Cauta

România se pakistanizează. Invazie de muncitori străini pe piața internă

Pakistanezii au luat locul muncitorilor români

La ritmul în care vin muncitorii pakistanezi în România, în scurt timp, populația activă a țării ar putea deveni minoritară. Guvernul vrea să aprobe, pentru al doilea an consecutiv, un contingent de 100.000 de muncitori străini, invocând criza de forță de muncă din țara noastră. Patronii din România au ajuns aproape să se bată pentru muncitorii asiatici, aceștia fiind singurii dispuși să lucreze aici, iar condițiile obținute le depășesc cu mult pe cele din țara lor.

După ce i-au alungat pe români din țară cu salarii de mizerie sau cu plăți întârziate sau deloc ale salariilor, patronii aleargă acum să prindă muncitori asiatici, care, culmea, sunt și de două ori mai puțin productivi și capabili decât cei autohtoni. Pentru un pakistanez, firmele plătesc peste 1.200 de euro, pentru că îi asigură toate condițiile. Români nu mai găsesc, deși caută cu disperare și acum chiar sunt dispuși să plătească salarii de 6.000 de lei net sau chiar mai mult, pentru cei calificați. La banii aceștia, mulți români care lucrează în statele UE s-ar întoarce, dar n-o fac, pentru că le lipsește încrederea.

”Apelăm la muncitorii din zona non-UE ca o soluție de avarie. Prima oară căutăm pe piața internă, dar piața internă suferă puternic la capitolul forță de muncă și atunci aceasta este varianta la care apelăm, ca să ne putem duce proiectele mai departe. Un muncitor român face cât doi-trei muncitori străini, cam asta este realitatea. Românii sunt mult mai eficienți și mult mai bine pregătiți, cunosc meserie. Noi luăm, de cele mai multe ori, muncitori străini pe care îi calificăm la locul de muncă, pentru că știu foarte puțin și nu la nivelul de calitate pe care ni-l dorim noi. În plus, este și obstacolul limbii. Muncitorii asiatici care vin și se califică la noi au contracte pe doi ani, dar rămân chiar și patru ani sau mai mult. Noi avem manageri de proiect care se duc în țările respective și organizează testări”, ne-a declarat Alexandra Șerban, reprezentantul unei firme de construcții.

Românii nu vor să se mai întoarcă

Deși firmele de construcții încearcă să le ofere salarii ca în Occident, românii nu mai vor să se întoarcă în țară, fiind absorbiți probabil de mirajul străinătății. Mai degrabă, însă, ar putea fi vorba despre faptul că nu toate firmele au un comportament corect față de ei. Pakistanezii însă sunt fericiți să lucreze în România, pentru că li se oferă condiții la care nici măcar nu visau în țara lor. ”Au cazare și masă asigurate, iar tot ceea ce câștigă trimit acasă. Avem niște campusuri unde sunt condiții foarte bune, au transport asigurat până la șantier, le asigurăm zborul de venire aici și pe urmă le mai asigurăm un zbor acasă, în concediu. Le plătim taxele necesare pentru permisul de ședere. Ei iau cam 600-700 de euro net în fiecare lună și cheltuim pentru un muncitor străin peste 1.200 de euro pe lună. Pentru români salariile ajung la 6.000 de lei net și chiar mai mult, dacă vorbim de calificări înalte”, ne-a precizat Alexandra Șerban, reprezentant al unei firme de construcții.

Guvernul deschide granițele

Guvernul a decis să aprobe, pentru 2023, aducerea a 100.000 de muncitori din țări non-UE, la fel ca și în acest an, pe fondul unei crize accentuate a forței de muncă.

”În perioada ianuarie-iulie a anului 2022 numărul total de locuri de muncă vacante era de 344.540 (în creștere cu 52,42% față de perioada similară din anul 2021, când numărul locurilor de muncă vacante declarate de angajatori era de 226.046). Din totalul locurilor de muncă vacante înregistrate în bazele de date ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă şi puse la dispoziția persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, 144.062 au fost locuri de muncă declarate în mod repetat de angajatori din cauză că nu s-au putut ocupa. În primele 7 luni ale anului 2022, media numărului de locuri de muncă declarate în mod repetat de angajatori din cauză că nu s-au putut ocupa a fost de 20.580”, se arată în nota de fundamentare a proiectul de hotărâre privind stabilirea contingentului de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă în anul 2023.

Ultimele stiri

  • Sustenabilitatea, tema dezbătută de Ziua Mondială a Metrologiei
  • Cea mai mare economie din lume nu se descurcă fără migranți
  • Alina Gorghiu mai este și refuzată. Malta a decis să respingă cererea de extrădare a prințului Paul
  • Cea mai bună alegere din Europa pentru investitorii financiari
  • BREAKING NEWS. Mandat de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu
  • Răzvan Lucescu – titlul de campion cu cel mai înalt grad de dificultate
  • Primarul Capitalei, Nicuşor Dan: „Am nenumărate lucruri pe care mi le reproşez” – VIDEO
  • Anunț de presă PĂSTRĂVUL DIN ȚARA TA COOPERATIVĂ AGRICOLĂ (1)
  • Anunț de presă PĂSTRĂVUL DIN ȚARA TA COOPERATIVĂ AGRICOLĂ (2)
  • Nicolae Ciucă îşi lansează cartea: Sunt gândurile mele despre ce a însemnat tranziția de la om de armată la om politic
  • Exit mobile version