Cauta

Se confirmă. Refugiații ucraineni împrăștie TBC. Ministerul Sănătății, în alertă maximă

Se confirmă. Refugiații ucraineni împrăștie TBC. Ministerul Sănătății, în alertă maximă - Ziarul National

Alexandru Rafila a dat ordinul. Echipele de intervenție, trimise să testeze refugiații

Ministerul Sănătății a anunțat demararea testării masive în rândul refugiaților ucraineni pentru a-i depista pe cei infectați cu TBC. Operațiunile se vor desfășura în localitățile în care numărul cetățenilor veniți din Ucraina este foarte mare și vor avea ca scop începerea, de urgență, a tratamentelor. Autoritățile din România susțin însă că testarea va fi voluntară, astfel că este posibil ca acțiunea să fie sortită eșecului.

Începând din noiembrie, Ministerul Sănătății va demara o amplă acțiune de depistare activă a tuberculozei, care se va desfășura în județele Botoșani, Constanța, Galați, Iași, Maramureș, Neamț, Satu Mare, Sălaj, Suceava și Tulcea. În fapt, acțiunea este destinată persoanelor în vârstă de peste 18 ani, cu factori de risc pentru tuberculoză, cu prioritate persoanelor care vin din Ucraina, precum și cetățenilor români, indiferent de statutul de asigurat, susține Ministerul Sănătății.

Testările pentru TBC au ca scop identificarea precoce a cazurilor posibile de tuberculoză și direcționarea lor cu prioritate către Programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei, pentru realizarea diagnosticului de certitudine și asigurarea tratamentului adecvat. Administrarea rapidă a medicamentelor pentru cei bolnavi va scurta durata infecțiozității, va crește șansele de vindecare și va scădea probabilitatea de a suferi de complicații sau sechele, reducând, implicit, consecințele sociale și economice adverse asociate tuberculozei, mai arată Ministerul Sănătății. Schema terapeutică utilizată în cazul TBC cuprinde administrarea în asociere a patru antibiotice, cu administrare zilnică pentru o perioadă de două luni, în doze calculate în funcție de greutatea corporală a bolnavului. Următoarele patru luni de tratament presupun administrarea pentru trei zile pe săptămână a două antibiotice în doze mai mari față de cele inițiale.

Pacienții nu vor fi izolați

Conform protocoalelor medicale în cazul tuberculozei active, după inițierea tratamentului, se recomandă izolarea și urmărirea bolnavilor de tuberculoză timp de două săptămâni, în spital sau la domiciliu, pentru că abia după această perioadă pacientul nu va mai fi contagios. În ce privește ucrainenii care vor fi depistați pozitiv, dacă vor accepta testarea, bineînțeles, Ministerul Sănătății nu intenționează să impună nicio măsură de izolare a acestora, ci doar va recomanda un plan de tratament.

”Depistarea activă urmează principiile etice stabilite pentru screeningul pentru boli infecțioase, inclusiv obținerea consimțământului informat voluntar. Consimțământul informat este un drept de bază și un mijloc important de respectare a autonomiei unei persoane”, se precizează în nota de fundamentare a proiectului de ordin al ministrului Sănătății. În operațiunea de testare a refugiaților vor fi implicați medicii de familie, asistenții sociali și comunitari, reprezentanți ai cultelor, precum și operatori economici. Totodată, populația din județele vizate va fi mobilizată și informată, odată cu efectuarea vizitelor în teren a echipelor de intervenție. Refugiații depistați pozitiv vor fi trimiși la dispensare de pneumoftiziologie pentru diagnostic de certitudine și tratament și pentru inițierea planului de tratament.

Alertă și la nivel mondial. Au crescut decesele

Organizația Mondială a Sănătății a avertizat că numărul deceselor cauzate de tuberculoză a crescut alarmant între 2019 și 2021, dat fiind faptul că pandemia a perturbat eforturile de combatere a acestei boli. Raportul OMS arată că tuberculoza a dus la moartea a 1,6 milioane de persoane în 2021, peste numărul estimat de 1,5 milioane de decese în 2020 şi peste cele 1,4 milioane de decese raportate în 2019. Totodată, Organizația Mondială a Sănătății consideră că, în viitorul apropiat, tuberculoza va înlocui Covid-19 și va deveni principala cauză de deces la nivel global asociată cu un agent patogen.

Ultimele stiri

  • Incident incredibil! Un tânăr s-a dezbrăcat complet în fața împăratului Japoniei și a familiei sale
  • Avalanșă de proporții la Bâlea Lac, declanșată accidental de doi schiori – VIDEO
  • Meteorologii anunță vânt, ninsori și viscol în mai multe zone! Avertizări Cod galben și portocaliu – HARTA/ Stratul de zăpadă ar putea ajunge la 50 de centimetri, la munte
  • Trump avertizează că SUA sunt pregătite să intervină dacă Iranul reprimă violent protestele pașnice: „Suntem înarmați și gata de acțiune”
  • Ce spun foile de ceapă despre anul 2026. Lunile în care va ploua sau va fi secetă
  • Cea mai mare greșeală pe care o fac românii după Sărbători. Detox-ul, între mit și adevăr!
  • Useristul Robert Schwartz, supărat pe TVR. Formula care i-a „lezat” sentimentele
  • Cum va fi vremea la începutul anului. Prognoza anunțată de ANM pentru toată luna ianuarie
  • Probleme pe domeniul schiabil Sinaia din cauza gerului: minus 25 de grade în Bucegi
  • Consumul apei de la robinet, interzis în mai multe localități din Prahova. Care este motivul
  • Exit mobile version