AcasăSOCIALȘase răniți în urma unui accident cu trei mașini, în județul Brașov

Șase răniți în urma unui accident cu trei mașini, în județul Brașov

Șase răniți în urma unui accident cu mai multe mașini, pe DN13 - în județul Brașov (sursa foto: newsbv.ro)

Salvatorii au intervenit cu mai multe echipaje, marți dimineață, pe DN 13 Brașov – Rupea, la locul unei coliziuni rutiere în care au fost implicate trei autoturisme.

Șase persoane au fost rănite și transportate la spital, pentru mai multe investigații medicale, transmit reprezentanții Centrului Infotrafic. În primă fază, se anunțase că patru oameni au avut de suferit de pe urma acestui nedorit eveniment rutier ce a avut loc în afara localității brașovene Rotbav.

Traficul rutier în zonă a fost afectat temporar pe fondul producerii acestui accident, între timp, însă a fost reluat pe ambele sensuri ale DN 13 Brașov – Rupea.

Condițiile în care a avut loc impactul în care au fost implicate cele trei autoturisme urmează să fie lămurite de către polițiștii care au făcut măsurători la fața locului și au derulat procedurile prevăzute de ancheta menită să stabilească toate aceste detalii.

author avatar
Cristina Stefan