AcasăSOCIALSindicaliștii din silvicultură: ”Am ajuns de râsul lumii. Importăm acum și lemne”

Sindicaliștii din silvicultură: ”Am ajuns de râsul lumii. Importăm acum și lemne”

România a ajuns din exportator, importator de lemne

Declanșarea procedurii de infringement la adresa României, în cauza tăierilor ilegale de păduri, bazată de informații eronate ale fostului ministru al Mediului, Costel Alexe, a transformat România în importator de lemne, ne spun sindicaliștii din silvicultură. Criza de bușteni a apărut după ce o bună parte din ocoalele silvice au fost obligate, la presiunea Comisiei Europene, să se reautorizeze.

Federaţia Sindicatelor din Silvicultură –Silva a solicitat conducerii Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor corectarea informațiilor transmise în spațiul public de către anumiți reprezentanți ai autorității publice, urmare a interpretării eronate a datelor din Inventarul Forestier Național, prin care s-a lansat teoria, total falsă, că din pădurile României dispar ilegal, anual, 20 milioane mc de lemn. Afirmația, făcută de Costel Alexe, fostul ministru al mediului, a stat la baza declanșării procedurii de infringement la adresa României, care a afectat grav acest sector economic.

”Toată lumea știe că acea cifră a fost aruncată pe piață total anapoda, ca să crească ratingul ministrului de atunci al Mediului, Costel Alexe, dar nimeni nu a mai venit să dezmintă povestea asta și noi toți, cetățenii de rând, vom plăti bani grei pentru procedurile acelea de infringement care au fost declanșate împotriva României și care nu se vor stinge decât cu niște măsuri draconice pe sectorul forestier. Dacă vom lua procedurile de infringement vom vedea acolo că motivarea este taman ceea ce a susținut la un moment dat Costel Alexe. Anumite ONG-uri au speculat această declarație și au cerut declanșarea procedurii de infringement pentru România, pe motiv că un ministru a declarat că dispar anul 20 milioane de mc din pădurile României”, ne-a declarat Silviu Geană, președintele Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură – Silva.

Ocoalele silvice, blocate

Comisia Europeană a solicitat măsuri drastice în România și avem deja câteva ordine de ministru apărute relativ recent, prin care se reglementează obținerea unui acord de mediu pentru amenajamentele silvice, ne mai spun sindicaliștii de la Federația Silva. ”Aceasta este o procedură, extrem de costisitoare și pentru proprietar și pentru administratorul pădurii, fără de care nu mai poți efectua tăieri. Dacă măsura asta s-ar aplica pentru viitor poate că ar fi în regulă, însă Comisia Europeană a făcut presiuni ca aceste ordine să se aplice și pentru amenajamentele silvice care sunt deja în vigoare și care au autorizare de mediu, în baza unui ordin de ministru. Practic, un ordin de ministru a fost anulat printr-un proces de negociere cu Comisia Europeană. Este total anapoda pentru că asta înseamnă un blocaj al activității a cel puțin 10-15% din ocoalele silvice, adică 50-60 ocoale silvice pe an care vor avea activitatea blocată. Deci 15% din suprafața forestieră a României blocată, cu toate implicațiile în asigurarea lemnului de foc pentru cetățeni. Deja la Romsilva sunt direcții silvice la care jumătate din ocoalele silvice au intrat în această procedură de reautorizare de mediu”, ne-a precizat președintele Federației Silva, Silviu Geană.

Acesta ne mai spune că am ajuns să cumpărăm lemne din import, astfel că, în 2020, România a achiziționat, din țările din Europa Centrală și de Vest, o cantitate de 3 milioane de metri cubi de buștean. ”Adică dintr-o țară care își asigura necesarul și mai dădea și la alții am ajuns într-o situație în care noi ne blocăm singuri și achiziționăm lemnul de foc din import. În Giurgiu, Constanța, chiar și în București se vinde lemnul adus din Bulgaria”, a afirmat Silviu Geană, președintele Federației Silva.

Retrocedări cu cântec

Sindicaliștii din sectorul silvic au mai solicitat sprijinul conducerii Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor pentru înființarea unei comisii, la nivelul Parlamentului României, care să analizeze toate cazurile de retrocedări de păduri pentru care există suspiciuni cu privire la legalitatea stabilirii dreptului de proprietate. ”Există niște cazuri flagrante cu retrocedări de păduri, unele făcute, altele în curs de a fi făcute. Este cazul celor 43.000 de hectare de pădure de la Direcția Silvică Bacău, de pe Valea Trotușului, cazul Banffy, de la Mureș, există sentințe date de instanțele judecătorești absolut aberante, cum ar fi cea care a reconstituit dreptul de proprietate pe o suprafață mai mare decât toată suprafața împădurită a județului Bihor”, ne-a mai declarat președintele Federației Silva, Silviu Geană.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
4.502 afisari

8 COMENTARII

  1. Lasă , nu mai plângeți așa tare că nu aveți ce tăia . Ați rupt destul la păduri pe versanți crezând că nu vă vede nimeni urmele de șenile , mai șomați vreo câteva zeci de ani , să se refacă măcar parțial verdeața ; ca și cum nu s-ar ști că silvicultorii folosesc buștenii în interes propriu în mare parte , că doar nu udă să crească , iar despre plantații ne-am lămurit , parcurile naționale au devenit traforajul vostru

  2. Tablagiul ala incult l au folosit si dupa l au dat in justitie!! Cum de toti ministrii astia lucreaza dosr in favoarea ungurilor sau austriecilor cand e vorba de paduri???!!

  3. Mergeți in curtea unui ocol silvic sa vedeti ce mașinuțe au saracii „silvicultori” și nu … Numai !!!!!

  4. TALHARII CU FAGURII DE MIEREA IN MAINI ! ,LUPII PAZNICI LA OI ! SI SINDICALISTII SILVICI CARE PLANG DE GRIJA ROMANILOR CARE N-AU LEMNE DE FOC !.ATI MAI VAZUT CEVA MAI OBRAZNIC ?, MAI CU TUPEU ?. CA ACEST SILVIU GEANA . ACOLO UNDE A RASUFLAT CA SE VA FACE UN CONTROL ,PESTE NOAPTE S-A PUS FOC !,ACOLO UNDE ATI VRUT CEL MAI BUN LEMN L-ATI DEZRADACINAT ! MOTIVUL -A CAZUT DATORITA VANTULUI CARE NU BATE IN MIJLOCUL PADURII !!.
    CA NU SE FURA LEM ,ASTA O SPUNETI VOI CAND SUNTETI LUATI LA ROST ,DACA SUNTETI LUATI LA ROST !!!,LA ORCE INTRARE IN ORASELE DE LA POALELE MUNTILOR ,DEALURILOR VEZI IVECO ,MERCEDESURI UTILITARE DE 3,% TONE CU LEMNE :BUSTEAN,LA METRU SAU GATA TAIATE DE PUS PE FOC !,NU LE OPRESTE NICI UN POLITAI ,NICI UN PADURAR NICI CEI DE LA CONTROL TRAFIC ,HOTIA DE LEMNE E UN MOD DE VIATA ,O SURSA PENTRU MAJORITATEA CELOR DE LINGA ZONELE IMPADURITE INCA !!!!!!!!!!!!!.
    PLANGETI AZI FIINCA ATI JEFUIT 32 DE ANI PADURILE FARA NICI O JUDECATA,FARA SA DATI SOCOTEALA. ACELE LOCURI NU SE REINPADURESC SINGURE , UITATI-VA LA DEZASTRUL REZULTAT :AU SECAT IZVOARELE ,APELE RAURILOR ABIA MAI UDA ALBIILE,PUHOAIELE CAND VIN ADUC DOAR PIETRE SI CIOATE PUTREDE ,CINE SA LE MAI OPREASCA DACA RAPILE SUNT GOALE !.

  5. sindicalistii sint niste taranoi prosti . o tara civilizata isi pasteaza padurile si importa daca are nevoie , mai ales dupa dezastrul de la noi . sa se duca marlanii in austria sa vada ca faci puscarie daca tai si un fir de iarba .

  6. Nu am văzut implicarea sindicatului in problema tăierilor ilegale. Așa că nu vă mai lamentați, sunteți evident complici la jaful național!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger