AcasăSOCIALScandal uriaș. Sporuri ilegale pentru șefii din Poliție

Scandal uriaș. Sporuri ilegale pentru șefii din Poliție

Sporurile pentru sâmbătă și duminică nu sunt pentru amărâții de agenți

Urmând exemplul șefilor de la Pompieri și de la Jandarmerie, șefii din Poliție își trec maximul posibil de ore suplimentare pentru sâmbete și duminici, astfel că, în weekend, pe hârtie cel puțin, niciun ofițer nu stă acasă. Pentru că, evident, nu sunt în tură, sporurile acestora ajung la 175%. Dacă pentru orele de sâmbătă și duminică agenții primesc doar timp liber în perioada legală de 90 de zile, șefilor li se plătesc sporurile pe loc, semnalează sindicaliștii de la Europol.

Conducerea Sindicatului Polițiștilor Europol a sesizat IGPR cu privire la modul ilegal în care se acordă sporurile pentru orele suplimentare efectuate sâmbăta și duminica pentru șefii din Poliție. Dacă la amărâții din MAI aceste ore se compensează cu timp liber, așa cum scrie în lege, la șefi și ofițeri se dau direct bani. Orele lucrate suplimentar sâmbăta și duminica se plătesc cu 175%, iar în tura normală care pică sâmbăta sau duminica se plătesc sporuri de 75%.

Potrivit reglementărilor legale, orele lucrate sâmbăta și duminica, suplimentar sau nu, trebuie compensate într-o perioadă de 90 de zile cu timp liber. Dacă în cele 90 de zile nu s-au acordat zilele libere în compensare, abia atunci se plătesc sporurile respective. În cazul șefilor nu se întâmplă așa, pentru că ei și-au luat sporurile imediat, fără să mai aștepte cele 90 de zile. De exemplu, la IPJ Tulcea toți șefii au primit sporuri pentru ore lucrate sâmbăta și duminica.

”Probabil i-au chemat pe toți la serviciu, că au nevoie de ei pentru activități de control, pentru supravegherea rațelor de deasupra Deltei Dunării. Însă doar șefii și ofițerii au primit, pe loc, sporuri, că agenții de poliție au primit doar timp liber în compensare. Iar cazul de la Tulcea nu este singular, peste tot se întâmplă așa. Legea te obligă să faci toate diligențele pentru a-i dat timp liber și abia după 90 de zile plătești sporurile, după ce ai văzut că nu poți să-i dai timp liber din motive ce țin de lipsă de personal sau situații excepționale. Dar la șefii și ofițerii din Tulcea, din dispoziție din pix, au stabilit să fie plătiți”, ne-a declarat Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol.

Banii se împart la vârf

Abuzurile acestea și sifonarea banului public nu se întâmplă de azi, de ieri, însă, atunci când e vorba despre șefi, MAI preferă să închidă ochii. Vorbim totuși despre sume foarte mari acordate ilegal, mai ales că sporul de 175% se raportează la salariile foarte mari ale șefilor din Poliție.

”E prea bătător la ochi. Sunt o grămadă de ofițeri în control sâmbăta și duminica, numai că mulți dintre ei nici nu sunt văzuți vreodată pe teren. A fost un caz al unui ofițer pe care l-au reclamat colegii că figura de serviciu sâmbătă și în ziua respectivă chiar a fost un incident și au fost chemați polițiștii de acasă. Dacă ofițerul era, într-adevăr, de serviciu, nici nu îi mai chemau pe polițiști de acasă, că se rezolva situația. Atât de penibil a fost acest ofițer că a scris în raport că în sâmbăta aceea i-a supravegheat din umbră pe polițiști. Până la urmă nu a pățit nimic, i-au tăiat orele, în loc să-l sancționeze. Să ne amintim și de cazurile de la pompieri și jandarmi, care și-au trecut sute de ore suplimentare numai la cei aflați la comandă. Au fost o grămadă de unități în care doar șefii aveau ore suplimentare. Unul s-a trecut în concediu de odihnă de luni până vineri, iar de vineri de la ora 00.00 până duminică la ora 00.00 s-a trecut în serviciu non-stop, deci 48 de ore, iar de luni s-a trecut din nou în concediu. Niște hoți”, ne-a mai precizat președintele Sindicatului Polițiștilor Europol, Cosmin Andreica.

Doar pentru activități urgente

Sindicaliștii de la Europol atrag atenția că șeful unui inspectorat de poliție are dreptul să dispună ore suplimentare doar pentru efectuarea  unor activități urgente ce nu sufereau amânare de către subordonați în afara programului normal de lucru. ”Obligația de a dispune măsuri pentru asigurarea cu prioritate a perioadei de repaus necesare refacerii capacității de muncă în cazul personalului propriu care a prestat muncă suplimentară revine inspectorului șef, acesta neputând să opteze pentru acordarea sau neacordarea timpului liber corespunzător în funcție de dorința/solicitarea personalului din subordine”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Polițiștilor Europol.

A apărut Național – Italia, ziarul românilor din Italia. Se găsește la chioșcurile de ziare, în aeroporturi și în curând în magazinele românești din Peninsulă.

Accesați www.nationalro.it sau https://www.facebook.com/nationalitalia și veți fi la curent cu toate informațiile de ultimă oră despre comunitatea românească din Italia

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
3.341 afisari

8 COMENTARII

  1. Ar fi bine să se dispună verificări, inclusiv la șefii care au trecut în rezervă la finele anului 2020 și în 2021. În Jandarmerie, cel puțin, au profitat de epidemia Covid și și-au trecut ore suplimentare de serviciu, mai ales în serviciul de permanență, care era și este de 24 de ore, în special în zilele de sâmbătă și duminică ! Mulți au trecut în rezervă cu pensii aproape duble, față de cele care ar fi fost normale ! Dacă, la aceste ore suplimentare, adunăm și salariile de excelență, rezultă sume de-a dreptul fabuloase !

  2. Din 2017 până în prezent, s au făcut abuzuri de acest gen. Indiferent de armă. Jandarmi, pompieri, …uitați va in judetul Prahova.

  3. Până la acest ordin, toți săreau în sus, dacă erau chemați la muncă în weekend, acum e mare înghesuială. Mai ales șefii, sefutii și pilosii. Propun sa se revină la sistemul cu recuperarea orelor suplimentare și interzicerea plății celorlalte

  4. Când nu erau plătite orile de sâmbătă și duminică nu puteai obține o libera ( doar in cursul săptămânii sau schimb de tura cu colegii), nu vedeai vreun șef la muncă nici în cazuri excepționale. Acum ar face dacă e posibil numai sâmbătă și duminică ( de vineri seara orele 24.00 până dumineca seara orele 00.00). Rușinos pentru cei ce tolerează. Știu caz în care unui șef a plecat la un curs de scurta durată și i-au fost plătite ore suplimentare de vineri seara orele 24.00 până dumineca seara orele 00.00 ( deși orele de sâmbătă și duminică pentru cursuri nu se plătesc conform legilor în vigoare).

    • Eu eram la tura și aveam 36 ore suplimentare ( sâmbătă și duminică), iar șeful de post 96 într-o lună.Frumos, nu.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger