AcasăSOCIALRomânii care primesc noi vouchere de la 1 ianuarie 2024. Activităţile remunerate...

Românii care primesc noi vouchere de la 1 ianuarie 2024. Activităţile remunerate mai bine

vouchere

Se dau noi vouchere de la stat pentru o categorie de români! Este vorba despre tichetele cu care vor fi remunerați cei care prestează activități casnice în gospodăriile unei familii sau ale unui persoane singure.

Activitatea casnică reprezintă activitatea ocazională, necalificată, desfășurată de un prestator casnic în legătură cu gospodăria sau gospodăriile unei familii sau a/ale unei persoane singure, în calitate de beneficiar casnic.

Tichetul – valoare de 15 lei

Tichetul va avea o valoare nominală de 15 lei, care va putea fi ajustată anual. Este important de subliniat că transferul acestor tichete este interzis.

Activitățile pentru care pot fi emise tichete includ serviciile de curățenie și igienizare, spălatul și călcatul rufelor, serviciile de croitorie, serviciile de preparare a hranei, serviciile de îngrijire corporală, hrănire, supraveghere a beneficiarului casnic dependent.

Memebrii familiei, excluşi

Important de subliniat este faptul că prestatorul casnic nu poate fi un membru al familiei beneficiarului casnic.

Numărul orelor, dar și volumul de muncă, se stabilesc între beneficiarul casnic și prestatorul casnic. Cu toate acestea, durata zilnică a prestării activităților casnice pentru un beneficiar casnic nu poate depăși 12 ore, respectiv 6 ore pentru prestatorii casnici cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani.

Cum faci rost de voucherele casnice

  • de la oricare dintre Agențiile pentru Ocuparea Forței de Muncă județene și a Municipiului București;
  • de la furnizorul de servicii universal privind serviciile poștale;
  • de pe platformă electronică de evidență a desfășurării activităților casnice, care este accesibilă online sau prin intermediul unei aplicații mobile, de pe orice dispozitiv electronic.
author avatar
Andrei Ștefan