Cauta

Românii, lăsaţi fără farmacii? Proiectul de lege, un croşeu de dreapta în „obrazul” Big Pharma

Românii, lăsaţi fără farmacii? Proiectul de lege

Un proiect de lege controversat a fost depus de social-democraţi în Parlament, la Senat. Dacă va fi adoptat, farmaciile vor şi mai rare şi mai greu de găsit.

Noua lege ar poziţiona aceste unităţi la o distanţă de cel puțin 500 de metri una de alta. Regula ar urma să se aplice atât în orașe, cât și la sate.

De ce vor mai puţine farmacii?

Proiectul de lege are reprezenta, practic, un croşeu de dreapta în „obrazul” Big Pharma. De ce? Pentru că, evident, ar scădea vânzările de medicamente, la nivel naţional.

Scopul ar fi reducerea numărului de farmacii în zonele cu populații reduse, pentru a preveni monopolul pe piață și, conform inițiatorilor, pentru a proteja interesele consumatorilor.

Conform proiectului, farmaciile nu vor mai putea opera doar pe baza avizului Ministerului Sănătății, așa cum este norma în prezent, ci va fi necesar și un aviz din partea Colegiului Farmaciștilor din România. Propunerea legislativă aparține social-democraților și a fost recent înregistrată în Parlament, la Senat.

România are peste 8.000 de farmacii

Cifrele ne indică faptul că România are peste 8.000 de farmacii, în 2023. Orașele găzduiesc majoritatea farmaciilor, depășind cifra de 5.400, în timp ce în zonele rurale sunt înregistrate aproximativ 2.700 de unități farmaceutice.

Cu toate acestea, numărul lor înregistrează o ușoară scădere în comparație cu anul precedent, cu aproximativ 50 de unități mai puține.

Pentru ca legea să fie modificată este nevoie de adoptarea ei de cele două camere ale parlamentului și de promulgarea acesteia de către președintele României.

Ultimele stiri

  • Bolojan declanșează războiul: 17 companii de stat, sub securea reformei
  • UPDATE Tragerea la sorți a Cupei Mondiale: Putem ajunge cu americanii în grupă
  • Documentele care DEMONTEAZĂ scandalul averii imobiliare a familiei Băluță
  • Tragerea la sorți a Cupei Mondiale provoacă un moment viral: Infantino îl evită pe Kevin Hart, iar Heidi Klum strălucește la 52 de ani
  • Pace în Ucraina? Discuții tensionate în Europa despre posibile concesii teritoriale ale Kievului
  • Criza apei din Prahova. Bolojan anunță că e „foarte posibil” ca din această seară să fie reluată alimentarea locuințelor cu apă. Dar nu sunt garanții că e și potabilă – VIDEO
  • Știai că respirația profundă reduce nivelul de cortizol în doar 2 minute? Iată tehnicile simple de calmare imediată
  • De necrezut: Petrecere de final de an la Ministerul Muncii, cu „taxă” de participare! Angajații, sărbătoriți pe banii lor! Cum arată invitația
  • „Europa va fi de nerecunoscut”. Noua Strategie de Securitate a SUA, publicată de Casa Albă
  • Are doar 10 ani și cântă în cinci limbi: povestea Anelissei Mănescu, „fetița cu voce de aur” din campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Exit mobile version