AcasăSOCIALRomânii au "devastat" magazinele online de Black Friday 2020. Au cheltuit mai...

Românii au „devastat” magazinele online de Black Friday 2020. Au cheltuit mai mult ca niciodată

Black Friday

Black Friday 2020 a fost o ocazie bună pentru ca românii să-şi achiziţioneze lucruri de care aveau nevoie sau nu. Important a fost ca ei să profite de reducerile de la mijlocul lunii noiembrie.

Românii s-au înghesuit la cumpărături din primele secunde ale nopţii reducerilor. În numai 52 de secunde au fost comandate 1.000 de televizoare Samsung. Un român a cheltuit în medie 647 lei.

Clienţii au cheltuit de Black Friday mai bine de 1 milion de lei pe minut, în primele șapte ore de când s-a dat startul celui mai așteptat eveniment de cumpărături al anului.

Ce au cumpărat oamenii cel mai mult?

În topul comenzilor s-au aflat inclusiv produse de protecție sanitară, precum mănușile și măștile, dar și servicii medicale care cuprind și teste real time PCR, pentru depistarea coronavirusului.

Minutul de aur al ediției online de Black Friday a fost înregistrat în intervalul 7:44 – 7:45. Timp de 60 de secunde românii au făcut aproape 5.000 de tranzacții. În ediția de anul acesta, cel mai valoros produs vândut a fost o mașină cu peste 40.000 de euro, la care s-a aplicat o reducere de mai bine de 13.000 de euro.

Clienţii au plătit cu cardul

Se pare că de Black Friday 2020 asistăm la o revoluţie a plăţilor cu cardul. Astfel, 54,58% dintre comenzi au fost plătite online cu cardul bancar, confirmând încrederea tot mai mare pe care românii o au în această metodă de plată simplă, sigură şi rapidă, iar procentul se află pe un trend ascendent.

Românii au comandat la easybox

În localităţile în care serviciul easybox este disponibil, clienţii au comandat în proporţie de 39% produse cu ridicare din easybox. Comanda ridicată în cel mai scurt timp de la easybox: în doar 7 minute de la încărcare dintr-un easybox din sectorul 4, chiar în ziua de Black Friday, la ora 15:42.

Aşa cum era de aşteptat, multe magazine au anunțat deja prelungirea campaniei de Black Friday și în weekend. Depozitele magazinelor online au devenit adevărate furnicare. Ca să facă față cererii crescute, comercianții au angajat personal suplimentar.

author avatar
Andrei Ștefan