AcasăSOCIALRomânia, pe locul al doilea "all times" în Hall of Fame-ul Olimpiadei...

România, pe locul al doilea „all times” în Hall of Fame-ul Olimpiadei Internaționale de Informatică/Mesajul lui Cîmpeanu după rezultatul excepțional al elevilor

România, pe locul al doilea "all times" în Hall of Fame-ul Olimpiadei Internaționale de Informatică/Mesajul lui Cîmpeanu după rezultatul excepțional al elevilor (sursa foto: Facebook/Sorin Mihai Cimpeanu)

O nouă performanță demnă de toată lauda a elevilor olimpici din România. E vorba despre elevii pasionați de informatică.

Care au reușit un parcurs cu totul excepțional, pentru care au primit laude de la ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Un rezultat excepțional care urcă România pe locul al doilea „all times” în Hall of Fame-ul Olimpiadei Internaționale de Informatică, cu 123 de medalii!

Alexandru Luchianov (Liceul Internațional de Informatică din Bucureşti), Luca Perju-Verzotti (Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București), Andrei-Robert Ion (Liceul Internațional de Informatică din Bucureşti) și Alexandru-Radu Todoran (Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu” din Orăștie/jud. Hunedoara) = lotul olimpic de Informatică al României. M-am întâlnit cu acești elevi fabuloşi, în urmă cu trei săptămâni, în aeroport, la întoarcerea de la #CEOI2022, unde au câștigat tot ce se putea câștiga: 4 medalii + locul I pe echipe.

Acum, la Olimpiada Internațională de Informatică (ediția 2022 – Indonezia), în aceeași formulă, dar coordonaţi și însoțiți de prof. Marius Nicoli (Colegiul Național “Frații Buzești”) – Team Leader și Andrei-Costin Constantinescu (ETH – Zürich, fost medaliat olimpic), au reușit să strălucească din nou: 4 medalii, locul al doilea în Europa și locul 8 în lume (din 90 de ţări participante)”, a transmis ministrul Cîmpeanu, duminică seară, în 14 august, prin intermediul Facebook.

Șeful de la Ministerul Educației a adăugat, în același mesaj postat pe rețeaua de socializare, că „se cuvin mulțumiri tuturor celor care, de-a lungul anilor, au făcut posibilă o astfel de performanță: elevi, profesori, părinţi! Este un efort structurat, conjugat, centrat și orientat către excelență, un efort încununat de succes”.

Ministrul a ținut să adreseze mulțumiri și felicitări tuturor celor „implicați în obținerea acestor rezultate excepționale”.

Elevii medaliați cu aur, argint și bronz

Nu în ultimul rând, Cîmpeanu a reamintit numele elevilor medaliați cu aur, argint și respectiv bronz la actuala ediție a competiției.

„Încă o dată rezultatele de la această ediție, pentru că merită ţinute minte:
* Alexandru Luchianov (Liceul Internațional de Informatică din București) – medalie de aur
* Luca Perju-Verzotti (Colegiul Național de Informatică “Tudor Vianu” din București) – medalie de argint
* Alexandru-Raul Todoran (Liceul Teoretic “Aurel Vlaicu” din Orăștie) – medalie de argint
* Andrei-Robert Ion – medalie de bronz (Liceul Internațional de Informatică din București).
* locul al doilea în istoria Olimpiadei Internaționale de Informatică în clasamentul pe medalii
* locul al doilea în Europa și locul 8 în lume la ediția curentă!

Cred într-o Românie Educată in care toți copiii si tinerii sa aibă acces la o educatie de calitate și cred într-o Românie a performanţei prin muncă şi dedicare. Cred în justul echilibru între Excelență și Echitate!”, a mai transmis Sorin Cîmpeanu.

author avatar
Andrei Coman
446 afisari

2 COMENTARII

  1. Campene,tu nu ai nici un merit , ești un mediocru la fel ca Dihania Mută de la Cotroceni… mă înclin în fața copiilor ăștia minunați

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger