Sezonul gripei, care începe din noiembrie, îi va prinde nevaccinați pe cei mai mulți români aflați în categorii de risc. Cele 3 milioane de doze anunțate de Tătaru ajung greu și cu țârâita, astfel că medicii de familie sunt nevoiți să-i aleagă pe cei mai bolnavi dintre pacienți.
Medicii de familie sunt puși în situația de a alege pe cine să vaccineze cu prioritate, din cauza faptului că dozele primite până acum de la Ministerul Sănătății sunt insuficiente. Deși în România sunt peste 8 milioane de persoane din categoriile de risc în fața gripei, și vorbim aici de personal medical, copii, gravide, bolnavi cronici și bătrâni de peste 65 de ani, Ministerul Sănătății a comandat doar trei milioane de doze de vaccin antigripal. Problema este că cele trei milioane de doze vin în tranșe prea mici ca să poată acoperi nevoile, în condițiile în care cea mai eficientă vaccinare se face la sfârșitul lunii octombrie, ne spun medicii de familie. ”Până acum au venit cele 15 doze pentru gravide și copii mici, dar nu am primit nimic pentru pacienții la risc. Primesc în schimb zilnic câte 30 de telefoane de la pacienți care mă întreabă de vaccin. Nici pentru personalul medical nu sunt vaccinuri antigripale. Vreau și eu măcar 300 de doze, măcar 100 în cabinet. Au anunțat că au intrat 500.000 de doze în țară, dar nu au ajuns la DSP-uri și nu au ajuns la noi”, ne spunea luni dr.Rodica Tănăsescu, vicepreședintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov.
25 de doze pe cabinet
Ieri, DSP-urile au început să anunțe medicii de familie că pot veni să-și ridice dozele de vaccin antigripal alocate din cea de-a doua tranșă intrată în țară. ”Astăzi (n.r. ieri) am primit mail de la DSP București că au venit vaccinurile pentru cronici, 25 de doze pe cabinet, pentru că cele 500.000 de doze se împart la cei 10.000 de medici de familie, spitale și cămine de bătrâni. 25 înseamnă foarte puțin. Indiferent de câți pacienți ai pe liste și cât ai cerut, se dă în mod egal ca să ajungă la toți. La primele doze pe care le-am primit pentru gravide și copii, am fost nevoită să fac doar la copii cu boli cronice, alegându-i pe cei cu bolile cele mai grave, cu probleme cardiace, operații pe inimă, paralizii. La copiii cu astm bronșic, de exemplu, care sunt și ei vulnerabili în fața gripei, am fost obligată să îi pun pe liste de așteptare, pentru că nu am primit suficiente doze. Iar acum, din cele 25 de doze pe care le-am primit, o să-i vaccinez pe cei cu vârste de peste 65 de ani. Am făcut o listă la cabinet și o să-i prioritizăm în funcție de bolile pe care le au și de gravitatea acestora. Raportat la numărul de copii până în 5 ani, gravide, copii și adulți cu boli cronice și persoane cu vârste de peste 65 de ani, aș avea nevoie de aproape 600 de doze de vaccin”, ne-a precizat dr.Raluca Zoițanu, președintele Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie.
Vaccinarea în decembrie, tardivă
Medicii spun că vaccinarea antigripală trebuie să se facă în a doua parte a lunii octombrie, pentru că durează două săptămâni până la activarea protecției. ”Dacă ne vin dozele de Crăciun, cum ne vin de obicei, este tardiv. Vaccinul gripal trebuie să-l produci cu un an înainte. Ministerul Sănătății a cerut în februarie 3 milioane de doze și nu mai poate să ceară în plus. Cererea este foarte mare pentru că noi numai cronici și persoane peste 65 de ani avem vreo șase milioane. Deci pandemie sau nepandemie, necesarul de vaccin antigripal este mult mai mare decât își permite statul român să cumpere. Multe firme mari, în special multinaționalele, cumpără vaccinuri pentru angajații lor, mai sunt și persoane adulte sănătoase care vor să se vaccineze, însă ar trebui să se acorde prioritate la cumpărarea vaccinului din farmacii celor din categoriile de risc, pentru care nu au mai ajuns dozele gratuite din cabinetele medicilor de familie”, a afirmat președintele Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie, dr.Raluca Zoițanu.
8 zile pierdute
Deși Ministerul Sănătății a anunțat că cea de-a doua tranșă de 500.000 de doze de vaccin antigripal va fi distribuită DSP-urilor în 19 octombrie, dozele au început să ajungă abia în 27 octombrie. ”Campania de vaccinare a început în data de 14 septembrie 2020, iar repartiţia dozelor de vaccin către direcţiile de sănătate publică se face în mai multe etape, la fel ca în anii trecuți. Următoarea tranșă de 1.100.000 doze de vaccin gripal se va realiza în prima parte a lunii noiembrie. Până în data de 11.10.2020 au fost vaccinate antigripal 146.537 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății, conform Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății. Tranșa din noiembrie va însemna, de fapt, un plus de 50 de doze pe fiecare cabinet, o cantitate absolut insuficientă față de numărul de persoane vârstnice și cu boli cronice.