AcasăSOCIALRomânii, dornici să înceapă Revelionul 2024 mai devreme. Dar, până la distracţie,...

Românii, dornici să înceapă Revelionul 2024 mai devreme. Dar, până la distracţie, îi aşteaptă un coşmar pe drumuri

vremea

Românii şi-au făcut planuri să se distreze la munte, de Revelion 2024. Până să ajungă la marea distracţie, oamenii au de trecut, totuşi, un hop! Şi anume traficul de coşmar.

Aglomerația de pe pârtiile din Poiana Brașov s-a mutat marți seară, pe drumul care coboară spre orașul de sub Tâmpa.

Poliţiştii rutieri, scoşi în stradă

Mai multe echipaje de poliție au fost trimise pentru a ajuta la fluidizarea traficului. Și în zilele următoare se așteaptă cozi pe drumurile care duc spre stațiunile montane.

S-a circulat în coloană și între stațiunile Predeal și Bușteni, Sinaia și Comarnic, dar și pe sensul către Brașov. Şoferii ghinioniști au parcurs cei aproximativ 13 kilometri în aproape o oră și jumătate.

Sovata, o staţiune foarte căutată

Sovata a devenit una dintre cele mai căutate destinaţii de vacanţă de la noi din ţară, în ultima perioadă.

De ce? Pentru că s-a dezvoltat foarte mult, iar turiştii se pot bucura atât de pârtii, cât şi de bazinele cu apă dulce sau sărată. Cei care au ales să îşi petreacă sărbătorile de iarnă acolo se pare că au tras lozul norocos.

Pe ultima sută de metri preţul unei camere duble, cu demipensiune şi acces nelimitat la SPA poate ajunge chiar şi la 900 de lei pe noapte.

author avatar
Andrei Ștefan
135 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger