AcasăSOCIALRomânia plătește bir la OMS. 21 de milioane de euro pentru consultanță

România plătește bir la OMS. 21 de milioane de euro pentru consultanță

Șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, uns cu zeci de milioane de euro

Celebrul PNRR, care, atenție, jumătate sunt împrumuturi, va fi cheltuit, în mare parte, pe consultanță și asistență tehnică. Organizația Mondială a Sănătății își va lua și ea tributul, primind peste 21 de milioane de euro pentru nimic, atâta timp cât în contract este prevăzut că OMS va subcontracta servicii și expertiză externă. Lucruri pe care le puteau face și armatele de experți în PNRR, angajați anul acesta pe la toate ministerele.

La modul ticălos în care a fost conceput Planul Național de Redresare și Reziliență, sumele alocate pentru consultanță și asistență tehnică aproape le depășesc pe cele pentru investiții. În ce privește componenta Sănătate din PNRR, pentru realizarea reformelor, Ministerul Sănătății a decis să încheie un contract cu OMS, în valoare totală de peste 21 de milioane de euro. Pentru acești bani, OMS va putea subcontracta servicii și expertiză externă, așa, în stil românesc.

Potrivit unui Memorandum prezentat în ultima ședință de Guvern, desemnarea Organizației Mondială a Sănătății ca furnizor de asistență tehnică a fost făcută deoarece OMS ”reprezintă organizația de referință în domeniul sănătății la nivel mondial, fiind implicat activ în sprijinirea dezvoltării în domeniul sănătății și a coeziunii în cadrul UE, este unul dintre cei mai mari furnizori de politici publice în sănătate la nivel mondial și are expertiză în implementarea proiectelor de dezvoltare și reformă în domeniul sănătății”. Totodată, OMS ar putea implementa instrumentele de reformă printr-o gamă largă de produse și servicii de consultanță  și asistență tehnică, susține Ministerul Sănătății. În fapt, OMS se va ocupa de toate elementele de reformă prinse în componenta Sănătate a PNRR, pentru atingerea jaloanelor, care sunt dezvoltarea capacității pentru gestionarea fondurilor publice din sănătate, dezvoltarea capacității pentru managementul serviciilor de sănătate și managementul resurselor umane din sănătate, precum și realizarea sistemului de eHealth și telemedicină.

Plata în avans

Bugetul pentru servicii de asistență tehnică va fi în concordanță cu anexele de costuri ale Planului Național de Redresare și Reziliență agreate cu Comisia Europeană, iar Organizația Mondială a Sănătății va putea subcontracta servicii și expertiză externă în atingerea jaloanelor asumate, se mai precizează în Memorandum. Plata serviciilor de asistență tehnică se va realiza ca avans și plata finală se va face pentru fiecare jalon care face obiectul serviciilor de asistență tehnică. Contractul, care se va încheia între Guvernul României reprezentat de Ministerul Sănătății și Organizația Mondială a Sănătății, va menționa clar jaloanele pentru care OMS oferă servicii de asistență tehnică. Plata serviciilor de asistență tehnică se va realiza în tranșe, astfel avansul va fi de maximum 50% din valoarea jalonului prevăzută în contractul de finanțare și se va realiza în termen de 30 de zile calendaristice de la solicitarea primită din partea Organizația Mondială a Sănătății, iar plata finală va corespunde diferenței dintre avans și valoarea totală a jalonului prevăzută în contractul de finanțare și se va realiza în termen de 30 de zile de la solicitarea primită din partea Organizația Mondială a Sănătății dar după confirmarea jalonului îndeplinit.

Cât costă să înveți să gestionezi fondurile publice

Potrivit bugetelor prevăzute în anexele de costuri pentru servicii de asistență tehnică, dezvoltarea capacității pentru gestionarea fondurilor publice din sănătate va însemna cheltuieli de 1,7 milioane de euro, iar dezvoltarea capacității pentru managementul serviciilor de sănătate și managementul resurselor umane din sănătate euro va însemna cheltuieli de 14,19 milioane de euro. Totodată, pentru realizarea sistemului de eHealth și telemedicină se vor mai cheltui 5,38 milioane de euro.

A apărut Național – Italia, ziarul românilor din Italia. Se găsește la chioșcurile de ziare, în aeroporturi și în magazinele românești.

Accesați www.nationalro.it sau https://www.facebook.com/nationalitalia și veți fi la curent cu toate informațiile de ultimă oră despre comunitatea românească din Italia.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
3.881 afisari

18 COMENTARII

  1. Platim un criminal dovedit !! Deci se vede ca pnnr e facut din afara si nu mai avem guvern doar executa ordinele functionarilor de la ue scoliti de soross!!!

