AcasăSOCIALRomânii trăiesc pe AVARII. De teama facturilor mari, s-au "DECUPLAT" de la...

Românii trăiesc pe AVARII. De teama facturilor mari, s-au „DECUPLAT” de la gaze şi lumină!

facturi

Scumpirile, inflaţia şi traiul greu, în general, i-au determinat pe români să se „decupleze” de la stilul de viaţă ce i-a „consacrat”.

Astfel, majoritatea oamenilor au închis închis becurile, televizoarele și aparatele de aer condiționat în prima jumătate a anului, de teama scumpirilor masive din ultima perioadă.

Consum mai mic, cu 7,4%

Potrivit Institutului Național de Statistică, datele arată că oamenii au consumat cu 7,4 la sută mai puțin în prima jumătate a anului, față de aceeași perioadă din 2021. Prețurile mari la energie electrică îi îngrijorează pe români în acest moment, ei au început să pună bani deoparte pentru a putea plăti facturile din lunile reci.

Îmi scot din priză mai puțin firgiderul, scot televizorul, hota, toate le scot din priză, după ce nu mai am nevoie de ele și în felul ăsta fac economie. Dacă am ajuns de la 70 de lei, la 50 de lei, înseamnă că am făcut economie”, a spus un român, conform Realitatea Plus.

Gazele s-au scumpit cu peste 70 la sută în ultimul an, iar energia electrică cu 23 la sută în ultimele 6 luni.

Populaţia vulnerabilă beneficiază de ajutoare

Iată forma sub care acest ajutor vine de la stat, pentru fiecare tip de energie!

  • 30 de lei pentru consumul de energie electrică,
  • 20 de lei pentru consumul de combustibili solizi şi petrolieri
  • 10 de lei pentru consumul de gaze naturale şi energie termică.

Precizare importantă: se acordă ajutoare pentru un venit mediu net lunar de cel mult 1.386 de lei/ persoană, în cazul familiei. Pentru persoana singură și vulnerabilă, e prevăzut un venit de 2.053 de lei.

author avatar
Andrei Ștefan
538 afisari

10 COMENTARII

    • pentru ca asa a fost oprdinul de la cei din afara , pus in practica de rusi , cu sprijin interior ( vezi toti care ulterior au fost in carti)

    • Postac LABAGIU FRICOS , DACA AI CEVA DE SPUS , SPUNE CLAR NU TE ASCUNDE CA UN KAKAT CE ESTI
      Spune : Klaus Iohannis sa ne duga PULLA

  1. la 2 ani,
    la 10 ani,
    „expira” contoarele in draci
    (dragi tovarasi si pretini:
    se vor implementa contoare secsuale
    biochimice,
    fara fire)

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger