AcasăSOCIALS-a decis! Așa începe școala pe 14 septembrie. Ministerul Sănătății a publicat...

S-a decis! Așa începe școala pe 14 septembrie. Ministerul Sănătății a publicat normele

scoala

Oficialii din Ministerul Sănătății au anunțat care va fi modul în care va începe noul an școlar. Din documentul publicat marți seară reiese clar că nu se poate păstra distanța socială de 1 metru între bănci. Din păcate, această problemă există peste tot în țară.

Normele prevăd că purtarea măștii este obligatorie atât în cazul elevilor, inclusiv al celor din clasa zero, cât și al profesorilor și personalului auxiliar, scrie digi24.ro, în timpul recreaţiei în aer liber, în spaţiile aglomerate. Pentru copiii de grădiniță, purtarea măștii nu este însă recomandată, se mai arată în document.

De asemenea, orele de educaţie fizică efectuate în sala de sport trebuie limitate la activităţi care nu presupun efort mediu/intens, cu asigurarea obligatorie a distanţei fizice de minimum 1,5 metri, situaţie în care portul măştii nu este indicat. Toate unitățile de învățământ trebuie să asigure în permanență săpun, prosoape de hârtie și dezinfectant.

Ce se întâmplă când apar cazuri de Covid în școală

La apariţia a 3 cazuri confirmate de îmbolnăvire cu COVID-19 în clase diferite ale aceleiaşi unităţi de învăţământ, se suspendă cursurile şcolare ale unităţii de învăţământ pe o perioada de 14 zile de la data de debut a ultimului caz. În cazul apariţiei de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 în rândul cadrelor didactice, acestea au obligaţia de a anunţa conducerea unităţii de învăţământ, care va informa DSPJ.

Scenarii pentru cursuri în caz de Covid-19

DSPJ va efectua ancheta epidemiologică şi va analiza situaţia în unitatea de învăţământ împreună cu directorul unităţii, astfel:

Scenariul 1

În cazul în care cadrul didactic a predat numai la o singură clasă şi nu a venit în contact cu alte cadre didactice din şcoală, se vor suspenda cursurile de la clasa respectivă.

Scenariul 2

În cazul în care cadrul didactic a predat numai la o singură clasă şi a venit în contact cu alte cadre didactice din şcoală (cadrele didactice dintr-unul dintre schimburi, în şcolile cu mai multe schimburi de predare), se vor suspenda cursurile de la clasa respectivă şi vor fi izolate la domiciliu cadrele didactice cu care acesta a venit în contact.

Scenariul 3

În cazul în care cadrul didactic a predat la mai multe clase şi nu a venit în contact cu alte cadre didactice din şcoală sau numărul cadrelor didactice a fost mic (cadrele didactice dintr-unul dintre schimburi, în şcolile cu mai multe schimburi de predare), se vor suspenda cursurile la clasele cu care acesta a venit în contact şi, în funcţie de caz, vor fi izolate la domiciliu cadrele didactice cu care acesta a venit în contact.

Scenariul 4

În cazul în care cadrul didactic a predat la mai multe clase şi a venit în contact cu multe cadre didactice din şcoală (cadrele didactice din toate schimburile, în şcolile cu mai multe schimburi de predare) se vor suspenda cursurile întregii unităţi de învăţământ.

Recomandarea lui Nelu Tătaru pentru părinți

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, spune că fiul său va merge va merge la școală, în septembrie. Ministrul face însă apel către părinți: să respecte regulile de igienă, când își trimit copiii la instituțiile de învățământ.

„Am și eu un copil de 10 ani care va merge la școală din septembrie, în condițiile respectării acelor reguli. Recomand acestor părinți să respecte regulile de igienă, să respecte precauțiile universale în și precauțiile în cadrul acestei pandemii”, a spus Tătaru la Digi 24.

author avatar
Andreea Vlad
246 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger