AcasăSOCIALRomânia, pe lista scurtă a celor mai sigure destinații de vacanță. Ce...

România, pe lista scurtă a celor mai sigure destinații de vacanță. Ce scriu italienii despre țara noastră

Romania

Italienii sunt încurajați să vină în România pentru o vacanță sigură. „Este un adevărat paradis”, scriu cei de la Esquire Italia, care au alcătuit o listă foarte scurtă a destinațiilor europene sigure pentru vacanța de vară în acest an.

Pe listă se mai află doar Grecia, Croația și Portugalia, țări în care numărul cazurilor de Covid-19 este „foarte mic și, deci, sunt considerate sigure”.

„Din lista noastră de destinații turistice europene sigure și perfecte pentru această vară, România este cea pe care italienii au tendința să o viziteze cel mai puțin. Cu toate acestea, este o greșeală: pentru iubitorii de mâncare, drumeții pe munte și plimbări în orașe, România este un adevărat paradis. Iar costurile sunt foarte accesibile. 2020 este anul perfect pentru a o descoperi. România este printre cele mai sigure țări de pe tot continentul când vine vorba de pandemia de coronavirus”, scrie Esquire despre țara noastră.

Italienii mai spun că toate aceste țări de pe listă sunt la o distanță relativ mică de Italia, nefiind nevoie să te deplasezi cu avionul. Cel mai important lucru este că toate aceste locații au foarte puține cazuri de infecții cu Covid-19 și, prin urmare, sunt considerate cele mai sigure.

România are înregistrate până acum 23.400 de cazuri cu Covid-19, Grecia a confirmat 3.227 de cazuri, Portugalia 38.089 de cazuri, iar Croația 2.269 de cazuri.

author avatar
Andreea Vlad
221 afisari

2 COMENTARII

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger