AcasăSOCIALS-a dat startul lucrărilor la noua staţie de metrou de pe Şoseaua...

S-a dat startul lucrărilor la noua staţie de metrou de pe Şoseaua Berceni

metrouS-a dat startul la noua staţie de metrou de pe Şoseaua Berceni / foto: PS4

Anul 2021 vine cu o veste excelentă în ceea ce privește transportul public din București. Luni încep lucrările la noua stație de metrou de pe Șoseaua Berceni.

Primăria Sectorului 4 anunţă că acţiunea va debuta cu devierea reţelelor de utilităţi aflate în trama stradală, astfel că traficul pe această arteră cu patru benzi va fi restricţionat pentru 45 de zile.

Cele două benzi de circulaţie de ieşire din Bucureşti vor fi închise în această perioadă. Primăria transmite șoferilor că traficul va fi restricţionat pe o lungime de 500 de metri între sediile companiilor Toyota şi CanPack.

Reprezentanții instituției susțin că restricţiile de circulaţie sunt aplicate în coordonare şi cu avizul Brigăzii de Poliţie Rutieră a Municipiului Bucureşti.

„Este un pas extrem de important pe care Primăria Sectorului 4 îl face la începutul acestui an. De mâine, ne apucăm de treabă! Începem lucrările la noua staţie de metrou de pe Şoseaua Berceni. O perioadă vom fi nevoiţi să circulăm cu restricţii, însă trebuie să avem răbdare şi să conducem cu atenţie. Realizarea acestei staţii va aduce extrem de multe beneficii comunităţii noastre, de aceea trebuie să fim cumpătaţi pe parcursul desfăşurării acestor lucrări”, a declarat primarul Daniel Băluţă.

Cum va arăta noua stație de metrou

Noua staţie de metrou care se va întinde pe o lungime de 1,6 kilometri va fi construită între staţia Berceni, actualul capăt de linie al magistralei 2 de metrou, şi Şoseaua de Centură. Cu o suprafaţă desfăşurată de 15.100 mp, staţia va fi una supraterană.

Primăria precizează că va fi o clădire cu subsol, parter şi două etaje şi va avea şase zone pietonale, două dintre acestea vor fi situate pe partea opusă a Şoselei Berceni, fiind asigurată legătura printr-un pasaj pietonal subteran.

În imediata apropiere va fi amenajată o parcare de tip park&ride pentru a fi folosită de toţi cei care vor să ajungă în centrul Capitalei şi folosesc ca mijloc de transport metroul, precizează sursa citată.

author avatar
Andreea Vlad
225 afisari

1 COMENTARIU

  1. Un primar,nu conteaza culoarea politica,care a schimbat in bine sectorul si se tine de cuvant,pentru cetateni.Bravo lui.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger