AcasăSOCIALSindicaliştii din sistemul de Finanţe Publice ies în stradă. Protest în fața...

Sindicaliştii din sistemul de Finanţe Publice ies în stradă. Protest în fața a două instituții-cheie/Care le sunt revendicările

sursa foto> Sindicatul Naţional Finanţe Publice - SindFISC/Facebook

Sindicaliştii din sistemul de Finanţe Publice ies joi în stradă, în Capitală. Se anunță protest în fața a două instituții-cheie. E vorba de sediul ministerului condus de către Adrian Câciu, dar și de cel al ANAF-ului.

Sindicatul Naţional Finanţe Publice pichetează, joi, între 13.00 şi 14.00, sediile Ministerului Finanţelor şi al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, potrivit news.ro.

Nemulțumirile sunt de natură salarială, dar și față de condițiile de lucru.

Concret, sindicaliştii reclamă finanţarea defectuasă a activităţii profesionale, sănătăţii şi securităţii la locul de muncă; discrepanţele salariale existente în instituţii (prag de până la 25% doar la salariul de bază, la care se adaugă şi sporuri specifice, în condiţii similare de muncă şi pregătire/specializare).

Ce nemulțumiri mai au sindicaliștii

Pe lista celor reclamate de către sindicaliști se mai numără:

Condiţiile de lucru inadecvate, pe alocuri sub standardele de decenţă;

Impunerea de obiective instituţionale unui personal subdimensionat (locaţii deservite de doar 4-5 persoane);

Îngrijorări cu privire la neimplicarea angajatorilor/ordonatorului principal de credite în susţinerea finanţiştilor pentru o poziţionare corectă în noua lege a salarizării, lipsa dialogului social cu privire la acest subiect;

Lipsa deciziei politice de a se demara elaborarea unui Statut al finanţistului, similar cu al altor categorii de funcţionari care desfăşoară activităţi specifice, precum activitatea desfăşurată de angajaţii sistemului instituţional al Ministerului Finanţelor;

Pregătirea profesională continuă este deficitară;

Necorelarea fişelor de post cu realităţile activităţii desfăşurate;

Sisteme informatice şi structuri IT, greoaie, uzate moral;

Necorelări salariale în concordanţă cu actualele restricţii/incompatibilităţi şi răspunderi suplimentare pentru diferite categorii de finanţişti (cu referire la proiectul de act normativ ce priveşte responsabilizarea suplimentară a inspectorilor fiscali şi imputarea cheltuielilor de judecată acestora în solidar cu instituţia).

Protestul sindicaliștilor din sistemul de Finanţe Publice vine la doar o zi după ce, nemulțumiți de rezultatele negocierilor cu Guvernul, cei din Educație au anunțat că sunt deciși să intre în grevă generală, de luni. Au fost discuții, miercuri, la Palatul Victoria, cu reprezentanții sindicatelor din Educație, în contextul în care în cursul zilei de 17 mai a fost grevă de avertisment de două ore în școli, între orele 11 si 13.

Citiți și:
Grevă generală în Educaţie, de luni, 22 mai! La negocieri, dascălii nu s-au înţeles cu Guvernul!

Profesorii, ŞANTAJ la adresa Guvernului, folosindu-se de elevi şi părinţi: „Să ţineţi copiii acasă!”

author avatar
Andrei Coman
340 afisari

1 COMENTARIU

  1. vrem sacose..! Nu putem sa luam spaga in bucunare!
    Jos cu corectii!
    Traiasca evazionistii!
    Vrem sa lucram multi , prost si putine ore!
    Vrem oamenii la ghiseuri mici , cat mai mici si cat mai jos!
    Sa stea ca ghiocelul!
    Traiasca interlopii!
    Sunt numai cateva cerinte ale celor care marsaluiesc spre guvern!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger