Cauta

Sfârșit dramatic pentru un adolescent din Buzău. Ar fi vrut să facă un selfie

Sfârșit dramatic pentru un adolescent din Buzău (foto: Facebook)

Viața unui băiat s-a sfârșit brusc, la doar 14 ani, după ce adolescentul a căzut în gol, de la nivelul etajului doi al unei clădiri dezafectate din orașul Buzău.

Drama s-a derulat sub ochii a trei amici ai băiatului, alături de care ar fi urcat în respectiva construcție, miercuri seară, aparent cu gândul să își facă un selfie, conform reporterbuzoian.ro.

Din păcate, la un moment dat adolescentul s-ar fi dezechilibrat și a căzut de la o înălțime de circa 15 metri. În ajutorul său au fost chemate echipajele medicale, iar salvarea ajunsă la fața locului l-a preluat pe băiat și l-a dus la spital. Rănile suferite în urma căderii au fost, însă, foarte grave, iar în ciuda eforturilor medicilor de a-l salva, adolescentul a pierit la spital.

La fața locului au ajuns nu doar salvatorii, ci și polițiștii. Care au început ancheta menită să stabilească exact condițiile în care s-a produs nenorocirea.

Campanie de prevenire

Din păcate, cazul de la Buzău readuce în atenție faptul că în ultimii ani mai mulți tineri au sfârșit, după ce au urcat pe trenuri, cu gândul de a-și face astfel de poze, de tip selfie. În acest sens, în vară Poliția Română și CFR Călători au lansat o campanie de prevenire a accidentelor produse prin electrocutare, în zonele feroviare.

”O fotografie pe tren poate părea o idee bună pentru o postare în social media, însă puțini sunt cei care știu riscurile pe care escaladarea unui vagon de tren le presupune, în principal cel de producere a arcului electric și a electrocutării la rețeaua de înaltă tensiune (27.000 volţi). Este important de știut faptul că arcul electric se poate produce fără un contact direct cu rețeaua de înaltă tensiune, iar pe lângă acesta, căderea de la înălțime poate produce traume grave.

Campania ,,Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți” se desfășoară la nivel național, în perioada 17 iulie 2020 – 31 ianuarie 2021, iar pe parcursul acesteia un vagon de călători personalizat cu însemnele campaniei (vizual și mesaj) va fi atașat trenurilor care circulă în țară, pentru a transmite mesajul preventiv”, se menționa într-un comunicat transmis de IGPR pe 17 iulie.

Ultimele stiri

  • Vize SUA – rușinea globală ambalată în „siguranță națională”
  • Un feribot s-a scufundat în largul insulei Bali: patru morți și zeci de persoane dispărute – VIDEO
  • Bolojan se vede azi cu sindicaliștii. Discuții esențiale la Palatul Victoria
  • UPDATE. Primele rezultate la Evaluarea Națională 2025, afișate joi/Elevii nemulțumiți de note pot depune contestații
  • Caricatura Zilei
  • Din toamnă încep operațiunile de extindere a Parcului Tudor Arghezi
  • Horoscop 3 iulie 2025 – Sentimentele tale sunt profunde
  • Alege ce citești
  • Trump distruge Serviciile secrete americane
  • Artizanii indieni de încălțăminte profită de scandalul sandalelor Prada
  • Exit mobile version