AcasăSOCIALSabotaj direct la termocentralele românești. Importurile cresc

Sabotaj direct la termocentralele românești. Importurile cresc

Autoritățile, pasive la cel mai grav atac la adresa securității energetice

Asociația Bankwatch din România, finanțată de Ministerul Mediului din Germania a reușit să dea încă o lovitură sistemului energetic din țara noastră. La termenul de judecare a plângerii ONG-ului, care a dus la suspendarea autorizației de mediu pentru cea mai mare carieră de cărbune din România, dar și din Europa, instanța a constatat lipsa dovezilor de comunicare, prelungind, astfel, închiderea carierei până la 15 septembrie, fapt care va duce la oprirea Termocentralei de la Rovinari.

Termocentrala de la Rovinari, care face parte din Complexul Energetic Oltenia, un segment vital al Sistemului Energetic Național, ar putea fi închisă în următoarele zile. Avocații Asociației Bankwatch România, ONG-ul finanțat de Ministerul Mediului din Germania, au obținut o amânare a judecării procesului prin care exploatarea de la Cariera minieră Roșia din Gorj a fost oprită, pentru lipsa dovezilor de comunicare. Astfel, procesul s-a amânat pentru data de 15 septembrie, perioadă în care cariera, care aproviziona cu lignit Termocentrala Rovinari, va rămâne închisă. În 17 iunie 2022, Tribunalul București a admis cererea asociației Bankwatch de suspendare a acordului de mediu al Carierei Roșia. Decizia a fost atacată în instanță de Agenția de Protecție a Mediului Gorj și de Complexul Energetic Oltenia, urmând ca judecătorii să decidă în acest dosar în data de 2 august. Asociația Bankwatch România a cerut anularea acordului de mediu pentru Cariera Roșia, din Gorj, pe motiv că în apropierea carierei ar exista 18 habitate naturale, cu 13 specii de pești, 13 nevertebrate, 5 specii de reptile și 5 specii de mamifere. De precizat că exploatarea la Cariera Roșie a început în anul 1973, aceasta fiind cea mai mare carieră minieră de lignit din țară, dar și din Europa.

Se lucrează pe avarie

Sindicaliștii de la Cartel Alfa Gorj susțin că amânarea deciziei instanței până în 15 septembrie va afecta foarte grav activitatea Complexului Energetic Oltenia, pentru că nu s-au mai făcut decopertări și se lucrează doar în interiorul carierei, unde mai este foarte puțin lignit. ”În foarte scurt timp o să se oprească termocentrala de la Rovinari, care are trei grupuri cu o capacitate totală de 990 MWh. Chiar dacă instanța va da o decizie favorabilă pentru Complexul Energetic Oltenia, în toată această perioadă s-a pierdut și se pierde foarte mult timp, pentru că durează să dai pământul la o parte și să ajungi la cărbune. Și nu se știe ce decizie va da instanța, pentru că poate da amânare sau chiar să dea câștig de cauză Bankwatch și atunci se va închide definitiv cea mai mare carieră minieră din Europa. O să fie probleme mari la iarnă cu energia, și dacă scoți un grup din producție, nu trei grupuri. De fapt, și acum sunt dificultăți, uitați-vă și la hidrocentrale, care produc mai puțin din cauza secetei. Între timp, Germania tot deschide cariere și termocentrale. Vă dați seama ce conservare s-a făcut acolo, dacă după ani de zile au reușit să le dea drumul. La noi Mintia este închisă de un an, dar nu o mai poți porni”, ne-a declarat Alin Munteanu, președintele Cartel Alfa Gorj.

CE Oltenia, terorizată de Bankwatch

De peste opt ani, Complexul Energetic Oltenia a fost ținta atacturilor ONG-urilor, care au încercat, prin tot felul de procese intentate, să oprească activitatea unuia dintre cei mai importanți producători de energie din România. În 2015, conducerea Complexului Energetic Oltenia preciza că, până la acel moment, 16 acțiuni ale Bankwatch si Greenpeace inițiate în instanță împotriva CE Oltenia au avut soluții definitive și irevocabile în favoarea societății.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
15.824 afisari

38 COMENTARII

  1. Daca facea asta pe vremea lui Ceausescu, il saltau de acasa baietii, acum baietii ne protejeaza, ca oridinu-i ordin, si gata !

    • ZIARE.COM SITE-UL CENZURII SI PROPAGANDEI CRIMINALILOR CE JEFUIESC ROMANIA SUNTETI AMENINTATI CENZURATI SI INSULTATI GRAV DACA NU LINGETI IN COUR CLASA POLITICA SI TURISTUL CU PLAGIATORUL IMBECIL

      ATENTIE ! ZIARE.COM UN SITE DE INFRACTORI ANALFABETI PERICOL PENTRU DEMOCRATIE

      ZIARE.COM UN SITE DE INFRACTORI ANALFABETI , JEGURI SI EXCREMENTE ALE PRESEI , IMPOSTORI IMPUTITI ;
      ZIARE.COM CENZUREAZA , INSULTA SI AMENINTA CITITORII !

      UN PERICOL PENTRU PRESA SI MASS MEDIA ROMANEASCA -ZIARE.COM UN SITE DE DEJECTII SI KAKATI CE SE DAU JURNALISTI , JEGURI ACERTATE SI IMPOSTORI CE ZILNIC LAUDA SI PREASLAVESC POLITICA PRESEDINTELUI SI A PRIMULUI MINISTRU PLAGIATOR LEGALIZAT , LOBOTOMIZAT DE KALUS IOHA

      ZIARE.COM UN SITE DE COPIATORI , ANALFABETI CE AU INFECTAT INTERNETUL

      LINGAII IN COOR DE PE ZIARE.COM AU INFESTAT SITE-URILE SI PROPAGA MIZERIA SI INSULTELE PRIN INTERMEDIUL JEGOSILOR COMENTATORI ACIUATI PESTE TOT

      ZIARE.COM ZIS SI ZOAIE.COM JEGUL PRESEI ROMANESTI

    • intrebati-l pe popescu virgil de ce inchide termocentralele si mai ales cine i-a poruncit asta!

      • poti sa-l intrebi si pe ciolacu de ce il sprijina pe virgil si nu face nimic fiind la putere , toti o sugeti cu virgil .

    • Cand cei din UE vor cere energie, noi nu mai avem sa le dam.Ne au inchis organizatiile lor.
      Firmele romanesti au fost privatizate in Eon,Engie,Enel…
      Acum acestea pun facturi pe masa de compensare a facturilor noastre de zeci de miliarde Asa o fi ? sau guvernul meu nu are specialisti sa verfice ce cer aia ?

    • ZIARE.COM UN SITE PLATIT DE GUVERN PENTRU A LAUDA PE GENERALUL PLAGIATOR , PRESEDINTELE TURIST PROFESIONIST SI CLASA PULITICA DE LA GUVERNARE

      ZIARE.COM UN SITE CE DIFUZEAZA FAKE NEWS , MINCIUNI SI CALOMNII PENTRU A EXISTA
      IN SCHIMB , ODE SI OSANALE TURISTULUI SAS SI GENERARULUI IDIOT SUNT FARA NUMAR , ZILNIC , NON STOP

      SLAVA KALUS IOHANUS , FIUL CEL MAI IUBIT AL POPOULUI

      SLAVA GENERALUL ANALFABET , PLAGIATORUL LEGALIZAT

  2. Daca eram si noi irakieni ,canadieni ,olandezi si nu o turma de mamaligi nefierte nu isi permiteau asa ceva la aici.Unde sunt sindicatele ,unde e asazisa societate civila ,unde sunt primarii din zona,unde sunt simplii cetateni si tot asa.S-au vandut comunitatile pe cativa euro , asazise fonduri europene ,mai ca pica in extaz de fericire ca le-au dat aia bani sa cumpere un buldozer la primarie cu care sa isi faca ciocoii treburile.Dezastrul ii va afecta pe urmasii nostri.Din fericire ,ca sa fiu cinic,in Romania se nascdin ce in ce mai putini copii.

  3. Dacă sunt atâtea specii,înseamnă că le merge bine.
    La fel și cu gândăceii,dacă înainte îi protejau,acum vor să facă genocid cu ei și să ni pună în strachină.

  4. În org non-guv (ONG) cu bani de la guv german și UE sînt nouă ce n-au lucrat niciunul măcar o zi în viața lor. Din cei doi băieți, unul a făcut Ștefan Gheorghiu pe stil nou. Restul, activizde.
    Putem zice linistiți că sînt avoperiți.

  5. Germania reporneste termocentralele ,noi ce facem? Nu putem fi atat de prosti! Oricum la iarna explodeaza mamaliga.AUR,AUR masiv,dragi români!

