Cauta

Românii vizaţi de o nouă recalculare a pensiilor. Începe o nouă etapă pentru resetarea veniturilor

Începe o nouă etapă de recalculare a pensiilor. Sunt vizaţi 1 milion de români. Cei care au avut astfel de venituri înainte de anul 2001 vor avea însă nevoie de o serie de adeverințe.

Este vorba despre românii care au beneficiat de al-13-lea salariu, prime și sporuri pentru care s-au plătit taxe.

Declaraţia fiscală 112, salvarea contribuabililor?

Dacă oamenii au plătit contribuții sociale pe acele venituri, aceste date ar trebui să existe deja în declarația fiscală 112.

Cei care au avut parte de astfel de venituri suplimentare înainte de anul 2001, atunci trebuie să se adreseze fostului angajator, care este obligat prin lege să îi ofere acea adeverință care să ateste că acele venituri au fost taxate.

Astfel, cei care vor să își scoată o adeverință care să ateste contribuția lor pe o perioadă de 25 de ani plătește peste 2.800 de lei și fără TVA.

Legea Pensiilor 2024 a încins spiritele

Pensionarii cu dizabilităţi grave vor să atace Legea Pensiilor în Instanţă. Aceşti oameni au în vedere inclusiv să se adreseze şi la Comisia Europeană şi Curtea Constituțională, motivând că persoanele cu dizabilități din România ar fi tratați ca nişte „pomanagii”.

Nu vor accepta o lege distinctă pentru rezolvarea inechităților şi au în vedere să dea Guvernul în judecată.

Pensionarii cu dizabilităţi grave se consideră dezevantajaţi de noua Lege a Pensiilor 2024.

„Nu acceptăm o lege distinctă! Nu ni se poate anula un drept câștigat, să fie înlocuit cu o indemnizație, cu o pomană, practic. Noi nu suntem pomanagii. Noi suntem oameni care au respectat o deontologie socială, am participat la viața socială, am muncit, ne-am străduit.

Familiile noastre au depus eforturi, supraomeniși, ca noi să avem locuri de muncă, să mergem zi de zi la muncă și să îndeplinim acest stadiu de cotizare contributiv prevăzut de lege”, a spus Andreea Tonci, preşedintele Consiliului Naţional al Dizabilității din România, la Antena 3.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Negocieri, PR și prostie: Nicușor Dan – NO SIGNAL
  • Satele românești se răscoală împotriva Guvernului. S-a depășit linia roșie
  • Trump îl presează pe Zelenski: „Pacea depinde de tine”
  • Motorul Europei, vândut la bucată. Arabii au început să cumpere active din Germania
  • Drogba sare în ajutorul lui Chivu! Deal de 45 de milioane de euro!
  • Rămâne cum am stabilit!
  • Barcelona câștigă cu mare scandal, dar Flick nu este nici pe departe mulțumit
  • Sistemul limfatic: Conexiunea ascunsă între masaj, detoxifiere și imunitate
  • „La discreția președintelui”. Cum transformă Washingtonul banii aliaților în armă economică
  • Exit mobile version