Cauta

Scumpirile din piaţa imobiliară se aplică şi la chirii, nu doar la achiziţii

apartamente

Agenţii imobiliari au remarcat că „Ordonanţa trenuleţ” creşte chiriile pentru garsoniere şi apartamente cu două camere.

Creșterea salariului minim brut pe economie la 4.050 are impact asupra pieței imobiliare și a obligațiilor fiscale ale proprietarilor care închiriază garsoniere sau apartamente de două camere.

Taxele plătite de proprietari se măresc

Pentru anul 2025, proprietarii de garsoniere şi apartamente care obțin din chirii venituri anuale ce depășesc echivalentul a 6 salarii minime brute (24.300 de lei pe an sau 2.025 de lei pe lună) vor fi obligați să achite această contribuție.

Comparativ, în 2024, pragul anual era de 19.800 de lei (aproximativ 1.650 de lei pe lună), ceea ce indică o creștere semnificativă a limitei în 2025.

De exemplu, dacă în 2024 chiria lunară maximă pentru a evita contribuția era de 1.650 de lei, în 2025 aceasta poate ajunge la 2.024 de lei, ceea ce reprezintă o creștere de până la 22%, conform rtv.net.

Acest scenariu ar putea determina unii proprietari să ajusteze nivelul chiriilor pentru a maximiza veniturile fără a depăși pragurile fiscale.

Metrul pătrat pentru un apartament modest – 3.000 euro

Piața imobiliară din România a crescut semnificativ. Dezvoltatorii şi proprietarii de locuinţe cer preţuri atât de ridicate, încât nici măcar cu credit la bancă, pe 30 de ani, nu prea mai poţi să te apropii de un apartament modest.

De exemplu, în București, în luna octombrie, prețul mediu pentru vânzarea apartamentelor noi și vechi a fost de 1.910 euro/metru pătrat, cu 16% mai ridicat față de octombrie 2023.

În Cluj Napoca, prețurile medii pentru apartamentele noi și vechi din Cluj-Napoca au fost de 2.893 euro/metru pătrat (în creștere cu 15% în octombrie 2024 vs. 2023).

Prețul mediu de cerere pentru un apartament nou a fost de 2.905 euro/metru pătrat, cu 15% mai ridicat comparativ cu luna octombrie 2023. Apartamentele vechi din Cluj-Napoca au avut un preț mediu de cerere de 2.879 euro/metru pătrat, cu 15% mai ridicat comparativ cu aceeași lună a anului anterior.

Ultimele stiri

  • Primul „1 Iunie” la Berceni Arena. Un weekend de poveste, în care vedete vor fi copiii
  • „România nu se construiește doar cu partide și mediul de afaceri”. Sindicaliștii, scrisoare deschisă către Nicușor Dan
  • Anunț de ultimă oră. Boloș: Trei jaloane din PNRR sunt suspendate, momentan/Care e termenul de rezolvare
  • Vești de la meteorologi. Când se opresc ploile/ANM, prognoza pentru patru săptămâni, până pe 30 iunie
  • Discuții pentru formarea noului GUVERN. Nicușor Dan: „Trebuie să fie un acord cât mai complet”
  • Breaking News… în jurul lumii: Atac aerian masiv al Rusiei asupra Ucrainei și apeluri europene pentru sancțiuni împotriva Israelului
  • Nicuşor Dan, după decizia CCR privind declaraţiile de avere: Dacă legea interzice ANI să publice, o să o public pe pagina Preşedinţiei
  • Caricatura Zilei
  • Rezultatele activității Transgaz în trimestrul I 2025
  • Horoscop 30 mai 2025 – Astăzi veți avea timp
  • Exit mobile version