    • Baaaaa, pai cum credeti voi ca traiesc toate Organizatiile astea ? Si toate Asociatiile , Congregatiile , Fundatiile cu caracter benevol sau lucrativ ,Sindicatele ,Bisericile , Sectele , Ansambleele , Mafia etc ? Pai toti astia nu muncesc . Pentru ca cine munceste nu castiga !
      Dar dintre toti astia cei mai tari si mai bogati sunt UE . Astia invart mii de miliarde de euro si miliardele curg . Pai d’aia au inventat UE , ca sa faca fata marilor puteri economice Mondiale care impuneau legea lor cum sunt USA , China , Rusia , India etc . Dar se pare ca astia sunt mai smecheri de cat UE ca au armata

      • BOR se auto-finanteaza. Dacā tot bagi ” bisericile ” în ghiveciul āsta, specificā sau nuanteazā. Prea se mānâncā mult rahat pe seama Ortodoxiei. Nu mai fiti imbecili si inculti. Stii ce salariu are un preot? Ia informeazā-te si vezi sā nu te ia cu ametealā de la cifra ” astronomicā ”.

  2. Sa se sisteze plata catre acest animal Ghilibardis pana vine cu raspunsul: cine a creat si raspandit cov 19?

  3. „Organizatia Mondiala a Sanatatii ” este o „gasca terorista” IUDEO-MASONICA care vrea sa conduca omenirea prin TEROARE, inbogatindu-se de pe spatele unor tari-colonii ca Romania lui Iohannis.

    • Bor are terenuri, ateliere, editura, post tv, radio, pelerinaje, afaceri diverse si a primit si primeste zeci de milioane de lei, are multe scutiri de taxe. Avem peste 1200 de biserici, 100 de manastri si schituri, toate vand acatiste si suveniruri. Un preot nu are venituri doar in salariu, in pandemie preotii si pompele funebre au avut de castigat. Actiunile de binefacere nu depasesc 10% din veniturile Bor.

  4. Nu contează la cine ajung banii. Contează cine îi va da înapoi. Adică poporul român din satrapia numită încă România. Ați văzut ce față de șobolan avea ăla care a făcut rnnr-ul și care s-a trecut consultant pentru orice leu care se cheltuie?

  5. rromania este stat esuat din 1999 incoace. incapacitatea de plata este REALA. moshe isar-escu este adevaratul stapan al coloniei blestemate. restul sunt povesti!

  6. TRAFICANT DE ARME SI UCIGAS AL PROPRIULUI POPOR! IDIOTII DRACULUI, CA ARAFAT CEL DIN KKAT SI GEOANA S-AU INVATAT SA O SUGA SI LE PLACE…DESCHEIATI-VA LA PANTALONI, ROMANI! SI FACETI-LE O OFERTA…ORIUNDE S-AR GASI EI…SIKTIR JAVRE SI CRIMINALI…ALO, BUSOI SI ROZICA GORGHIU…IA MAIMUTA IN BOT CA BANII ATI LUAT

  7. guvernul psd-pnl de tradare nationala plateste taxa de smecher la cine vrea si cine nu vrea , numai sa fie multumiti stapanii lui ciuca , ciolac , johanis

  8. Organizatie non-profesionista . Nu a fost capabila sa stabileasca macar o schita a anchetei epidemiologice in cazul pandemiei Covid , la nivel global . In continuare focarul ramine un mister , data debutului ramine un mister , caile de propagare ramin un mister , tratamentul , invariabil , vaccinarea , ca si cum fiziopatologia bolii nu exista , ci doar prevenirea . Si mai vor si bani . Pentru ce ? Pentru” indicatiile pretioase” date reanimarilor si obsesiei de a ordona vaccinarea si din 4 in 4 luni , incepind cu copilul , trecind prin gravida, pina la centenari , cu un vaccin inca experimental ARN pina in 2023 ? Cu o mortalitate ce tine exclusiv de sectia de reanimare si nu de alta unitate spitaliceasca sau medicala , fara statistica valabila datorita incoerentei protocolului de vaccinare ( „cartea verde” , „pasaport de vaccinare” etc ultraselectind loturile de analizat si nicidecum interventia aleatoriului cum e normal intr-un studiu stiintific ). Rusine celor care accepta sa plateasca niste agenti care nu au legatura cu medicina .

  9. Acest OMS ESTE O ORGANIZAȚIE NU MONDIALA A SĂNĂTĂȚII CI O GRUPARE TERORISTA ORGANIZATA CUM SPUNE JUSTIȚIA LA NOI CARE SPOLIAZĂ CU MILIARDE DE DOLARI POPOARELE LUMII.!!
    GUVERNUL ANTIROMÂNESC PNL-PSD SA REFUZE SA PLĂTEASCĂ ZECILE DE MILIOANE DE DOLARI ( echivalentul a 5000 ( cinci mii ) de camioane cu marfa la export(!!!!!)
    ESTE STRIGĂTOR LA CER!!!!

  10. Nu este prost cel catre cere,este tampit si nenorocit cel care da.Pai ce,da dela ma-sa deacasa ? Nu-i asa domnu’ Talpalata Pielelunga ? Ziceai sa avem grije pe ce cheltuim,cat cheltuim…Fire-ati ai dreacu de slugi,da’ voua ce va iese ?

  11. Degeaba vorbiti ,ca tot nu o sa votati cu cine trebuie!IN acest moment istoric avem nevoie de NATIONALISTI si SUVERANISTI!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger