Din cei 4,75 milioane de români aflați oficial într-o situaţie de vulnerabilitate energetică și peste 3,3 milioane de gospodării care întâmpină dificultăţi majore în plata facturilor, doar 2,1 milioane vor primi un sprijin de la stat. Chiar și acest ajutor a fost redus de la 116 lei pe lună, la doar 50 de lei pe lună, în condițiile în care prețurile la energie se vor dubla de la 1 iulie. Categoriile rămase eligibile pentru ajutorul anemic de la buget sunt doar persoanele singure cu un venit net lunar de maxim 1.940 lei și familiile cu un venit net lunar/membru de maxim 1.784 lei.
Guvernul Bolojan a adoptat schema de sprijin pentru persoanele aflate în sărăcie energetică, inaugurând, astfel, și prima tăiere din mandat de care vor ”beneficia” cei mai săraci dintre români.
Astfel, ajutorul va fi de doar 50 de lei pe lună și se preconizează ca doar 2,1 milioane de cetățeni să îl poată accesa, deși numărul acestora ar putea fi chiar mai mic. În total, Executivul a alocat mai puțin de 1 miliard de lei pentru o perioadă de 9 luni, de la 1 iulie 2025 până la 31 martie 2026. Numărul infim de gospodării care vor primi cei 50 de lei lunar contrastează cu raportul Băncii Mondiale, din septembrie 2024, preluat și în nota de fundamentare a ordonanței de urgență, în care se puncta că România se confruntă cu o creştere alarmantă a fenomenului de sărăcie energetică, cu peste 25% din populaţie aflată într-o situaţie de vulnerabilitate energetică, și 17,8% dintre gospodării cu dificultăţi majore în plata facturilor.
Potrivit Guvernului, ajutorul de 50 de lei este necesar din cauza creşterii alarmante a tarifelor la energie, determinată de instabilitatea geopolitică şi de atacurile asupra infrastructurii energetice din Ucraina, precum şi a estimărilor economice care indică o posibilă dublare a tarifelor la gaze naturale şi energie electrică în absenţa unei intervenţii urgente. Totodată, banii dați de Executiv vor contribui ”la asigurarea unui nivel ridicat de protecţie a vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor casnici ale căror resurse financiare vor fi afectate negativ de plata facturilor la energia electrică”.
Au rezolvat problemele
Urgența emiterii acestei ordonanțe este explicată de Guvern prin faptul că s-a creat o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, având în vedere că afectează un număr de peste 4,2 milioane consumatori casnici care consumă sub 1.000 MWh/an, dar și interesul general public, cu implicaţii asupra securităţii economice şi sociale a României.
Categorii de beneficiari ai sprijinului rămân doar persoana singură cu un venit net lunar de maxim 1.940 lei și familiile cu un venit net lunar/membru de maxim 1.784 lei. Potrivit actului normativ, nu vor beneficia de sprijin persoanele care, la data solicitării sprijinului, nu au domiciliul în România sau care nu fac dovada că locuiesc în România, potrivit legii, nu au acte de identitate în termen de valabilitate, precum şi persoanele care execută pedepse privative de libertate ori beneficiază de servicii sociale în regim rezidenţial organizate ca structuri publice sau private. Sprijinul se va acorda la solicitarea persoanei singure sau a unui membru major al familiei, care poate fi depusă exclusiv on-line într-o aplicație dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale, dedicată implementării mecanismului de sprijin.
Economii de peste 2,8 miliarde de lei
Având în vedere pragul de venit 1.784 lei/persoană în cazul familiilor și 1.940 lei în cazul persoanei singure , reprezentând în ambele situații pragul de sărăcie relativă pentru anul 2024 conform datelor Eurostat, de suma de 50 de lei va beneficia un număr maximal de aproximativ 2,1 milioane gospodării, arată Guvernul. Costul total al acordării sprijinului este de 949,5 milioane lei pe cele 9 luni de aplicare, din care 633 milioane lei în anul 2025 (6 luni) și 316,5 milioane lei în 2026 (3 luni), față de 1,4 miliarde de euro acordate în 2024 furnizorilor pentru plafonarea prețurilor la energie. La costul acordării sprijinului se adaugă costul serviciilor ce vor fi furnizate de Compania Națională Poșta Română SA, care potrivit estimărilor acestei instituții se ridică la 91,83 milioane lei.