Cauta

Românii vor avea garantat, din toamnă, salariul minim european. Cum se calculează şi cine îl primeşte

salariul minim

Angajaţii români vor avea garantat, din toamnă, salariul minim european. Va fi stabilit pe baza unor indicatori clari, economici, așadar nu va mai sta în pixul politicienilor și in promisiunile lor electorale.

Noul salariu minim se va raporta la jumătate din salariul mediu și va fi influențat de inflație și de productivitatea muncii.

Nu asigură un trai decent!

Potrivit studiilor, acum, salariul minim este mai puțin de jumătate din cel mediu și nu asigură nici pe departe un trai decent.

În prezent, salariul minim nu acoperă nevoile unui român pentru a trăi decent, așa cum cere directiva europeană. De luna viitoare, salariul minim net va fi aproape 2400 de lei, dar calculele specialiștilor arată că, pentru un trai decent, un adult singur are nevoie o sumă mai mare cu 1400 de lei – în total, de 3800 de lei pe lună. De atâția bani e nevoie pentru mâncare, casă, îmbrăcăminte, educație, recreere și pentru un fond de economii, conform Pro TV.

Din iulie, chiar dacă salariul minim pe economie va crește și va aduce 280 de lei în plus față de acum, tot va însemna mai puțin de jumătate din salariul mediu net.

Ce este salariul minim adecvat

De asemenea, Uniunea Europeană vrea să introducă în România salariul minim adecvat. De fapt, Guvernul este obligat să facă asta.

Prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), România s-a angajat să transpună în legislația națională, până la data de 15 noiembrie 2024, Directiva (UE) 2022/2041 a Parlamentului European și a Consiliului. E vorba de cea privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană.

Conceptul despre care vorbim va include mai multe lucruri, cum ar fi, o serie de elemente și beneficii esențiale pentru angajați și pentru piața muncii în general.

România introduce salariul minim adecvat. Acesta va include diverse raportări la programul de lucru și alte beneficii salariale în plus față de salariul de bază, conform rtv.

Ultimele stiri

  • Uraganul Mucușor
  • Gala Profesorilor Excepționali 2025: Trei profesori din Rădăuți, Iași și Râmnicu Vâlcea, câștigătorii campaniei organizate de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • Dilema măgarului (statului) lui Buridan 
  • ANUNȚ DEMARARE PROIECT GURA SOLAR PLANT S.R.L
  • Insula Iubirii se scufundă definitiv: casting de TikTok și povești din Ibiza, nu de pe „insula tentației”
  • Comunicat de presă CAPTUREIT & CO S.R.L.
  • Comunicat de presă F&R Worldwide SRL
  • Caricatura Zilei
  • Regenerarea urbană în sectorul 4 reprezintă un proces continuu, în plină ascensiune
  • BREAKING NEWS: Iubitul Mihaelei Rădulescu, Felix Baumgartner, mort într-un accident de parapantă/VIDEO și FOTO de la fața locului
  • Exit mobile version