AcasăSOCIALUPDATE. Sindicaliștii din EDUCAȚIE au plecat de la Klaus Iohannis. EŞEC total!...

UPDATE. Sindicaliștii din EDUCAȚIE au plecat de la Klaus Iohannis. EŞEC total! Ce le-a promis preşedintele, totuşi

sursa foto: Fsli Romania/Facebook

A fost un protest masiv al sindicaliștilor din Educație, marţi, în București, cu mii de participanți. Totul, pe fondul grevei generale începute în 22 mai și care a intrat în cea de-a doua săptămână.

Update ora 16.15: Negocierile dintre sindicaliştii din educaţie şi preşedintele Klaus Iohannis au eşuat marţi, au spus profesorii.

Sindicaliștii au dezvăluit că președintele Iohannis a promis că se va implica pentru a realiza un acord privind aplicarea grilei de salarizare în forma convenită cu Ministerul Educației. Asta înseamnă că salariul unui profesor debutant va fi cel mediu brut pe economie.

Când președintele se implică în rezolvarea problemelor noastre, este un semn pozitiv, ne vom consulta cu colegii și vom da un răspuns pe parcursul acestei seri. Nu este un pas înapoi, important este ca revendicările colegilor mei să fie rezolvate”, a declarat Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret.

Greva va continua și miercuri, au mai spus liderii de sindicat, după întâlnirea de la Palatul Cotroceni. Pe parcursul serii, în urma discuțiilor cu membrii de sindicat, liderii vor anunța dacă școlile se vor redeschide săptămâna viitoare, după minivacanța de 1 iunie și Rusalii.

_____________________________

Update ora 15.40: Klaus Iohannis discută acum cu profesorii. 20.000 de profesori strigă la Palatul Cotroceni: „Nu cedăm!”. Cadrele didactice din întreaga ţară îşi strigă acum nemulţumirile la Palatul Cotroceni.

UPDATE: Reprezentanții sindicaliștilor din Educație au intrat la Cotroceni, în urmă cu scurt timp, pentru a sta de vorbă cu șeful statului.

Totul, în contextul în care s-a aflat că președintele Iohannis îi va primi, marți, la discuții, pe sindicaliștii din Învățământ.

Discuțiile cu președintele au loc după ce reprezentanții liderilor sindicatelor din Educație au avut, orele trecute, o întâlnire cu premierul Nicolae Ciucă, la Palatul Victoria.

UPDATE: „Acțiunile de protest continuă” – e anunțul venit de la liderii sindicali, după discuțiile de marți, de la Guvern.

„Președintele are un rol major, dacă vrea să detensioneze situația din sistem va trebui să intervină”, a declarat un lider sindical.

„Greva continuă” – s-a anunțat după discuțiile cu premierul Ciucă.

UPDATE: Sindicaliștii au pornit în marș din Piața Victoriei, către Palatul Cotroceni.

Mii de profesori, dar și personal auxiliar au protestat în fața sediului Executivului, în Piața Victoriei. O delegație din partea sindicaliștilor a mers la discuții cu guvernanții.

 

Profesor de informatică: „Ce IT-ist să vină în învățământ pe banii aceștia?”

UPDATE: Un profesor de informatică din Constanța a anunțat, la un post TV, că are un salariu de 2.500 de lei. Chiar și așa, acesta spune că nu vrea să plece din învățământ pentru că îi place ce face. Și că e legat emoțional de școala unde lucrează.

„Sunt profesor din 2019, salariul era 2100 lei. Acum e 2500 de lei, se simt mai puțini din cauza inflației. Din fericire locuiesc în localitate și nu plătesc chirie, dar observ colegii care pleacă din sistem și caută soluții în alt domeniu. Am căutat o sursă extra de venit pentru că nu vreau să plec din învățământ, îmi place ce fac. Comunitatea mă ține, e locul unde am crescut, sunt acasă iar cei care învață ceva sunt din localitatea mea, comunicăm, îi văd cum cresc. Sunt legat emoțional de școala aceasta.

Salariul de informatician cu jumătate de normă în educație e de 900 de lei, ce IT-ist să vină în învățământ pe banii aceștia? Cei care sunt acum în sistem sunt cei care fac ce le place, așa e cazul meu, dar nu e sustenabil. Nu putem face asta nelimitat. Soluția este – salarii atractive, oamenii buni vin pentru că salariile sunt bune și atunci crește nivelul de educație. În companiile private se oferă de la început salarii bune și atunci oamenii se luptă să se angajeze acolo. Din generația mea, cei care am terminat facultatea, doar 3 din 40 am ales această cale”, a declarat Eduard Alin Grosu, la Digi24.

 


 

Acțiunea sindicală va începe în Piața Victoriei, în apropiere de sediul Guvernului, iar apoi participanții la protest vor pleca în marș pe străzile Capitalei, până la Palatul Cotroceni.

E vorba, așadar, despre un nou protest al sindicaliștilor din Educație, în București. În primă fază, se va picheta sediul Guvernului, urmând ca participanții la protestul de marți să pornească în marș pe străzile Capitalei. Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat restricţii de trafic pentru derularea manifestării.

Cele trei mari federaţii din Educaţie organizează, marţi, de la ora 11.00, un nou protest în Bucureşti. În ciuda promisiunilor pe care le-au primit din partea Guvernului şi a ministerelor de linie, sindicaliştii au decis să continue greva şi să-şi prezinte revendicările în cadrul unei manifestări stradale, potrivit news.ro.

Protestatarii se vor aduna în Piaţa Victoriei

Acțiunea de protest urmează să se desfășoare timp de mai multe ore. Mai exact, protestul va avea loc între orele 11.00 şi 16.00, programul fiind următorul:

– între orele 11.00 – 12.00, adunarea participanţilor în Piaţa Victoriei, respectiv Şos. Kiseleff, segmentul cuprins între Str. Arh. Ion Mincu şi Piaţa Victoriei;

– între orele 12.00 – 13.00, adunare publică în Piaţa Victoriei, perimetrul cuprins între prelungirea Bd. Aviatorilor, Parcul Kiseleff, Calea Victoriei, prelungirea Bd. Iancu de Hunedoara;

– între orele 13.00 – 15.00, deplasarea participanţilor pe traseul Piaţa Victoriei – Str. Buzeşti – Str. Berzei – Str. Ştirbei Vodă – Spl. Independenţei – Pod Grozăveşti – stânga Şos. Grozăveşti – Bd. Geniului sensul de mers dinspre Bd. Iuliu Maniu către Piaţa Răzoare – punct final Statuia Leu;

– între orele 15.00 – 15.30, adunare publică pe Bd. Geniului în proximitatea Statuii Leu.

– între orele 15.30 – 16.00, defluirea totală a participanţilor.

„Pentru buna desfăşurare a evenimentului, începând cu ora 10.00, se va resistematiza traficul rutier în Piaţa Victoriei, asigurându-se 2 benzi pe sens în faţa Guvernului României, pe Bd. Aviatorilor circulându-se doar către Bd. Lascăr Catargiu şi se va restricţiona traficul gradual pentru staţionarea autocarelor pe Şos. Kiseleff, benzile I, III şi IV, pe segmentul cuprins între Str. Arh. Ion Mincu şi Piaţa Victoriei, fără afectarea intersecţiilor. Banda II de circulaţie pe tronsonul de mai sus va fi destinată autovehiculelor de intervenţie”, a transmis Brigada Rutieră a Capitalei.

„În funcţie de numărul participanţilor, Brigada Rutieră va adopta măsuri de restricţionare a traficul rutier în dinamică”

De asemenea, Brigada Rutieră precizează că, după debarcarea participanţilor, sub îndrumarea poliţiştilor rutieri, autocarele vor fi direcţionate pentru a fi parcate pe Splaiul Independenţei, segmentul cuprins între Pod Grozăveşti şi Pod Cotroceni, sensul către Pod. Cotroceni, benzile I şi II de circulaţie.

„În funcţie de numărul participanţilor, Brigada Rutieră va adopta măsuri de restricţionare a traficul rutier în dinamică astfel încât fluenţa şi siguranţa participanţilor la traficul rutier să nu fie afectată”, a mai transmis instituția.

Sindicaliştii au cerut o întâlnire cu Iohannis

În tot acest context, e de menționat faptul că reprezentanţii sindicatelor au precizat, luni, după discuţiile de la Ministerul Muncii, că au cerut o majorare salarială până la finalul anului şi să li se garanteze că în legea salarizării profesorul debutant va avea salariul cel puţin egal cu salariul mediu pe economie. Și au transmis că nu există motive ca protestul programat pentru marţi să nu aibă loc, întrucât nu au obţinut nimic concret.

Totodată, sindicaliştii au cerut o întâlnire cu Klaus Iohannis. Aceștia îi solicită preşedintelui să-şi exercite rolul de „mediator între stat şi societate pentru a obţine din partea Executivului soluţii reale şi imediate pentru sistemul de învăţământ”. Liderii sindicali au transmis șefului statului că, până în acest moment, oferta Guvernului nu răspunde niciuneia dintre revendicările protestatarilor. Solicitarea sindicatelor a fost înregistrată la Administraţia Prezidenţială, care nu a transmis deocamdată vreun răspuns.

De asemenea, ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că la negocierile de luni cu sindicatele din Educaţie a avut „un mandat desprins pe două paliere”: de a discuta ceea ce se întâmplă cu greva şi de a scurta termenul iniţial, de 15 iulie, pentru legea salarizării, potrivit aceleiași surse.

author avatar
Andrei Coman
662 afisari

8 COMENTARII

  1. Faptul ca guvernul , min educatiei nu cere liderilor sindicat si profesorilor cresterea nivelului de pregatire al elevilor dovedeste ca politica statului roman este de a distruge invatamantul si implicit țara , Romania .

  2. Politicienii sunt…MANDATATI sa conduca tara. Daca sunt INCAPABILI trebuie sa lase loc altora care sunt capabili. Hai demisia si alegeri anticipate atat parlamentare cat si prezidentiale. Sa vina cei care stiu.

    • 1-trebuie dați bani la învățământ.
      2- se pot găsi, tăind numărul funcționarilor din ministere și agenții, și impozitare cu 90 % banii membrilor CA din firmele de stat, și tăind deplasările paramentarilor( puneți control pe deplasări IVMS și o sa aveti surprize majore , cum scade deplasarea cu 40%)
      3- controlați marile corporatii( o mv , vo Danone etc)
      4 OBLUGATI PROFESORII SA DEA CONCURS DE TITULARIZARE LA FIECARE 5 ANI.
      Asa vor fi obligați sa își actualizeze cunoștințele perpetuu.

  3. eu la tv vad altceva , niste babete zambarete care se roaga de klaus sa fie iubite si respectate . nu le da nimic johanis la milogii care revendica respect !

  4. CEL MAI LOGIC PAS ESTE DEMISIA GUVERNULUI……SI ANTICIPATE…………….GAME OVER

    • ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>ANTICIPATE…………….GAME OVER>>>

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger