În 2024, cu doar câteva luni rămase până la o nouă rundă de alegeri (parlamentare și prezidențiale), România arată ca un stat care a eșuat în demersul de a demonstra Occidentului că are ce-i trebuie pentru a fi primit în „The Big League”. La noi, criminalii primesc „arest la domiciliu”, de unde dau petreceri cu maneliști și își terorizează vecinii. La ei, primesc de la 25 de ani la „închisoare pe viață”. Despre asta este vorba, văzând scenele revoltătoare din weekend, cu măcelul din Spitalul Pantelimon.
Avem „Interne”, dar nimeni nu mai crede în deviza „Siguranță și încredere”. Ce încredere poți avea în oamenii lui Predoiu care stau la taifas cu interlopii, le dau ponturi cu privire la raziile puse la cale de șefi, își trag partea din marfa confiscată și câte și mai câte?! Despre siguranță, nici nu mai poate fi vorba, atât timp cât și un spital a devenit câmp de luptă pentru clanurile de infractori.
Legea este pentru fraieri, se laudă șmecherii care știu că nu vor păți niciodată nimic. Presa face puțin tam-tam, câteva televiziuni se reped pe „live-uri” pentru audiențe, apoi vine liniștea, subiectul este dat uitării, iar activitatea de zi cu zi – furt, camătă, șantaj etc – se reia ca și cum nimic nu s-a întâmplat.
Cum este în America
Ne place să privim la americani, dar niciodată nu s-a pus problema să împrumutăm de acolo ce este bun. Statele Unite au unul dintre cele mai dure, dar bine puse la punct sisteme de aplicare a legii, autoritatea polițistului și a agentului federal este recunoscută și, mai important, respectată. Iar pedepsele aplicate de judecători sunt, deseori, exemple pentru comunitate, condamnări de zeci de ani pentru diverse infracțiuni venind și ca un avertisment transmis cel cu gânduri necinstite. În caz fericit iau 20+ ani pentru o crimă, asta dacă n-au „norocul” să cadă la un guvernator care permite „pedeapsa cu moartea” în statul său.
Cum este în România? Numai dacă privim dosarul „Padina” și vedem ce decizie scandaloasă s-a dat ne lămurim. Criminalii au fost lăsați în libertate și dau petreceri cu prietenii, la care invită lăutarii, fac amenințări „live” pe TikTok, își pun acoliții să trimită „semnale” în stânga și-n dreapta că sunt „de neatins, bă!”. Avem și „2 Mai”, tot cu o poveste asemănătoare. La cât se tărăgănează acest caz, mai este puțin și faptele se vor prescrie. Din victime, familiile îndoliate au ajuns să se simtă persecutate și chiar vinovate pentru tot deranjul cauzat clanului Pascu.
„Vom aplica legea la sânge”, se laudă autoritățile la fiecare început de mandat. Avem sânge, așa-i, dar, din păcate, este al românilor măcelăriți de bandele criminale! Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, s-a bătut cu cărămida în piept că va stopa infracționalitatea, însă mandatul său este plin de scandaluri și controverse. Când vreodată se vor simți cetățenii în siguranță în România? De ce este nevoie pentru a merge noaptea, pe străzi, fără teama că nu mai ajungi la destinație? Mai este puțin și Predoiu va prezenta bilanțul MAI de la sfârșit de an… și de mandat, Doamne-ajută! Iar cifre seci, despre câte sute de cazuri au fost rezolvate în 2024. Realitatea este că, în afară de 5… 7 TIR-uri oprite cu migranți și câțiva borfași prinși la pont, oamenii legii doar au bifat zile de muncă, n-au prestat în folosul societății române.
Avem și minister al Justiției, dar numai justețe nu găsești acolo, dacă ajungi pe mâna magistraților. Violatorii sunt tratați cu blândețe, drogații au imunitate și nu pățesc nimic indiferent de numărul victimelor, interlopii au înțeles că trebuie să împartă ce produc ca să se bucure de protecție la cel mai înalt nivel.
Pe deasupra, „justițiarii” României primesc și pensii speciale, o anomalie care a speriat Vestul! Dacă un judecător merită pensie specială pentru că lasă în libertate un criminal, iar un procuror pentru că uită în sertar dosarul cazului „sensibil” până se prescrie fapta, atunci medicii care salvează vieți ce mai trebuie să primească, dincolo de salarii și recunoștința veșnică a pacienților vindecați? Dar profesorii care i-au învățat pe aceștia tot ce știu, ei de ce nu merită o pensie specială?; nu toți au norocul lui Iohannis să pună mâna pe șase case din meditații!
Absurdistan, așa ar trebui să se numească țara asta, în care se dau prime/indemnizații/pensii speciale doar pentru că unii își fac meseria pentru care oricum sunt plătiți.
În tot acest timp, politicienii sunt depășiți de evenimente, dar nici nu par preocupați să recupereze. Unii merg prin piețe, cred că astfel îi îmbunează pe oamenii scârbiți de ipocrizia și sictirul cu care au fost tratați până acum. Piețele au devenit loc de pelerinaj pentru deputați și senatori numai pe perioada campaniei electorale, adică o dată la 4 ani. După ce primesc votul, nu-i mai vezi la față, se teleportează în lumea paralelă cu realitatea în care trăiesc – combinațiile personale iau locul muncii în folosul oamenilor, interesele proprii (sau ale corporațiilor, cazul USR) sunt mai importante decât cele ale țării pe care se presupune că ar trebui să o reprezente în relația cu străinătatea.
Pentru că pacienții spitalelor sunt traumatizați de interlopi care vin cu săbiile în UPU, criminalii scapă nepedepsiți și stau la soare în străinătate, iar polițiștii vânează babe prin piețe pentru că nu fiscalizează pătrunjelul, Romania este un stat eșuat.