După ce recent se aflase că orașul Bragadiru și comuna ilfoveană Chiajna se vor afla de Crăciun sub incidența carantinei zonale, după ce măsura a fost prelungită cu două săptămâni, începând din seara zilei de 18 decembrie, Prefectura Ilfov a anunțat decizii similare pentru alte localități de pe raza județului limitrof Capitalei.
Și anume că s-a prelungit carantinarea zonală, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 19 decembrie, ora 22:00, în Corbeanca, Dobroești, Mogoșoaia, Otopeni și Popești-Leordeni.
În acest sens, s-au emis ordine din direcția șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat Raed Arafat, care prevăd că măsura de carantinare zonală se prelungește în următoarele localități ilfovene:
- Comuna Corbeanca, cu satele aparținătoare Corbeanca, Ostratu, Petrești și Tamași
- Comuna Dobroești, cu satele aparținătoare Dobroești și Fundeni
- Comuna Mogoșoaia, cu satul aparținător Mogoșoaia
- Orașul Otopeni
- Orașul Popești-Leordeni, cu satul aparținător Popești-Leordeni
”Prelungirea măsurii de carantinare zonală pentru cele cinci localități ilfovene a fost propusă ca urmare a analizelor de risc zonă focar întocmite de către Direcția de Sănătate Publică Ilfov și a avizelor emise de către Institutul Național de Sănătate Publică”, precizează oficialii Prefecturii Ilfov.
OSDSU-4660445-DIN-19.12.2020_prelungire-carantina-Mogosoaia
OSDSU-4660446-DIN-19.12.2020_prelungire-carantina-Otopeni
OSDSU-4660447-DIN-19.12.2020_prelungire-carantina-Dobroesti
OSDSU-4660448-DIN-19.12.2020_prelungire-carantina-Corbeanca
OSDSU-4660449-DIN-19.12.2020_prelungire-carantina-Popesti-Leordeni