  6. Pai in articol spuneți că pe 02.08.2022 s-a judecat o contestație …..și care a fost decizia instanței ? Este o mare problemă în justiția română cu amânările astea și cu termenele date aiurea. Trebuie sa fie dosarul complet, părțile prezente și o decizie în maxim o luna daca nu cumva in prima ședință. Să se termine cu tot felul de amânări, doar toți cei implicați știu exact despre ce este vorba și de ce sunt acolo. Nu mai spun că unele lucruri funcționează după un program care trebuie respectat strict și nu se pot pune in pauza până are cineva chef să ia o hotărâre.
    Vor angaja pe cineva să mute animalele din calea utilajelor, mai ales că nu sunt specii amenințate cu dispariția. Și așa dacă ar fii, primează nevoile de baza ale oamenilor.

  7. Ce frumos! Nu stiu de ce umbla cu taraita si nu pun totul la pamnt deodata? Ce se mai incurca in amanunte? Colonia tabula rasa!

  8. Ministerul mediului din cel de-al 4 lea Reich sa-si vada de poluarea din Reich!
    Daca politicienii nostrii ar anunta iesirea din UE din motive de ingerinte grave a altora in problemele noastre, sa vezi atunci gudureala si discutii pentru ca nu le-ar conveni sa piarda zilierii, badantele, specialistii, doctorii, pregatiti gratis in Romania si angajati la ei pentru bunastarea lor.

  9. NU BANKWATCH E VINOVATA DE INCHIDEREA MINELOR !,CEI CARE DORM IN FRONT DE LA SRI ,SIE SI MINISTERELE ENERGIEI SI MEDIULUI SUNT VINOVATII.
    SABOTAREA ECONOMIEI ROMANESTI A INCEPUT IN DECEMBRIE 1989 ! PRIN LOVITURA DE STAT ,CEI CARE NU VOIAU O ROMANIE INDEPENDENTA ,TOTI CEI CARE VISAU SA-SI VARE GHIARELE IN ECONOMIA ROMANEASCA AU FOST IN SPATELE LOVITURII DE STAT.
    IN CE FEL SRI ,SIE A CAUTAT LA OUA BANKWATCH ??, BANKWATCH NU-I DECAT UN CUC !!!!!!!!!!,SI-A PUS OUALE LA CLOCIT IN CUIBUL ROMANESC !,SUNTETI CHIORI ?, AZI AVETI DOAR CUCI IN TOATE ONG -urile .

      • Asa e…..Secururistii nu dorm.EI TRADEAZA ACEASTA TARA..de cind au pus la cale uciderea lui Ceausescu

  10. Românii să savureze acum rezultatul propriilor voturi din 2019 și 2020 și să se bucure de aleșii lor.

  11. Pe lângă avortonii din ONG-ul respectiv, trădători de neam și țară, lipsiți de o judecată dreaptă, sunt și judecătorii care au dat o sentință împotriva intereselor economice ale României în plină criză energetică. Și nemțălăii vor să fin solidari cu ei în privința gazelor? Mă mai întreb, ce fac serviciile secrete românești în legătură cu acești maimuțoi ongiști, că de oamenii de afaceri români am văzut că sunt foarte preocupați.

  12. Romania este condusă de tradatori de țară și idioți care acționează pentru distrugerea ei economic și social

    • Și nu de azi de ieri.De peste 30 de ani.Mai oamenilor.Chiar nu înțelegeți care a fost prețul întrării în UE.Chiar nu înțelegeți ce înseamnă,,pașalâk european”

  13. Ce a păzit SRI și SIE din 1989 și pana în prezent???
    Au avut grija SA FIE JECMANIT poporul roman și sa mănânce și gura lor ceva. Când o sa fie trași la răspundere Maior, Coldea, Helving, Predoiu pentru subminarea economiei naționale și complicitate la jaf și distrugerea României.

  14. Justiția e mina în mina cu acești indivizi și pupincuristi care au asigurat au asigurate veniturile din bani publici seri sie guvern și toată sleata politca în frunte cu sindicatele care nu mai apară niciun palma

  15. Dar de ce nu se duc și în Ucraina aceste ONG-uri să „protejeze” animalele și oamenii de acolo de bombele care cad neîncetat! Fac și ei ce fac unde li se permite.

  16. Nu înțeleg de ce ar trebui sa ne preocupe atât de mult soarta unor animale, când în joc este siguranța energetică a societății.
    Să meargă ONG-iștii să stea cu animalele în pădure și să nu mai beneficieze de binefacerile civilizației și apoi să vedem dacă vor mai avea aceeași părere. Ăia sunt unii care și-au pus ochelari de cal și nu mai văd decât un singur lucru: protejarea animalelor. Nu sunt capabili să înțeleagă funcționarea societății în ansamblul ei. Nu se întreabă: dar oare pe noi, oamenii, cine ne mai protejează? Am ajuns să însemne mai mult viața animalelor decât viața oamenilor?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger