AcasăSOCIALRomânii, victimele experimentului lui Iohannis. Imunizare naturală mascată

Românii, victimele experimentului lui Iohannis. Imunizare naturală mascată

Refuzul președintelui Iohannis de a permite o testare Covid extinsă și masivă a populației are, dincolo de conotațiile electorale, o explicație mult mai cinică. În fapt, s-a urmărit și se urmărește imunizarea de turmă a populației, ne spune europarlamentarul dr.Tudor Ciuhodaru, care arată că România este singura țară din Europa care testează puțin și prost.

Modelul suedez a fost aplicat, pe ascuns, și în România, evident, distorsionat și cu extrem de multe victime colaterale. De la începutul pandemiei și până în prezent, președintele Iohannis și guvernul său refuză absolut neînțeles și ilogic să treacă la testarea masivă a populației, așa cum au procedat toate țările din lume și așa cum a recomandat, în mod repetat, Organizația Mondială a Sănătății. De unde și de ce atâta obstinație? Mult timp a fost invocată incompetența autorităților, valabilă și atunci, valabilă și astăzi, însă tot nu era de ajuns să explice stoparea extinderii capacității de testare. Ulterior s-a bătut monedă pe controlul cifrelor, pentru a permite desfășurarea alegerilor locale și, în curând, a celor parlamentare. Nici această ipoteză nu este însă, în totalitate, plauzibilă.

Pentru că în cele peste opt luni de la declanșarea stării de urgență, testarea întregii populații ar fi stopat oricum răspândirea virusului, prin izolarea celor infectați. Și atunci rămâne o singură motivație a celor care ne conduc, aceea că s-a urmărit circulația liberă a virusului pentru a se asigura imunizarea de turmă și, implicit, sfârșitul epidemiei. Spre deosebire de suedezi, al căror model este deja invidiat de toate țările, în România imunizarea naturală a fost un dezastru, pentru că sistemul de sănătate nu a fost pregătit în niciun fel, iar măsurile de instruire a specialiștilor în ATI, a epidemiologilor și infecționiștilor au lipsit cu desăvârșire în toate aceste luni.

Testarea scade mortalitatea

Europarlamentarul dr.Tudor Ciuhodaru susține că în România se testează foarte puțin și foarte prost. Și asta pentru că, potrivit definiției de caz, nu se testează contactele asimptomatice ale celor infectați. ”Nu sunt testate cadrele medicale, așa cum am propus cu mult timp în urmă, nu sunt testați profesorii și elevii, așa cum se face în alte țări, nu sunt testați angajații din hypermarketuri, cei din transportul în comun, din vamă, din gară, din aeroport. Cea mai sigură metodă ca să nu iei coronavirus este să nu te întâlnești cu un purtător de Covid. Iar patru din cinci purtători de coronavirus sunt asimptomatici. Cum să-i identific dacă nu pot să îi testez pe definiția de caz aberantă din România? A fost un studiu european care a relevat faptul că, dacă îți crește cu 1% rata de testare, scade cu 0,5% mortalitatea. Adică dacă faci 500.000 de teste în plus salvezi 2.500 de vieți. Pentru că procentul de pacienți de la Terapie Intensivă se relaționează cu numărul de persoane infectate. Culmea este că bani sunt, pentru că au fost alocați pentru testare 100 milioane de euro la nivel european pentru 22 milioane de teste”, ne-a declarat dr.Tudor Ciuhodaru.

Testele rapide, prea ieftine

Europarlamentarul dr. Tudor Ciuhodaru amintește faptul că autoritățile s-au opus tot timpul testelor serologice, acele teste rapide, care sunt foarte bune. ”Marea problemă a acestor teste a fost că erau prea ieftine, unul sau doi euro. Nu îți trebuie nici personal specializat, nu trebuie să-l faci la privat, nu poți să iei parandărăt și, mai mult, nu poți să ții rezultatele sub control. În Anglia au ieșit cu armata pe străzi să le ofere teste gratuite, le trimit acasă, te înțepi în deget, faci o poză testului și o trimiți medicului de familie. Dar mai poți spune că ai gestionat această pandemie? Nu știu de ce nu schimbă strategia asta care s-a dovedit a fi un eșec. L-am auzit și pe Iohannis care spune că testarea extinsă nu este recomandată. Vorbim despre piederi de vieți omenești, un acces redus la sănătate al bolnavilor cronici și al celor care au alte afecțiuni, vorbim despre pierderi economice uriașe și de bani plătiți pentru șomaj, concedii pentru carantină, pentru îngrijire copii, bani care ar fi putut fi folosiți pentru testare. Eu cred că așa cum avem și stare de urgență mascată, avem și imunizare de turmă mascată. Lucrurile sunt clare, după cum acționează autoritățile”, ne-a mai precizat dr.Tudor Ciuhodaru.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
1.467 afisari

13 COMENTARII

  1. Iohannis ….a spus, …nu este recomandat…., a refuzat testarea in masa…., se vor inchide pietele,…..program magazine pana la 21.00, accesul persoanelor interzis in intervalul 23,00-05,00, Constitutia 0 barat pentru el, guvernul meu, justitia mea, serviciile mele si parlamentul, ,,pohta ceam pohtit” etc….. etc….. Vedeti vreo diferenta intre el si raposatul Ceausescu ?! Poate perioada temporala. Acum, absurditatea masurii cu pietele. Argumentele celor afectati il lasa rece. Am uitat, agenda lui nu are nimic comun cu agenda Romaniei ! Somn usor romani !

    • Ceaușescu a lăsat ceva – mult – după el. Măcar aia a fost o dictatură de dezvoltare, de vreo treizeci de ani avem dictatura neamurilor proaste și pe cea a jafului. A-i compara pe trădătorii Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Johannis cu Nicolae Ceaușescu este o impietate.

  2. Să te iei după recomandările OMS, înseamnă că încă nu te-ai trezit din prostie. OMS – ului trebuie să-i dai ” ignore ” total. Ceea ce nu înseamnă că Johannis nu rămâne o panaramă.

  3. La ce altceva ne puteam astepta dela adunatura de bezmetici incompetenti pusi pe jaful bugetului,sub ‘ inaltul patronaj ” al Hotului de case cu acte false. Noua nomenclatura,ce provine din vechea,are tot ce trebuie la dispozitie, ca ” sa trecem cu bine ” prin aceasta pandemie. Restul,inclusiv prostii care „au incredere ” in noi,si ne voteaza,da-i in p…… ma-si. Da ba inapoi statului cei 360.000 de Euro,bani furati pe chirii necuvenite. Ca sa fie bani pt. pensii si alocatiile copiilor. Si folositi cei 100 milioane de Euro primiti dela UE pt. testarea gratuita a populatiei,hotilor. Sau I-ati blatuit deja si pe astia ?

  4. Sa ne explice Iohannis cum s au facut testarile miraculosului vaccin anticovid de s a obtinut o eficacitate de 90% ? Si asta atat de repede ?
    Deci au administrat vaccinul…pe urma in max.2 sapt au expus persoana in mediu cu infectati covid ?
    S au l au infectat cu covid ?
    Si daca persoana a facut forme asimptomatice ?
    Cum au reusit sa testeze miraculosul vaccin atat de rapid si sa ajunga la concluzia ca e atat, atat de eficace ?

  5. & Sunteți de părere totuși că Iohannis nu prea și-a făcut orele de profesor de fizică fiind preocupat și cu activitatea de inspecție sau cu activitatea politică, însă a fost plătit și cu salariul de profesor, de sunt trimiși elevii să studieze acasă , iar profesorii să predea online , ?

  6. @ Sunteți de părere și că în orele în care Iohannis ar fi trebuit să predea fizică se juca fotbal și că prim ministru ar putea fi chiar și Mircea Lucescu , Emeric Jenei, Duckadam, Iordănescu, etc, ?

  7. Sunt alesii sistemului de forta, sistem care ii slujeste, noi doar ii legitimam,ca iesim ca vitele la vot, se stiu invingatorii in alegeri cu 2 saptamanai inainte cel putin

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger