Cauta

Românii cu copii nu dau munca de acasă pe cea din birou

Două treimi dintre românii cu copii care lucrează de acasă nu ar dori să se întoarcă la birou deoarece au reușit să adapteze situației, arată un sondaj realizat de compania de recrutare BestJobs.

„Dacă în urmă cu un an, aproape jumătate dintre angajaţii care lucrau de acasă, împreună cu copiii, declarau că au dificultăţi în a-şi organiza eficient sarcinile de serviciu pe fondul întreruperilor şi atenţiei necesare îngrijirii copiilor, în acest an 61% dintre angajaţii părinţi care lucrează de acasă spun că s-au adaptat şi chiar pot să-şi desfăşoare bine activitatea în acest mod”.

În plus, 67% dintre respondenții sondajului nu s-ar întoarce la birou şi 72% consideră că acum reuşesc să menţină mai bine echilibrul între viaţa de familie şi profesiune.

Munca remote a adus multe provocări, mai ales pentru părinţii care erau nevoiţi să se ocupe în acelaşi interval orar atât de sarcinile de serviciu, cât şi de nevoile copiilor. Cu toate acestea, majoritatea părinţilor (72%) spun că acum reuşesc să menţină acest echilibru mai bine decât înainte.

Pentru 24% dintre părinţii care lucrează de acasă, timpul cu copilul are prioritate chiar şi dacă jobul are de suferit. Alţi 35% simt că uneori iau din timpul alocat familiei pentru a-şi îndeplini sarcinile de serviciu care solicită foarte multă energie.

O treime dintre angajaţii cu copii spun că lucrează mai eficient de când au devenit părinţi.

Cu toate acestea, 43% admit faptul că viaţa de familie presupune mai multe responsabilităţi şi sarcini, pe care de cele mai multe ori sunt nevoiţi să le rezolve în timpul programului de lucru.

Chiar şi aşa, 2 din 3 părinţi ar alege să lucreze în continuare de acasă. Totuşi, dacă li s-ar impune revenirea la munca în colectiv, 22% s-ar bucura de o separare mai clară între viaţa profesională şi cea de familie.

17% văd ca avantaje ale revenirii la birou faptul că se pot conecta mai bine cu colegii şi că şi-ar îndeplini sarcinile mai eficient.

Ultimele stiri

  • Depresia la Adolescenți în România: O Criză Nevăzută care Nu Trebuie Ignorată
  • Breaking News… în jurul lumii: Trump tensionează scena globală: dublează tarifele la oțel, în timp ce Ucraina ezită la negocierile de pace
  • Vremuri grele? Camera Deputaților cumpără hârtie igienică și prosoape de hârtie de peste 70.000 de euro
  • Ceaiul de Seară: Ritualul Uitat Care Calmează Mintea și Pregătește Corpul Pentru Somn
  • Elevii de la „Sfântul Sava” obțin Marele Premiu la competiția internațională de inginerie spațială și se înscriu în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Primul „1 Iunie” la Berceni Arena. Un weekend de poveste, în care vedete vor fi copiii
  • „România nu se construiește doar cu partide și mediul de afaceri”. Sindicaliștii, scrisoare deschisă către Nicușor Dan
  • Anunț de ultimă oră. Boloș: Trei jaloane din PNRR sunt suspendate, momentan/Care e termenul de rezolvare
  • Vești de la meteorologi. Când se opresc ploile/ANM, prognoza pentru patru săptămâni, până pe 30 iunie
  • Discuții pentru formarea noului GUVERN. Nicușor Dan: „Trebuie să fie un acord cât mai complet”
  • Exit mobile version