură de creștere a fiscalității pe care o propune guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR nu este nici de la averi (din ce în ce mai mari), nici de la dividende (impozitate ridicol de puțin), nici de la introducerea unui impozit progresiv (care ar taxa suplimentar veniturile mari, tot ce e peste salariul președintelui, de exemplu), ci de la tichetele sociale! Adică, tot de la lucrători! Povara austerității va fi suportată exclusiv de lucrători, pensionari și se va răsfrânge asupra categoriilor cele mai vulnerabile ale populației, cu venituri reduse. Guvernul taie bani de la serviciile esențiale pentru populație: sănătate și educație. Vedem, în schimb, majorări de bugete la Camera Deputaților și Senat sau la serviciile de protecție personală a demnitarilor! Guvernanții se așteaptă se pare la mânia cetățenilor și își consolidează protecția”, se arată într-un comunicat al CNS Cartel Alfa.

Amanetează viitorul țării

Sindicaliștii semnalează faptului că, pentru a face rost de bani la buget, guvernul actual dorește să amaneteze cu totul viitorul acestei țări, scoțând la vânzare, în perioadă de criză, companiile de stat cele mai profitabile și sacrificând astfel o sursă structurală de venit la bugetul de stat. ”Atragem atenția că toate aceste măsuri sunt luate sau anunțate de Guvern în lipsa unui dialog social și a unei consultări reale cu partenerii sociali. În ciuda faptului că suntem de o lună de zile în stradă, până în acest moment, nici președintele României – căruia i-am solicitat să își îndeplinească rolul constituțional și să acționeze în calitate de mediator al conflictului social existent – nici membrii guvernului, nu au inițiat un proces real de consultare pentru a găsi soluții pentru revendicările lucrătorilor”, se mai precizează în comunicatul CNS Cartel Alfa.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
696 afisari

2 COMENTARII

  1. @ Sunteți de acord ca societățile comerciale care își permit să mărească salariile , iar la bugetari veniturile să rămână la nivelul actual, ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger