Cauta

SCANDAL pe admiterea cu examene la licee! Avocatul Poporului: „Încurajează abandonul școlar”

Renate Weber

Avocatul Poporului solicită „reanalizarea” articolului care prevede admiterea separată la colegii, potrivit listei modificărilor și completărilor la proiectul de lege a învățământului preuniversitar, trimisă Ministerului Educației în perioada de consultare pentru drafturile de acte normative.

Instituția a publicat acest raport, iar în document subliniază că prevederea „discriminează copiii din familiile fără posibilități financiare, încurajează abandonul școlar” și „creează avantaje celor din familii care pot asigura meditații copiilor”.

Nu poate fi prevenită corupţia

Avocatul Poporului vorbește despre faptul că „nu este prevăzut un cadru de prevenire a faptelor de corupţie în procesul de elaborare a subiectelor şi organizarea” admiterii.

În ceea ce privește reglementarea de la art. 74 alin. (2), apreciem că admiterea în învăţământul liceal, în cadrul colegiilor naționale, favorizează menţinerea inechităţilor din educaţie și încurajează abandonul școlar, cadrul juridic fiind impredictibil și creează avantaje elevilor din familiile care pot asigura meditaţii copiilor, discriminând astfel copiii din familile fără posibilități financiare.

Astfel, deşi nu sunt definite, colegiile naţionale dobândesc dreptul de a organiza propriile concursuri de admitere în clasa a IX-a (pentru maximum 90% din locurile din planul de şcolarizare).

O astfel de situație ar împiedica accesul pe criterii de egalitate la colegiile naționale, ar disparea transparența admiterii, în ipoteza în care corectarea se va face în colegiul respectiv, nu de către corectori din alte județe șise vor încuraja meditațiile cu profesorii din colegiile respective.

De asemenea, interdicţia implicării persoanelor „care au rude până la gradul al III-lea sau afini sau cadre didactice care desfăşoară meditaţii cu elevii care finalizează clasa a VIII-a la momentul derulării concursului” nu este însoţită de sancţiune. De altfel, nu este prevăzut un cadru de prevenire a faptelor de corupţie în procesul de elaborare a subiectelor şi organizare efectivă a concursului de admitere.

Propunem reanalizarea art. 74, tinându-se astfel cont de observațiile și propunerilor care vor veni pe marginea acestuia din partea instituțiilor, organizațiilor legal constituite, elevilor, profesorilor etc.„, se arată în raportul emis de Avocatul Poporului.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Nicușor Dan: „Vom contribui la garanții solide de securitate pentru Ucraina”. Dar pe români i-ai întrebat?
  • Incompetență generalizată. Bulibășeală totală în proiectele din PNRR
  • Trump se autoproclamă „erou de război”
  • Schimbarea Legii insolvenței, amânată. Se dă timp pentru ultimele tunuri date bugetului
  • Cafeaua decofeinizată prin CO₂ supercritic: cum se face, ce pierde (dacă pierde ceva) și cât de sănătoasă e cu adevărat
  • Se cere excluderea Israelului din competiții!
  • Jaf ca-n filme, cu patronul lui Marius Marin și Adrian Rus victimă
  • Noi contre în Coaliție. Social-democrații, atac la useriști: „USR nu face nimic/PSD este cel care contribuie la reforme și lucrează la ele”
  • Apar cauzele blackout-ului din Spania. 2.200 MWh din regenerabile au dispărut din sistem
  • Exit mobile version