AcasăSOCIALS-a întâmplat în Capitală! O mașină a intrat într-o patiserie, în urma...

S-a întâmplat în Capitală! O mașină a intrat într-o patiserie, în urma unui accident – VIDEO

S-a întâmplat în Capitală! O mașină a intrat într-o patiserie, în urma unui accident - VIDEO (sursa foto: antena3.ro)

Un accident s-a produs sâmbătă dimineață, în 9 aprilie, în zona Mihai Bravu, din Capitală. Unul dintre autoturismele implicate a ajuns în vitrina unei patiserii. La fața locului au ajuns pompierii și o ambulanță SMURD.

Patru mașini au fost avariate în urma accidentului, anunță Antena 3. La momentul în care s-a produs incidentul, trei femeie se aflau la lucru, în incinta patiseriei. Din fericire, s-a aflat că acestea nu au fost rănite după ce autoturismul a ricoșat și a ajuns în vitrina spațiului comercial.

Pe de altă parte, șoferița aflată la volanul autoturismului ajuns în patiseria respectivă, care a reușit să iasă singură din mașină, pe ușa din spate, ar fi refuzat transportul la spital, deși ar fi acuzat dureri de cap, conform sursei citate.

S-a mai aflat că nu au fost pietoni care să fi avut de suferit în urma acestui incident. Rămâne ca polițiștii să se pronunțe cu privire la condițiile în care s-a produs accidentul din Capitală.

Un șofer a murit, în urma unui accident pe DN1, în județul Cluj

Vineri dimineață, pe 8 aprilie, Centrul Infotrafic al Poliției Române anunțase că a avut loc un accident pe DN1, în zona localității Copăceni, din județul Cluj.

Conducătorul unui autoturism a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod, iar în urma impactului, acesta a decedat. Circulația rutieră în zonă a fost afectată temporar, ca urmare a nefericitului eveniment rutier.

376 afisari

3 COMENTARII

  1. La Bucuresti se vand permise tot cu 3000 de euro ca peste tot? Publicati rezultatul testului la sala a acestei criminale.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger