Nu există două grupuri mai diferite decât protestatarii pentru climă și muncitorii în grevă.
Primii sunt, în mare parte, o trupă de aiuriți-nevropați, blocanți rutieri al căror scop principal pare a fi acela de a deranja oamenii care muncesc.
Cei din urmă sunt chiar oameni care muncesc. Preocuparea lor nu este legată de eco-apocalipsa fantastică care deranjează atât de mult capetele frumoase ale agitatorilor din Extinction Rebellion, ci mai degrabă de modul în care se pot asigura că salariile sunt bune și condițiile de muncă sunt de top.
Alarmații privind schimbările climatice trăiesc pe un tărâm al închipuirii, în care un Armaghedon creat de omul însuși este chiar după colț, iar singura modalitate de a-l ține la distanță este oprirea petrolului, a cărbunelui, practic, oprirea a orice.
Muncitorii în grevă, în schimb, trăiesc într-o lume a lucrurilor reale: standarde de viață, bani, costuri, grija zilei de mâine. Într-adevăr, aceste două grupuri au interese de clasă total opuse.
Dacă războinicii ecologiști de la Sfârșitul Zilelor vor avea câștig de cauză și toată producția de combustibili fosili va fi oprită, sute de mii de muncitori își vor pierde locurile de muncă și milioane de oameni vor rămâne fără bani, deoarece prețul energiei va crește vertiginos – a crescut deja până la cer.
Totul ne aduce în minte unul dintre sloganurile „gilets jaunes” din Franța: „Voi vă preocupați de sfârșitul lumii, noi ne preocupăm de sfârșitul lunii”. Agitatorii climatici aruncă supă de roșii pe operele de artă și stropesc cu vopsea geamurile showroom-ului Aston Martin din Londra – ultimele lor isprăvi. Nu au nicio meserie, sunt de internat, nu de angajat, dar grupurile lor sunt căpușe finanțate de alte grupuri de politicieni – cei care îi scriu speech-urile preotesei de mediu Greta Thunberg – mari șperțari pe la Bruxelles.
Greva pune față în față angajații și angajatorii, e un conflict de muncă. Nevropații climatici se dau cu fundul de pământ ca maimuțele.