Cauta

S-a chemat SMURD-ul la metrou! Urgență medicală la Piața Unirii 2 – VIDEO

S-a chemat SMURD-ul la metrou! Urgență medicală la Piața Unirii 2 – VIDEO - Ziarul National

S-a anunțat programul circulației trenurilor de metrou în perioada Paștelui și în noaptea de Înviere (foto: metrorex.ro)

Au fost momente dificile pentru o persoană căreia i s-a făcut rău, vineri dimineață, în timp ce se afla într-un metrou. Incidentul a afectat, temporar, circulația trenurilor pe Magistrala 2.

Din primele informații, echipajele medicale au intervenit în ajutorul unei femeie în vârstă de aproximativ 50 de ani, căreia i s-a făcut rău, potrivit Digi24. Ca urmare a acestui episod nefericit, s-a creat aglomerație pe Magistrala 2 Dimitrie Leonida – Pipera.

La fața locului au intervenit salvatorii de la SMURD. De altfel, reprezentanții Metrorex au transmis o informare cu privire la acest incident ce a avut loc în cursul dimineții, anunțând ce măsuri s-au luat, la nivelul reorganizării circulației garniturilor de pe respectiva magistrală de metrou.

Metrourile au circulat în sistem pendulă

Astfel, s-a precizat că ”începând cu ora 9:13, din cauza unei urgențe medicale semnalate într-un tren la stația de metrou Piața Unirii 2, pe Magistrala 2 circulația trenurilor de metrou a fost reorganizată, circulându-se în sistem pendulă între stațiile Piața Unirii 2 și Brâncoveanu.

La acest moment, sunt realizate procedurile medicale ce se impun în astfel de situații, respectiv intervenția echipajelor SMURD”. Totodată, din comunicatul venit din partea companiei care asigură transportul comun în subteran mai reiese că, prin intermediul instalașiilor de sonorizare aflate la nivelul peroanelor, călătorii au fost informați cu privire la situația apărută.

Incidentul a avut loc la exact o săptămână de la protestul spontan de la metrou, care a dat peste cap circulația în Capitală, punând serios la încercare răbdarea locuitorilor orașului, mulți dintre ei ajungând cu întârziere la locurile de muncă.

Ultimele stiri

  • Dan Vardie, marele viteaz de după dezastru. Ipocrizia care urlă mai tare decât impozitul auto
  • Bucureștiul falimentat, cetățenii jupuiți. Ciucu joacă rolul reformistului, dar scoate banii tot din buzunarul oamenilor
  • Când oboseala nu mai trece: diferența dintre epuizare, depresie și stres cronic
  • Bolojan spune că nu e certă eliminarea plafonării la gaze. „Dar nici nu o putem lungi foarte mult”/Când va fi anunțată decizia
  • Ciolacu îl „torpilează” pe Ludovic Orban: „șomer politic”, „trubadurul expirat care vrea azi să se reinventeze”. Ce a declanșat reacția dură a fostului premier PSD
  • Băluță îl „somează” pe Ciucu „să nu se mai plângă la nesfârșit”: „Este absolut inadmisibil cinismul pe care îl afișează”
  • Când se încălzește vremea, după valul de ger. Prognoza pentru luna februarie: ce vești vin de la ANM
  • Vicepreşedintele SUA, critic la adresa Europei: „A apucat pe calea sinuciderii civilizaţiei”
  • Nicuşor Dan: „Coaliţia stă ceva mai rău decât stătea acum şase-şapte luni. Dar…” – VIDEO
  • De ce nu a mers Nicușor Dan „teleleu” la Davos. Explicațiile președintelui: „Înseamnă să nu mai facem lucruri de formă” – VIDEO
  • Exit mobile version