AcasăEconomieRomânii se întorc la plafoanele de cash din 2015. Dar Guvernul păstează...

Românii se întorc la plafoanele de cash din 2015. Dar Guvernul păstează două excepţii. Care sunt acestea?

Ministerul Finanţelor a publicat proiectul de Ordonanţă de Urgenţă prin care se revine la plafoanele prevăzute în Legea 70 din 2015 în ceea ce priveşte plăţile cu numerar.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, că în prima ședință de Guvern vor fi revizuite prevederile privind limitarea plăților cash. Toate limitele actuale de cash vor fi menținute, atât la persoanele fizice, cât și la cele juridice. Cu două excepții: plafonul de casă va fi de 50.000 de lei, iar avansul spre decontare 1.000 de lei/zi”, a anunțat premierul.

Care sunt plafoanele de cash la care se revine?

Iată care sunt plafoanele de cash valabile din 2015 şi la care se revine şi în acest moment:

  • încasări de la persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, liber profesionişti, persoane fizice care desfăşoară activităţi în mod independent, asocieri şi alte entităţi cu sau fără personalitate juridică de la/către oricare dintre aceste categorii de persoane, în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei de la o persoană;
  • încasări efectuate de către magazinele de tipul cash and carry, de la persoanele menţionate mai sus, în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei de la o persoană;
  • plăţi către operatori economici, în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei/persoană, dar nu mai mult de un plafon total de 10.000 lei/zi;
  • plăţi către magazinele de tipul cash and carry, care sunt organizate şi funcţionează în baza legislaţiei în vigoare, în limita unui plafon zilnic total de 10.000 lei.
  • operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar efectuate între operatorii economici şi persoanele fizice se efectuează cu încadrarea în plafonul zilnic de 10.000 lei către/de la o persoană.
  • operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar între persoanele fizice se pot efectua în limita unui plafon zilnic de 50.000 lei/tranzacţie. Sunt interzise încasările şi plăţile fragmentate în numerar pentru tranzacţiile mai mari de 50.000 lei, precum şi fragmentarea unei tranzacţii mai mari de 50.000 lei.
author avatar
Andrei Ștefan
355 afisari

1 COMENTARIU

  1. Casa unui supermarket se va umple rapid cu 50.000 de lei si va trebui sa fie inchisa pe ziua respectiva. Sa vezi incurcaturile dracului.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger