AcasăSOCIALȘi ministrul Sănătății trimite la calendar când vine vorba de începerea școlii....

Și ministrul Sănătății trimite la calendar când vine vorba de începerea școlii. Când se va face anunțul mult-așteptat de elevi!

Ministrul Tătaru, primul pe lista PNL, la alegerile parlamentare

Elevii, părinții și profesorii mai au de așteptat până să afle decizii clare cu privire la începerea noului an școlar. Și dacă se vor relua cursurile în sălile de clasă, se va apela și pe mai departe la învățământul online sau se va merge pe alternarea acestor două metode.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, dă de înțeles că abia peste câteva zile s-ar putea ști ceva concret. Întrebat, luni după-amiază, la Galați, care i se pare cea mai potrivită soluție pentru începerea anului școlar, ministrul s-a ferit să dea o estimare. „Nu facem supoziții într-un context în care suntem la o distanță de o lună și jumătate față de începutul școlii. În a doua jumătate a lunii august vă vom spune exact cum se va deschide școala”, a susținut Tătaru. Un răspuns într-o notă similară dăduse și premierul.

Ce spusese premierul

De altfel, după ce reprezentanți ai asociației elevilor au mers la Guvern, în prima parte a zilei, pentru a-și face cunoscute mai bine nemulțumirile față de incertitudinile ce țin de viitorul an școlar, cerându-le autorităților un plan concret în această privință, având în vedere că suntem în august, iar unitățile de învățământ preuniversitar ar urma să iși reia cursurile la mijlocul lunii septembrie, prim-ministrul susținuse pe un ton apăsat că școala va începe.

”Școala va începe! Va începe în condițiile pe care ni le va permite evoluția epidemiei. Există un grup de lucru interministerial coordonat de vicepremierul Raluca Turcan, care face analiza extrem de serioasă sistemului, o analiză amplă a locațiilor, se analizează și un sistem mixt. Suntem într-o analiză foarte serioasă. Pregătim începerea școlii pe baza mai multor scenarii. Vom da informațiile public în momentul în care vom avea o informație corectă de transmis pentru elevi”, a declarat premierul, ca reacție la protestul elevilor.

Accent pe data din calendar

Ludovic Orban nu a spus cu cât timp înainte să se dea startul anului școlar se va anunța în ce variantă vor începe cursurile. ”Atunci când vom avea toate datele necesare pentru a furniza informație corectă, o informație care să permită elevilor, profesorilor, cadrelor didactice, părinților să se pregătească pentru deschiderea anului școlar(…) Îmi puneți întrebări la care nu pot să vă dau în momentul de față un răspuns. Când se finalizează analiza, evaluarea şi toate scenariile, în funcţie de starea din punct de vedere epidemiologic, le vom prezenta public. Suntem în data de 3 august”, a mai precizat premierul.

Cum se văd lucrurile la Cotroceni

La mijlocul săptămânii trecute, președintele Iohannis spunea, de la Cotroceni, că ”școala sigur nu va începe în condiții normale, fiindcă pandemia până în septembrie nu va dispărea, asta este clar”. Și că ”ar fi foarte complicat să avem numai școală online”. ”Și atunci sigur ne îndreptăm spre un scenariu mixt, unde probabil, și în funcție de condițiile locale, vom avea mai mult școală normală, deci cu elevii la școală, sau mai mult online, sau un sistem mixt. Cum vor decurge aceste lucruri va fi stabilit cu exactitate într-o săptămână sau două și va fi comunicat publicului”, declara primul om în stat.