În aceeași zi în care sindicaliștii Sanitas au pichetat sediul Guvernului, aflat în Piața Victoriei, dar și sediile prefecturilor din țară, având revendicări de natură salarială, s-a aflat că și la nivelul Cartel ALFA se pregătesc acțiuni de protest.
Din câte au anunțat, marți, reprezentanții Confederației, decizia s-a luat în prima zi a acestei săptămâni, în cadrul unei ședințe în care s-a făcut analiza ”situației actuale, a programului de guvernare, a măsurilor luate sau anunțate de actualul guvern, care dezavantajează profund și preponderent categoriile de lucrători reprezentate de confederație, și, mai larg, categoriile cele mai sărace ale cetățenilor”.
Acțiunile se vor desfășura etapizat și în cascadă
Totodată, sindicaliștii Cartel ALFA au stabilit și programul acțiunilor de protest, pe care l-au făcut public. Cu mențiunea că, ”pentru a putea respecta măsurile de securitate sanitară din această perioadă, acțiunile se vor desfășura etapizat și în cascadă, pe parcursul lunilor ianuarie și februarie și cuprind acțiuni de stradă, manifestări în fața instituțiilor publice, prefecturi, Administrația Prezidențială, Ministere, sediul partidelor guvernamentale, memorii, scrisori, petiții, discuții cu parlamentari din toate partidele parlamentare”.
Pe scurt, din câte s-a transmis oficial, printre principalele revendicări ale sindicaliștilor afiliați Confederației amintite se numără: un salariu minim decent, pensii echitabile, servicii publice de calitate, deblocarea negocierii colective, precum și aplicarea corectă a legislației.
Calendarul acțiunilor de protest
Astfel, planul sindicaliștilor prevede ca acțiunile de protest să înceapă chiar de joi, 14 ianuarie, cu Caravana drepturilor sociale, ce va parcurge următorul traseu: Baia Mare – Zalău – Târgu Mureș – Brașov – Ploiești – București.
Caravana drepturilor sociale pornește, așadar, de la Baia Mare, oraș unde este programat să aibă loc un miting, în fața prefecturii, la care sunt așteptați reprezentanți ai sindicatelor locale. Apoi, calendarul prevede ca, în drum spre Capitală, caravana să se oprească în orașele Zalău, Târgu Mureș, Brașov și Ploiești, unde vor avea loc, de asemenea, acțiuni în fața prefecturilor locale, cu participarea sindicatelor din zonele respective.
Odată ajunsă în Capitală, caravana urmează să se îndrepte către Administrația Prezidențială, cu o acțiune programată pentru data de 18.01, ora 10.00. În următoarele două zile, protestul se mută la sediul partidelor politice din arcul de guvernare (19.01), respectiv, la și Ministerul Finanțelor Publice (20.01), mai anunță sindicaliștii.
Nu în ultimul rând, din comunicatul Cartel ALFA reiese și faptul că sindicaliștii au de gând să continue manifestațiile până la sfârșitul lunii februarie, ”cu acțiuni zilnice de pichetare la nivelul prefecturilor județene, în cascadă, sau a sediilor Ministerului Muncii și Justiției Sociale (22 și 29 ianuarie, 4, 11 și 19 februarie), Ministerului Finanțelor Publice (20, 26 ianuarie și 2, 9, 15 februarie) și a sediiilor partidelor de guvernare: PNL, USR+Plus, UDMR (19 ianuarie și 10, 17 și 24 februarie) în București”.
De unde bani bah bugetarilor?