AcasăSOCIALȘefii din poliție, marionete ale politicienilor

Șefii din poliție, marionete ale politicienilor

Prelungirea la nesfârșit a împuternicirilor pe funcțiile de conducere în structurile MAI i-a transformat pe șefii din Poliție în simple marionete ale politicienilor. Dacă nu execută ordinele, capetele acestora zboară instant pe locurile de unde au plecat înainte de detașare. Provizoratul s-a extins chiar până la șefii micuți din sistem, creând probleme majore în structurile ministerului.

Că este vorba de cearta pe funcții a celor din coaliția guvernamentală sau pur și simplu de subordonarea politică a întregului sistem de apărare și ordine publică, împuternicirile pe funcțiile de conducere au ajuns să creeze un blocaj și un haos de nedescris în MAI. Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) i-a cerut premierului Florin Cîțu să ia măsuri urgente pentru organizarea concursurilor pentru funcțiile de conducere, arătând că aproape jumătate din acestea sunt ocupate cu împuterniciți, care pot fi schimbați în orice secundă.

”Din păcate, în prezent, foarte multe dintre funcțiile de conducere sunt ocupate prin împuternicire, delegare sau desemnare, situație care nu are efecte benefice în plan funcțional, știut fiind faptul că politica împuternicirilor creează instabilitate în managementul unităților. De aproape doi ani, miniștrii Afacerilor Interne nu dispun ocuparea funcțiilor de conducere, atât la nivelul aparatului central, cât și la nivelul inspectoratelor generale și al structurilor județene, preferând împuternicirea, care permite managerului îndrituit să opereze numiri sau schimbări din funcție după bunul plac. Instituția Juridică a împuternicirii nu este de natură să asigure un randament maxim la nivel managerial și permite politizarea activităților în acest domeniu”, se arată în adresa trimisă de SNPPC premierului Florin Cîțu.

Bătaie pe ciolan

Sindicaliștii din MAI consideră că unul dintre motivele menținerii împuterniciților este și faptul că partidele din coaliție nu s-au înțeles la împărțirea funcțiilor. ”Împuterniciții sunt vulnerabili din toate punctele de vedere. De un an și jumătate, atât fostul ministru Vela, cât și actualul ministru Bode tot au spus public că vor fi scoase la concurs funcțiile, dar nu s-a întâmplat acest lucru. Lor le-a luat la MAI trei luni de zile ca să-și numească secretarii de stat și au mai înființat și alte funcții de secretari de stat ca să prindă toată lumea din coaliție câte o astfel de funcție. Iar, pe logica aceasta, ne gândim că sunt discuții mari în coaliție pentru împărțirea funcțiilor de conducere de la nivelul inspectoratelor județene și a inspectoratelor generale. Plus că nici măcar toate funcțiile libere de conducere nu sunt ocupate. Avem exemplul de la Poliția Capitalei, unde avem doar două funcții ocupate, iar celelalte două nu sunt ocupate, în condițiile în care volumul de muncă este imens în perioada asta. Mai avem exemplul de la Inspectoratul General al Poliției Române, unde avem doar trei funcții ocupate, din care două prin împuternicire, iar două funcții sunt neocupate, în condițiile în care trebuie coordonată activitatea pe toată Poliția Română”, ne-a declarat Mihai Zlat, vicepreședintele SNPPC.

Rotația cadrelor s-a blocat

Împuternicirile extinse și la nivelul șefilor mici din structurile MAI a creat un adevărat blocaj, pentru că limita de 6 luni a perioadei de împuternicire a fost atinsă de mult timp, arată reprezentanții SNPPC. ”Avem împuterniciți în cascadă, funcție de șef de birou împuternicită pe adjunct, altul împuternicit pe șef de birou și adjunctul se duce mai sus, după care vine înapoi și pică automat toți cei care sunt împuterniciți. După aceea mai avem o problemă cu unitățile în care nu mai există personal care poate fi împuternicit în funcțiile respective pentru că a trecut perioada de 6 luni, care este maximă pentru împuternicire, și nu mai ai pe cine roti. Și atunci ești nevoit să aduci un ofițer dintr-o altă structură și dintr-o altă localitate, ceea ce înseamnă costuri suplimentare pentru transport sau chirie. Este o problemă și cu șefii de post, pentru că sunt doi trei agenți sau chiar unul la un post și trebuie să-i plimbi dintr-o comună în alta și cine știe pe unde stă și îl aduci forțat la o altă unitate”, ne-a mai precizat vicepreședintele SNPPC, Mihai Zlat.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
6.021 afisari

3 COMENTARII

  1. La toate structurile importante este aceeasi problema. Trebuie sa citesti de pe site-uri conducerea institutiei si observi acest lucru. La DGA este cel care a fost imputernicit adjunct la permise, si a lucrat toata viata la permise, fara sa aiba aviz de politie judiciara. Omul asta nu s-ar putea inscrie la concurs daca ar fi organizat, nu indeplineste conditiile de concurs. La DGPI este altul imputernicit si nici acolo nu se organizeaza concurs. Cred ca ar fi mai simplu sa numaram institutiile unde sunt sefi care ocupa functiile prin concurs, fie ele chiar si masluite.

  2. Politia Marionetelor, si statul merge asa cum merge, adica foarte prost
    Liberalii au facut totul praf

  3. Asa e traditia sau cutuma în MAI, PCR(pilele, cunoștințele și relațiile) bazată pe criterii politice desemnează șefii în funcțiile de conducere!!!!Ca în orice instituție sau unitate bugetară și în MAI șefii ajung în funcții de conducere prin bunăvoința oamenilor lor din partidele aflate la guvernare!!!! Indiferent că funcțiile sunt ocupate prin concurs sau prin împuternicire în aceste funcții ajung doar obedienții partidelor care au relațiile cele mai mari și apropiate de oamenii politici!!!Competența, profesionalismul, devotamentul și munca sunt criterii doar pentru fraierii care ocupă funcțiile de execuție iar cei care obțin funcțiile de conducere nu au nicio legătură cu aceste calități!! Rezultate nu pot fi decât cele pe care le știm toți, pentru că nu se dorește ca performanța să primeze pentru ocuparea funcțiilor de conducere!!! Concursurile sunt ca niște licitații, cine oferă mai mult și are relații sau conexiuni mai puternice ăla căștigă, corupția fiind la ordinea zilei ca peste tot în instituțiile sau unitățile publice pentru ocuparea unor astfel de funcții!!! Dar ce noutăți v-am spus, parcă nu le știați toți, însă ne-am obișnuit așa și mergem așa în continuare!!! Vorba cântecului: ca și ieri, ca și azi și mâine mereu!!!!!!!!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger