Cauta

Schimbări majore pe Aeroportul Otopeni. Cum vor fi afectați pasagerii

Schimbări majore pe Aeroportul Otopeni. Cum vor fi afectați pasagerii - Ziarul National

Începând de miercuri, 9 septembrie, la aeroportul Henri Coandă va fi permis accesul pasagerilor direct la aerogara Plecări. Se elimină astfel obligativitatea trecerii prin corturile din faţa terminalului, anunţă Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) într-un comunicat.

Rămân însă valabile toate celelalte cerinţe, respectiv măsurarea temperaturii la intrarea în terminal, dezinfectarea mâinilor, păstrarea distanţei de 1,5 metri faţă de celelalte persoane şi purtarea măştii astfel încât să acopere gura şi nasul.

Măsurile au fost decise avându-se în vedere confortul pasagerilor, în contextul apropierii sezonului rece, dar şi traficul încă redus în contextul pandemiei de Covid 19. Întreg personalul aeroportului din Otopeni a primit atribuţia să monitorizeze respectarea cerinţelor privind purtarea măştii şi păstrarea distanţei şi, în caz contrar, să solicite intervenţia imediată a poliţiei şi jandarmeriei.

Măsuri noi și pentru accesul autovehiculelor

Tot de la 9 septembrie se permite şi accesul autovehiculelor (autobuze RATB, autocare, autoturisme personale, TAXI etc.) în faţa aerogării Plecări, pentru debarcarea pasagerilor şi însoţitorilor acestora. Începând cu aceeaşi dată, în aeroport, vor fi redeschise restaurante şi cafenele, în plus faţă de cele care şi-au reluat deja funcţionarea în urmă cu o săptămână.

Corturile din faţa terminalului vor fi demontate şi, din 11 septembrie, parcarea în care acestea sunt acum amplasate se va redeschide pentru public.

Rămân valabile pentru pasageri recomandarea de a se prezenta la la timp la aeroport, precum şi cea de a respecta semnificaţia indicatoarelor de direcţionare, atât pe fluxul auto din faţa aeroportului cât şi pe fluxurile de pasageri.

În zona aeroportului Henri Coandă, circulaţia auto este afectată de lucrările la conexiunea feroviară a aeroportului cu Gara de Nord, lucrări aflate în curs de finalizare. Anunțul a fost făcut, în cursul zilei de marți, de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care admnistrează cel mai mare aeroport al ţării.

Ultimele stiri

  • Categoria de pensionari care ar putea primi bani în plus în 2026. Ce iau în calcul autoritățile
  • O nouă lovitură cruntă pentru Mihaela Rădulescu! Mama vedetei TV s-a stins din viață
  • Grindeanu: „Pentru mine, de azi începe o nouă etapă la Bucureşti, care va fi dificilă”. Șeful PSD, confesiune de față cu Ciolacu – VIDEO
  • Putin, în conferința sa de presă anuală: „Vrem să punem capăt conflictului prin mijloace paşnice”, dar „nu vedem Ucraina pregătită de discuţii” – VIDEO
  • Când poate fi vizitată Catedrala Națională. Patriarhia Română a anunțat programul de sărbători
  • Noi vești de la ANM! Prognoza actualizată pentru Crăciun și Revelion/Cum va fi vremea până la mijlocul lunii ianuarie 2026
  • Nicușor Dan spune că România susține proiectul de acord UE-Mercosur: „Ăsta e motivul” – VIDEO
  • Comunicat de presă COMUNA IRATOȘU
  • UE ne obligă să mai dăm câteva miliarde Ucrainei! Ce s-a întâmplat cu activele rusești
  • A murit profesorul și analistul economic Mircea Coșea
  • Exit mobile version