AcasăSOCIALSalvamontiștii au lucrat la foc continuu! Au primit zeci de apeluri de...

Salvamontiștii au lucrat la foc continuu! Au primit zeci de apeluri de urgență: ”Un număr îngrijorător de mare de…”

Salvamontiștii au lucrat la foc continuu! Au primit zeci de apeluri de urgență: ”Un număr îngrijorător de mare de...” (sursa foto. Facebook/Salvamont România)

După ce în primă fază s-a aflat că fost aglomerație, sâmbătă dimineață, pe DN1, pe sensul către munte, semn că mulți români au ales să meargă la sfârșit de săptămână la aer curat și la schiat, ulterior au apărut informații și cu privire la incidentele la care au fost solicitați să intervină salvamontiștii. Cele mai multe au avut loc la Sinaia.

Nu au lipsit, așadar, problemele pe care le-au întâmpinat unii turiști, care, având nevoie de ajutor calificat, au pus mâna pe telefon și au cerut sprijinul salvatorilor montani. ”O nouă zi de foc pentru salvamontiștii din întreaga țară, solicitați să intervină la un număr îngrijorător de mare de evenimente”, au transmis, duminică dimineață, oficialii Salvamont România, via Facebook.

Astfel, s-a aflat că în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit nu mai puțin de 93 apeluri de urgență, cele mai multe, 14, pentru Salvamont Sinaia, urmate de cele 12 apeluri pentru Salvamont Lupeni, 11 pentru Salvamont Harghita, 7 pentru Salvamont Caraș Severin-Muntele Mic și câte 6 apeluri pentru Salvamont Sibiu, pentru Salvamont Predeal, pentru Salvamont Brașov, și, respectiv, pentru Salvamont Voineasa. Câte 5 apeluri s-au primit pentru Salvamont Gorj, respectiv pentru Salvamont Maramureș, câte 3 pentru Salvamont Azuga, pentru Salvamont Caraș Severin-Semenic, și, respectiv, pentru Salvamont Mureș. De asemenea, au fost înregistrate câte două apeluri pentru Salvamont Borșa și, respectiv, pentru Salvamont Prahova-Bușteni, și câte un apel pentru Salvamont Suceava și pentru Salvamont Petroșani.

Nu în ultimul rând, au fost primite și 24 de apeluri de la turiști care au vrut să afle informații despre anumite trasee, dar și despre starea pârtiilor din domeniile schiabile.

91 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger