Cauta

S-a întâmplat inevitabilul: guvernele, îndemnate să închidă robinetul cu bani

A sosit momentul ca țările să își îmbunătățească finanțele publice, a declarat noul economist-șef al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, pandemia de coronavirus și criza energetică trecând în plan secund.

Economia mondială ar urma să se extindă cu 2,7% în 2023 și cu 2,9% în 2024, susține Clare Lombardelli, care s-a alăturat OCDE de la Trezoreria britanică.

“Contextul mai bun a însemnat că a sosit momentul ca guvernele să își refacă rezervele fiscale, ajutând la combaterea inflației ridicate și punând țările într-o poziție mai bună pentru a face față costurilor generate de îmbătrânirea populației.Am asistat la un sprijin fiscal ușor de înțeles și necesar ca răspuns la războiul din Ucraina] și la pandemie, dar  acum este momentul în care sprijinul fiscal general trebuie retras”, a spus ea.

Statele Unite și țările europene au intensificat cheltuielile de la începutul pandemiei. În prezent, acestea se confruntă cu facturi mult mai mari pentru a finanța acest sprijin, ca urmare a creșterii costurilor de împrumut la nivel mondial. Potrivit Financial Times, Lombardelli a precizat că, deși câteva țări ar putea avea circumstanțe excepționale, „în medie, trebuie să reducem nivelul de îndatorare”.

Principalele previziuni ale OCDE arată că economia mondială va trece peste problemele de la începutul acestui an, când o serie de bănci au dat faliment pe ambele maluri ale Atlanticului. SUA vor evita recesiunea, Germania își va reveni după recenta contracție a producției, iar creșterea Chinei va atinge 5%.

“Prioritatea imediată” ar trebui să fie asigurarea revenirii inflației la nivelurile țintă de aproximativ 2% în majoritatea economiilor avansate, și ar necesita ca ratele dobânzilor să rămână la nivelurile ridicate din ultima vreme sau să crească ușor mai mult.

Pe de altă parte, companiile ar putea încerca să își apere marjele de profit în cazul în care lucrătorii solicită creșteri salariale.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Magnații tehnologiei pariază viitorul umanității pe o aruncare de zaruri
  • USR a predat MAE rețelei Soroș!
  • Adevărul din spatele Green Deal. Teoria încălzirii globale este politică, nu știință
  • Jaf instituționalizat fără precedent. Curtea de Conturi a sesizat organele de urmărire penală
  • Chivu, antrenorul RECORD!
  • Poker comercial. De ce China are asul în mână
  • Protest de amploare în Justiție. Magistrații „pun pe pauză” ședințele de judecată, până la retragerea proiectului legii pensiilor
  • Belgienii l-au “citit” pe Rednic: “Impotență tactică”
  • UE are nevoie urgentă de un remediu pentru „defectul Bruxelles-ului”
  • Exit mobile version