Cauta

România sălbatică. Europa vrea să transforme țara într-o imensă grădină zoologică

Invadarea a tot mai multe localități de către urși nu este deloc întâmplătoare. Odată cu declararea ca specie protejată în Europa, urșii s-au înmulțit necontrolat în România, ajungând să ucidă oameni, animale domestice și culturi agricole. Planul Europei pentru țara noastră începe să prindă contur, astfel încât România să devină o uriașă grădină zoologică pentru animalele sălbatice.

Pe de o parte Uniunea Europeană ne spune că este vina noastră că nu am folosit drepturile de a da derogări la vânătoarea de urși pentru controlul populației acestor animale, iar pe de altă parte aceeași UE finanțează masiv ONG-urile din România pentru a interzice orice fel de vânătoare. ”Se urmărește transformarea României într-o zonă întinsă a Europei cu păduri cât mai naturale și cu animale sălbatice, unde să fie menținute populații valoroase de carnivore mari, dar și alte specii, fapt care ar trebui să ne pună pe gânduri în ceea ce privește rolul țării noastre în Europa civilizată. Apariția ONG-urilor a tulburat totul prin susțineri extremiste, de genul să nu se mai împuște deloc. Bun, până când nu mai împușcăm deloc? Până când vor fi urși mai mulți decât oameni? Nu se poate să mergem numai pe extreme. Ursul trebuie păstrat acolo unde mai este, pe cheltuială comună, dar în efective normale și sănătoase.

Noi trebuie să extragem surplusul populațional, pentru că urșii care intră în localități au clar deviații de comportament. Există acum un proiect luat de APM Vrancea, cu bani din afară, pentru îmbunătățirea relațiilor om-carnivore mari prin metode neletale. Măsurile de relocare și protecția cu garduri electrice nu funcționează, pentru că nu sunt eficiente. Relocarea înseamnă relocarea problemei, iar ursul se înapoiază de la distanțe foarte mari. Relocarea în alte țări nu este nici ea posibilă pentru că nimeni nu vrea să ia urșii. Asta înseamnă că populația de urși, de lupi, va fi în continuare protejată și se va întâmpla ca în Delta Dunării, când s-a interzis vânătoarea și s-a produs un dezastru ecologic. S-au înmulțit excesiv șacalii și a apărut pesta porcină africană la mistreț, care s-a extins în toată țara și care a decimat și toți mistreții din Deltă. Iar șacalii au ajuns să intre în localități, peste oameni, să le mănânce vițeii, purceii, păsările. Toate lucrurile acestea fuseseră ținute în echilibru cu vânătoarea”, ne-a declarat dr.ing.Neculai Șelaru, fostul președinte al Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România (AGVPSR).

România, fără drepturi

ONG-urile, acum 2 ani, au oprit vânarea a patru specii, iar anul trecut au suspendat vânătoarea păsărilor migratoare, care se împușcă în toată lumea, susține fostul președinte al AGVPSR. ”Există un regulament de vânătoare, care dă dreptul fiecărei țări aflate de-a lungul căilor de migrație, să împuște un procent de sub 1%, ca să fie echitate pentru toate statele. Anul acesta, ONG-urile urmăresc suspendarea întregii vânători, pentru că Ministerul Mediului nu a emis instrucțiunile de evaluarea a efectivelor și de stabilire a cotelor de vânătoare, în accord cu legea. Un proces din acesta durează doi ani, ori un sezon de vânătoare durează 6 luni. Acest lucru va afecta grav asociațiile de vânătoare, vânătorii nu o să-și mai plătească cotizațiile, bani pentru gestionarea fondurilor nu vor fi și se va renunța la gestiune. Și atunci va urma trecerea fondurilor de vânătoare dintr-o mână în alta. Și-așa sunt destule date la străini, care sunt membri vânători în România, cu domicilii aici numai pe hârtie”, ne spune dr.ing.Neculai Șelaru.

Animalul sălbatic, egal cu omul

Fostul președinte al AGVPSR subliniază faptul că, în acest moment, în România, populația de urși este mai mare decât suportă capacitatea, motiv pentru care își extind arealul spre zonele de câmpii, se apropie de localități în căutare de hrană și fac foarte multe rele. ”Lucrurile însă merg mai departe, pentru că este un context internațional nefavorabil vânătorii. Zilele acestea, în Anglia, a apărut o propunere legislativă, în care animalele sunt recunoscute ca ființe cu drepturi, urmând să se introducă o serie de legi prin care să interzică practici precum exportul de animale vii sau vânătoarea de trofee. Iar printre animalele protejate de viitoarea legislație se numără și animalele de companie, de fermă, dar și animalele sălbatice. Iar legislația asta se va extinde foarte repede”, ne-a mai precizat dr.ing.Neculai Șelaru, fostul președinte al AGVPSR.

Ultimele stiri

  • Depresia la Adolescenți în România: O Criză Nevăzută care Nu Trebuie Ignorată
  • Breaking News… în jurul lumii: Trump tensionează scena globală: dublează tarifele la oțel, în timp ce Ucraina ezită la negocierile de pace
  • Vremuri grele? Camera Deputaților cumpără hârtie igienică și prosoape de hârtie de peste 70.000 de euro
  • Ceaiul de Seară: Ritualul Uitat Care Calmează Mintea și Pregătește Corpul Pentru Somn
  • Elevii de la „Sfântul Sava” obțin Marele Premiu la competiția internațională de inginerie spațială și se înscriu în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Primul „1 Iunie” la Berceni Arena. Un weekend de poveste, în care vedete vor fi copiii
  • „România nu se construiește doar cu partide și mediul de afaceri”. Sindicaliștii, scrisoare deschisă către Nicușor Dan
  • Anunț de ultimă oră. Boloș: Trei jaloane din PNRR sunt suspendate, momentan/Care e termenul de rezolvare
  • Vești de la meteorologi. Când se opresc ploile/ANM, prognoza pentru patru săptămâni, până pe 30 iunie
  • Discuții pentru formarea noului GUVERN. Nicușor Dan: „Trebuie să fie un acord cât mai complet”
  • Exit mobile version