Cauta

Se schimbă structura anului şcolar: elevii vor merge la cursuri şi sâmbăta. Motivul pentru care vor învăţa şi în weekend

Se schimbă structura anului şcolar: elevii vor merge la

Elevii ar putea merge la școală și sâmbăta, pentru recuperarea orelor pierdute. Ministrul Educației, Ligia Deca, anunță schimbări la început de an școlar.

Astfel, copiii şi părinţii primesc veşti proaste, pentru că o astfel de situaţia i-ar “bloca” în weekend.

Recuperarea orele pierdute

Motivul este recuperarea orele pierdute în perioada Bacalaureatului 2025. Examenul este programat să înceapă pe 10 iunie 2025, cu probele scrise.

Pe de altă parte, elevii din clasele pregătitoare până la clasa a XI-a termină anul școlar abia pe 20 iunie 2025, ceea ce înseamnă că mai au cursuri de finalizat, care trebuie recuperate intr un mod sau altul.

„Există școli aglomerate, iar soluțiile în acele cazuri pot fi regândirea orarului, da, adică se poate trece, dacă nu sunt deja în schimburi, se poate merge după-amiază, se poate merge pe recuperare. Da, în anumite sâmbete, chiar înainte, știind că urmează [probele/perioada examenelor – n. red.]”, a spus Ligia Deca, ministrul Educației.

Ligia Deca a anunțat și că structura anului școlar ar putea fi modificată de Ministerul Educației în așa fel încât programele Săptămâna „Școala altfel” și „Săptămâna Verde” să se organizeze și după 30 mai, data limită impusă în ordinul de ministru 3.694 cu structura anului școlar 2024-2025.

Contractul educaţional între părinţi şi şcoală

Scandal la început de an şcolar. Părinții sunt obligați să semneze un contract educațional, iar cei care vor refuza, ar putea să fie amendaţi cu sume între 1.000 si 5.000 de lei sau ar putea face muncă în folosul comunităţii.

În privința hainelor purtate de elevi la școală, intervine o problemă legată de posibilitățile reale ale părinților din mediile defavorizate de a le asigura aceste ținute „decente” copiilor lor.

Părinții mai trebuie să-și asume și înlocuirea sau plata contravalorii oricărui bun stricat de elev. Obiectele de mobilier, aparatura din laboratoare sau chiar sălile de clasă nu sunt asigurate, părinții vor fi obligați să scoată sume uriașe din buzunar dacă sunt produse stricăciuni.

Prin amenințarea cu o eventuală răspundere pentru bunuri cu valori foarte mari, s-ar putea ajunge și la un abandon școlar fără precedent, în mediile defavorizate, unde profesorii și directorii de școli încă se roagă de părinții copiilor să-i lase să învețe.

Un avocat susţine, potrivit realitatea.net, că acest contract este nul, având în vedere că „tratatele de drept spun clar că la încheierea unui act juridic…contractul educațional este un act juridic… CONSIMȚĂMÂNTUL părților trebuie să fie liber exprimat și neviciat prin niciuna dintre formele viciului de consimțământ”.

Ultimele stiri

  • Acordul Mercosur: SUA acuză UE de monopol comercial în America de Sud
  • Soții Iohannis, trecuți din nou pe lista datornicilor
  • Nelu Iordache iese din închisoare după decizia definitivă a Curții de Apel
  • Generația care dezvoltă România: s-au deschis înscrierile în ediția 2026 a campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • VIDEO. Premierul Bolojan, huiduit, vineri, la Iași. „Trădătorule!”
  • Operațiune dramatică de salvare. Momentul în care un bărbat e scos din apa înghețată a râului Jiu – VIDEO
  • GER aspru în România! Meteorologii anunță temperaturi de -19 grade. HARTA zonelor vizate de avertizările Cod galben de temperaturi deosebit de scăzute
  • Greva foamei la Combinatul Liberty Galaţi. Cartel Alfa: Peste 3.000 de angajați sunt în șomaj tehnic, „cu salarii restante de luni de zile”
  • Comunicat de presă SC ACCESOR SRL
  • Ultimul obstacol: De ce sabotează Vladimir Putin „Pacea de 90%”?
  • Exit mobile version