AcasăSOCIALSe scumpesc vacanțele la munte. Hotelierii taie cheful românilor de a cheltui

Se scumpesc vacanțele la munte. Hotelierii taie cheful românilor de a cheltui

vacantaSe scumpesc vacanțele la munte. Hotelierii taie cheful românilor de a cheltui

Vacanțele la munte nu vor fi prea accesibile în această iarnă, deoarece hotelierii au anunțat deja majorarea prețurilor cu cel puțin 15%. Motivul scumpirilor ar fi prețul utilităților.

Dacă iarna trecută turiştii plăteau pentru o noapte de cazare într-un apartament aproximativ 550 de lei, în acest an, tariful va ajunge la 650 de lei pe noapte.

„Vorbim de un sezon de iarnă în care oricum prețurile sunt putin mai mari, și vorbim de această dată și de adaptarea lor la vremurile pe care le trăim. Însă trebuie să ne gândim că în afară de prețul utilităților care a explodat suntem într-un context pandemic care nu ne permite foarte multe variante.”, a declarat Roxana Cojocea, președinte Asociația de Turism Poiana Brașov, la Digi 24.

Chiar dacă România a fost lovită din plin de valul 4 al pandemiei de Covid-19, românii speră totuși că își vor petrece vacanța de iarnă în siguranță la munte.

De asemenea, Patronii din domeniul hotelier speră ca autorităţile vor adopta măsuri fiscale pentru a-i ajuta să se descurce şi să-şi păstreze angajaţii, mai ales că şi salariul minim pe economie va crește cu peste 10%.

„Noi anul trecut nu am scumpit deloc, am vândut la același preț ca în 2019. Dacă ne gândim că în acest an vom avea o creștere de 15% la prețul din 2019, e o creștere naturală, 7% pentru fiecare an.”, potrivit Gabriel Roşca, manager hotel.

author avatar
Andreea Vlad
334 afisari

2 COMENTARII

  1. DECI RĂHĂȚEILOR DE HORECARI LI SE PARE FIRESC SĂ SCUMPEASCĂ MEREU PREȚURILE!
    FALIMENT GRABNIC VĂ DORIM!!!

    Și este perfect aleasă poza: hotelul Sportul din Poiana Brașov luat aproape moca de gunoiul securist de Copos!

  2. Cand o sa intelegeti ca societatea capitalista este pentru aia putini cu bani ? Restul, aia multi, daca vreti si voi sa shiati, nu aveti decat pe dambul din fata casei.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger