AcasăSOCIALSărbători la „gura sobei”? Sondaj: Trei români din patru își vor petrece...

Sărbători la „gura sobei”? Sondaj: Trei români din patru își vor petrece vacanța de iarnă acasă

sursa foto: Facebook/Primăria Municipiului Bucureşti

Sărbătorile de iarnă bat la ușă, iar mulți români și-au stabilit deja planurile pentru Crăciun și Revelion. Mai ales că nu sunt puțini cei care au stat, în ultima vreme, cu gândul la mult-așteptata vacanță de iarnă, pe care să o petreacă alături de oamenii dragi. Și în care să mai dea uitării problemele și stresul de peste an.

În tot acest context, s-a aflat cam cum arată planurile românilor pentru vacanța de iarnă. Conform unui sondaj ale cărui rezultate au fost anunțate recent, trei din patru români susțin că își vor petrece vacanța de iarnă acasă, iar patru din cinci au alocat un buget de sub 1000 de lei pentru concediu.

„Aproximativ 73% dintre români susțin că nu vor pleca deloc în concediu în această iarnă iar dintre cei care o vor face, circa 11,5% își vor petrece vacanța de iarnă în România, la munte, 7,5% vor petrece la rude/la țară, peste 6% pe litoralul românesc și numai 2,6% o vor petrece în străinătate, rezultă dintr-un sondaj realizat de CEC Bank în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro”, se menționează într-un comunicat de presă transmis vineri, 8 decembrie.

Procentul celor care își vor petrece Sărbătorile în Bulgaria și Italia

Sunt, însă, și români care au ales să meargă în vacanța de iarnă în afara țării. Cei mai mulți par să fi ales ca destinație Turcia, Spania, precum și țara vecină – Bulgaria.

Astfel, conform sondajului, dintre cei care își vor petrece concediul în străinătate, circa 22% spun că vor merge în Turcia, aproape 16% au ales Spania, 12,5% – Grecia, câte 10% vor petrece sărbătorile în Bulgaria și Italia, iar peste 6% în Egipt. Pe lista destinațiilor de vacanță se numără și Norvegia, Anglia, dar și Brazilia.

Cei mai mulți aleg o vacanță de 3-4 zile/Bugetul alocat

„La întrebarea – Câte zile îți permiți să mergi în vacanță în această iarnă – peste 68% dintre cei care au răspuns sondajului am menționat că vor merge 3 – 4 zile anul acesta în vacanță, peste 20% spun că au ales să petreacă 7 zile de vacanță, circa 8% vor merge în vacanță 10 zile și numai 2% vor petrece două săptămâni sau mai mult în vacanță.

Când vine vorba despre bugetul alocat anul acesta pentru vacanța de iarnă – aproximativ 80% dintre respondenți au menționat că vor aloca sub 1.000 lei, peste 11% au răspuns între 1.000 – 2.000 lei, 6,5% vor aloca între 2.000 – 4.000 lei, iar aproape 4% intenționează să cheltuiască peste 4.000 lei”, conform comunicatului CEC.

În vacanță cu mașina, dar și cu trenul

Cât despre mijlocul de transport pe care-l vor folosi românii pentru a merge în vacanță, de departe prima alegere o reprezintă autoturismul personal. Pe locul 2 în top apare trenul și abia pe locul 4 avionul. Astfel, sondajul indică faptul că mai mult de jumătate dintre cei care vor pleca în vacanță vor merge cu mașina, circa 23% au ales să se deplaseze cu trenul, peste 15% cu autocarul și aproximativ 8% cu avionul.

Sondajul a fost realizat online de comparatorul financiar FinZoom, la cererea CEC Bank, pe un eșantion de circa 1.200 de respondenți din toată țara, reprezentativ pentru utilizatorii de internet. 53% dintre respondenți sunt salariați, 75% locuiesc la oraș și peste 27% au studii superioare.

author avatar
Andrei Coman
145 afisari

3 COMENTARII

  1. Foarte bine, sa stea dracului acasa, ca au lasat destul muntim de bani la altii !
    Impozitarea venitului in functie de vacantele facute si se linistesc gibonii ca urla non-stop ca nu au bani !

  2. De Crăciun lumea normală petrece acasă, cu familia. Asta e tradiția românească, de ce trebuie să plecăm undeva ca să ne fie bine?

  3. @Vlad Tepes

    -nu gandesti bine,
    nu gandesti capitalist:
    cu cat aia cheltuie „afara”
    cu atat pressiunea conccurentiala scade AICI,in Romania!

    bine,bine:
    pressiunea pe tzigari si tapoane igienice
    nu prea are cum sa scada,
    am vazut noi azi la Lidl!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger